lifeworksgestaltlogobase

About Me

Fotografia mea

I teach and practice Gestalt therapy, Career decision coaching, and Family Constellations work. As well as Australia, I teach workshops and training in China, Japan, Korea, the USA & Mexico. I am author of Understanding The Woman In Your Life, a book of advice for men about relationships with women. In my work as director of Lifeworks I provide therapy,  training and supervision. I am a Phd candidate, studying the interpersonal dynamics of power, and am currently director of an MA in Spiritual Psychology for Ryokan College, an accredited online institution based in LA.

duminică, 27 decembrie 2015

Case #53 - Prea multă băutură sau prea multă dăruire?

Tom bea foarte mult, foarte des. O făcea de mulți ani. Uneori se lăsa, alteori începea din nou.
Abby nu era fericită și începuse să protesteze din ce în ce mai tare, spunând că lucrurile trebuie să se schimbe. Problema era că au făcut o schimbare - el s-a lăsat de băut și le-a mers mai bine o vreme, apoi au luat-o de la capăt.
Abby își dorea o relație bună. Voia conexiune, comunicare și sinceritate. Erau împreună de mult timp și nu voia să renunțe la această relație. Cicăleala nu funcționa, dar nici pasivitatea. Abby era foarte frustrată. Tom nu părea capabil să susțină schimbările pe care ea le dorea atât de mult.
Nu era nici un dubiu că Tom avea probleme cu alcoolul. Era clar că nu reușea să dețină controlul, iar efortul lui de a se lăsa funcționa doar pe o perioadă limitată - uneori 6 luni, dar apoi începea din nou.
Abby încerca să facă tot ce îi stătea în putință. Și-a exprimat clar poziția, a stabilit limite, venea la terapie pentru ajutor.
Din punct de vedere contextual, dependența nu are de-a face cu persoana, ci cu familia sau relația. Este susținută de mai mult de o persoană, deși în acest caz se părea că Abby făcea tot ce putea pentru a schimba situația. Participarea ei nu îi era foarte clară - părea să își dorească doar o relație fără dependență.
Abby avea un tată căruia îi plăcea să dețină controlul, ignorant și uneori răutăcios. Nevoia ei de a fi ascultată nu era îndeplinită. Astfel a învățat să fie o fiică săritoare, în încercarea de a primi un fel de recompensă.
În Gestalt se numește „ajustare creativă". La vremea aceea avea sens, dar acum când era adult, Abby descoperea că este din ce în ce mai blocată - ajustarea creativă nu mai funcționa în cazul ei.
A remarcat faptul că a făcut acest lucru în copilăria ei - avea grijă de ceilalți și de nevoile lor. Făcea același lucru și cu Tom.
În timp ce exploram această idee, Abby și-a dat seama că ajutorul ei era similar cu oferirea unui dar. Dacă oferea ceva celorlați, bărbaților, atunci devena folositoare, dorită, i se arăta recunoștință.
Aceasta era exact situația în care se afla cu Tom. El avea nevoie de ea și era trist atunci când ea era furioasă sau retrasă. Ea nu suporta să îl vadă supărat, așă că făcea un pas către el.
Factorul cheie a fost atunci când am identificat împreună faptul că oferirea ajutorului său era și un fel de manipulare: „dacă îți dau ceva, vei avea nevoie de mine și nu mă vei părăsi."
Această răsturnare de situație a fost importantă - Abby reușea să vadă acum nu doar dependența lui Tom, ci și manipularea  ei repetitivă - oferea pentru a primi, sau așa cum se numește în Gestalt, „proflecție".
Acesta este un exemplu a ceea ce se numește limită distorsionată - pare că este oferit ceva, dar de fapt există un motiv dedesubt, așa încât aspectul dăruirii este unul condiționat și nu necondiționat.
Recunoașterea acestui lucru a fost dramatică pentru ea - putea să vadă nu doar tiparul familiar al faptului că el bea, ci și un alt tipar care îl acompania - dăruirea ei manipulatoare.
În Gestalt lucrăm cu această conștientizare, dar ea are de a face nu doar cu „prezentul", ci include de asemenea conștientizarea trecutului nostru, cu toate nivelurile sale complexe și mai ales cu tiparele noastre comportamentale ascunse.
Scoțând asta la lumină, am creat posibilitatea de a stăpâni acel comportament - indiferent de antecedentele sale - și, astfel, de asumare a responsabilități, conform termenilor Gestalt. Această acțiune este eliberatoare. Atunci când îți observi propriul comportament manipulativ ai mai multe opțiuni, pe când atunci când vezi doar comportamentul de blocaj/ dependență al celuilalt, ai doar reacția.

duminică, 20 decembrie 2015

Case #52 - Fetele petrecărețe

Martin a avut câteva relații importante în viața sa. Acum, la vârsta de 50 de ani, se afla într-o relație foarte profundă, dar nu avea copii.
Din totdeauna a fost atras de „fetele petrecărețe". Dar, în ciuda efortului său, nu a reușit să facă o relație să dureze, până acum.
Acum era însă fericit... deși partenerei sale actuale nu îi plăcea să bea sau să se distreze. Cu toate că îi plăcea acest lucru, uneori simțea că este prea mult și deseori ar fi vrut să plece mai devreme decât ea de la o petrecere.
Astfel, a început să bea mai mult decât și-ar fi dorit.
Atunci când este vorba de alcool și modele de relație este bine să privim imaginea mai în ansamblu. Ne poate ajuta în acest sens ceea ce numim în Gestalt constelația familiei, dar sunt multe modalități diferite de a ajunge la această dimensiune. În terapia individuală există anumite locuri unde apare indicația puternică de a acorda atenție unui context mai larg.
L-am întrebat despre părinții și bunicii lui. Părinții lui se înțelegeau foarte bine.
Mama tatălui său părea să fie o femeie foarte aventuroasă pentru vremurile ei. Călătorea, s-a măritat târziu. Era foarte populară în societate, dar nu era mereu prezentă ca mamă. Experiența lui legată de părinți venea mai mult din partea tatălui care era cel stabil.
Martin nu a făcut o legătură între aceste puncte, dar îi era clară atracția lui către femeile pline de viață, dar instabile.
Următoarea sarcină era să ne mutăm în prezent. Am așezat un scaun care să reprezinte „fata petrecăreață", apoi i-am spus să își analizeze sentimentele. Era un amestec de atracție și durere din trecutul său. L-am întrebat ce anume se activa atunci când se afla în fața unei astfel de femei.
A devenit conștient de o serie de lucruri - excitație, furie și un soi de goliciune. I-am cerut să identifice unde anume în corp simțea aceste lucruri. A observat un fel de congestie în piept.
A spus că la fel simțea si atunci când partenera lui începea să bea prea mult - un fel de panica sau teamă. De obicei în acel moment fie devenea cicălitor, fie nu spunea nimic și acumula resentimente.
I-am cerut să rămână la acele sentimente și să i se adreseze ei, stând pe scaun.
A fost foarte greu pentru el - se simțea foarte stânjenit și mi-a spus asta.
I-am spus apoi să schimbe locul, să se așeze pe scaun și să vorbească  ca și cum ar fi partenera lui. Din postura ei se simțea rebel, nu voia să i se spună ce să facă și spunea „dacă ai ține la mine ar trebui să îmi acorzi libertate, nu să încerci să mă controlezi."
Îi era oarecum familiar lui Martin - o auzise spunând astfel de lucruri.
I-am spus să se așeze lângă mine din nou și l-am întrebat despre partea aceea din el care era răzvrătită. În Gestalt ne interesează polaritățile, mai ales cele ce nu ne aparțin și sunt asociate cu partenerul nostru.
Nu era obișnuit să gândească astfel - era partenera lui cea care era mereu răzvrătită.
L-am întrebat dacă are libertate deplină și care ar fi lucrurile pe care le-ar putea face dacă ar vrea să fie rebel.
A spus că la serviciu s-a acomodat cu felul de a comanda al șefului său fără să spună vreodată ceva.
I-am sugerat să îl așeze pe șeful său pe scaun și să se răzvrătească. După ce a făcut asta a simțit o mare libertate și i s-a luat o greutate de pe suflet.
Am repetat acest lucru cu o serie de scenarii din viața sa și de fiecare dată a simțit o ușurare enormă atunci când a vorbit ca un rebel - el era proverbialul „băiat bun".
S-a simțit mult mai puternic.
A fost doar un pas într-o întreagă serie de ședințe de terapie, dar ne arată felul în care eul nostru reflectat asupra altcuiva leagă niște energii care de fapt ar fi foarte utile pentru noi pentru a ne găsi echilibrul și vioiciunea - ce reprezintă în mare parte obiectivele Gestalt.

miercuri, 16 decembrie 2015

Case #51 - Confruntarea fantomei

Leanne spunea că este foarte fricoasă. Se temea de gândacii de bucătărie, tresărea foarte ușor, noaptea adormea cu greu de teama hoților care intră pe fereastră sau a fantomelor sau a „monștrilor". Se temea de monștri și când ieșea cu barca.
Lăsând totul la o parte, aceasta părea o stare a copilăriei, așa că am întrebat-o ce a speriat-o când era mică.
Mi-a povestit pe loc un incident petrecut la vârsta de 6 ani. Un băiat care îi era foarte bun prieten s-a înecat. A fost descoperit abia după câteva ore bune. A fost adus la ea acasă, iar familia lui a insistat ca tatăl ei, care era medic, să îl resusciteze. Acesta nu a reușit să îl readucă la viață.
În acea noapte a fost furtună, iar ea a plecat la culcare înspăimântată. A avut un coșmar în care încerca să îl salveze pe băiat, dar nu reușea. În adolescență se gândea deseori la el și era încă cuprinsă de o tristețe imensă în ceea ce îi privea.
Era clar așadar cine era „stafia" care o îngrozea.
Am sugerat un experiment de confruntare care era însă foarte necesar - folosind dramatismul momentului, intensitatea fricii ei și șansa actuală de a rezolva problema în mod direct o dată pentru totdeauna.
I-am propus să stau alături de ea, cu fața spre fereastra deschisă, iar grupul să stea în spatele ei pentru a-i oferi sprijin. Ea trebuia să cheme stafia tânărului ei prieten decedat să vină în cameră în fața ei.
A făcut acest lucru, dar tremura ca o frunză. Am lăsat-o să se sprijine de mine și am ținut-o strâns, în timp ce grupul se afla în spatele ei la foarte mică distanță. Am îndrumat-o să vorbească cu „stafia", să îi spună ceea ce simte, ceea ce gândește și cât de dor îi este de el.
A facut acest lucru cu mare dificultate. Spunea că vrea să fie cu el, de partea cealaltă.
Am întrebat-o ce părere are el despre acest lucru și mi-a spus că el nu dorea asta. Era important ca ea să accepte acest fapt, în ciuda dorinței ei de a fi moartă pentru a fi alături de el.
Am încurajat-o să continue dialogul cu el, spunându-i sentimentele sale sincere și ascultând răspunsurile lui.
Am sprijinit-o pentru a depăși teama și apoi durerea. I-am arătat cum să respire prin stomac și să lase aerul să coboare în picioare.
În Gestalt lucrăm cu ancorarea în prezent și exercițiile de respirație pentru a ajuta persoanele să conștientizeze experiența și intensitatea emoțiilor lor. De cele mai multe ori nu au avut sprijinul necesar pentru aceasta, mai ales în copilărie, iar acest lucru le-a permis să ia contact cu experiența care anterior i-a compleșit.
I-a fost foarte greu să rămână prezentă - trăia cu această teamă de mai bine de 30 de ani și respira superficial... lucru ce îi întărea frica. De aceea, i-a fost greu să respire profund și a avut nevoie de mult sprijin și de indicații din partea mea.
După o vreme a devenit foarte calmă, a reușit să dea drumul fantomei și să se regăsească în totalitate. S-a simțit mai împlinită ca niciodată și orice urmă de frică a dispărut.

marți, 8 decembrie 2015

Case #50 - Vorbind cu pernele: despre ajutor

Mark a adus în discuție o serie de subiecte, dar niciunul nu părea să iasă în evidență. Situația profesională se afla în tranziție - muncise cu tatăl său, dar ieșise din afacere. Avusese mai multe afaceri, dar niciuna nu i-a adus suficient de mulți bani. Fusese căsătorit timp de 3 ani și era pregătit să aibă un copil. Am făcut câteva comentarii și observații - sunetul curgător al vocii sale, de exemplu.
Nimic nu părea să indice o „problemă". L-am întrebat despre căsnicia sa. A spus că a fost una bună, că a fost fericit.
În timp ce acesta era un bun indicator, eu eram interesat de detalii. În Gestalt ne interesează să ne îndepărtăm de generalități și să ne îndreptăm către lucruri specifice, deoarece în acest fel stabilim un contact.
I-a fost greu să răspundă. L-am întrebat despre sentimentele sale și, din nou, i-a fost greu să dea detalii.
Așa că am decis că lipsa unei imagini clare avea legătură cu dificultatea pe care o avea în generarea sentimentelor.
I-am sugerat un experiment - să privească persoanele din grup, una câte una, și să observe ce simte vizavi de fiecare persoană.
A început să povestească despre experiența sa în termeni destul de clari. Era așadar evident faptul că el avea această capacitate de a-și identifica experiența cu privire la relații, dar probabil că avea nevoie doar de o încurajare și de un mediu care să îl sprijine - lucru pe care l-a și confirmat.
Astfel, i-am cerut să se exprime într-o anumită formă: „Când te privesc, simt ..."
Pare foarte ușor, dar este important să începi cu ceva realizabil și, dată fiind dificultatea sa de a-și identifica sentimentele, acesta părea un punct de început potrivit. De fapt l-am determinat să treacă de la descrierea experienței cu ceilalți la adresarea directă către aceștia. În Gestalt ne mișcăm întotdeauna într-o direcție relațională.
A făcut acest lucru cu o serie de persoane, de fiecare dată formulând totul destul de clar.
Acest lucru indica din nou că nu avea nevoie decât de un mediu care să îl sprijine pentru a reuși.
Apoi, am luat o pernă drept soția sa și l-am invitat să vorbească cu ea în aceeași manieră: „când văd la tine... , simt ..."
A făcut acest lucru preț de ceva vreme, formulând totul clar. Am confirmat acest lucru, l-am încurajat și am observat că avea în mod clar capacitatea de a-și identifica sentimentele și de a le comunica.
M-am gândit că poate avea nevoie doar de puțină practică, într-un cadru lipsit de amenințări și a fost de acord.
Așa că i-am spus să facă același lucru cu tatăl său.
I-am indicat faptul că sprijinul este o problemă cheie aici și i-am spus să vorbească din nou cu perna - mai întâi ca reprezentare a soției, apoi a tatălui - spunându-le „când faci....., simt.... și aș vrea.... sprijin din partea ta."
Acest lucru a fost esențial pentru el, elucidând multe detalii de conținut, iar el a spus că se simte foarte liniștit la final.
Acesta a fost un bun exemplu al unui experiment comportamental, care a incorporat sentimente, contact, sinceritate și sprijin. Acestea sunt elementele majore cu care lucrăm în Gestalt, iar o ședință ca aceasta poate fi foarte utilă, asemănându-se oarecum cu un antrenament.
Atunci când este cazul, acest aspect se poate mula pe abordarea Gestalt. El nu reprezintă însă o formulă, fiind aplicat în mod specific unei persoane, asociat cu procesul de care aceasta are nevoie la un anumit moment dat.

vineri, 27 noiembrie 2015

Case #49 - Păpușa rigidă și mâinile moi

Annabelle era nefericită, foarte tristă. A adus o păpușă micuță, cu brațe rigide din lemn.
„Aceasta sunt eu", a spus. „Brațele mele sunt rigide ca ale unui zombi. Inima mea este tristă."
A povestit că părinții ei se certau îngrozitor în timpul copilăriei sale, lucru ce i-a provocat o teamă și o răceală. Ca și adult se simțea foarte rigidă și voia să găsească mai multă moliciune. Păpușa arăta însă cât de înțepenită se simțea.
Am ascultat-o cu atenție și mi-am deschis inima - era într-adevăr foarte tristă.
În același timp, mi-a trecut prin minte un gând jucăuș, ce părea aproape ireverențios - acela de zombi care se plimbă, acel gen de imagine stupidă, dar amuzantă pe care ai putea să o ai despre zombi.
I-am împărtășit atât legătura profundă și grija mea pentru ea, cât și gândul meu nebunesc și jucăuș despre zombi. Nu am intenționat să fiu nerespectuos, dar am vrut să introduc și această latură a mea.
A fost deschisă să asculte. I-am sugerat că ne-am putea juca cu acest gând.
Ne-am ridicat și, unul lângă celălalt, am început să ne plimbăm ca niște zombi - mergeam către oamenii din grup. Cei mai mulți rădeau, savurând nebunia aceasta amuzantă. Foarte puțini oameni s-au speriat cu adevărat, așa că ne-am îndreptat spre ei. Majoritatea credeau că este o experiență stupidă -amuzantă.
Annabelle s-a așezat, iar eu m-am așezat cu fața către ea, fiind atent la cum arată.
Acest experiment o înmuiase, o deschisese mai mult. S-a așezat cu păpușica lângă ea, îi atingea brațele mici și descria cât de rigide erau, dar spunea că dacă i le va masa s-ar putea să devină mai flexibile.
Am luat acest lucru drept un indiciu, așa că am început să îi masez ușor brațele cu mâinile mele. S-a agățat de brațele mele cu mâinile sale, ca un copil care caută siguranța. Am privit-o, încercând să determin ce simțea și am observat cum se înmuia. Am contiunat să îi masez brațele și i-am vorbit despre flexibilitate. Simțeam intensitatea energiei în mâinile ei. Atunci când a spus că brațele i-au devenit mai flexibile, mi-am așezat mâinile în poală, cu palmele în sus și am lăsat-o să îmi atingă mâinile cu mâinile ei, cu mișcări încete, inainte și înapoi. Am observat cît de multă energie se afla în mâinile ei. Era într-o legătură profundă cu inima și sentimentele ei și a rămas prezentă alături de mine pe întreg procesul.
Mi-a spus că fiecare mână a mea reprezenta căte un părinte, individual, dar că amândoi erau prezenți. A atins fiecare mănă cu afecțiune, dar și cu tristețe. Apoi a luat păpușica și a atins cu fața ei fiecare deget al meu. A luat apoi brațele păpușii și le-a pus unul pe o mână a mea și unul pe cealaltă mână.
Mi-a spus că deși părinții ei sunt divorțați, ea este legată de amândoi.
Momentul a fost unul profund, tristețea ei s-a schimbat de la blocaj și suferință la deschidere și fluiditate. Brațele i s-au relaxat și fiecare parte a corpului respira, conștient și conectat.
Pentru ea a fost o experiență profundă, la fel ca pentru mine, iar după aceea a simțit o pace intensă și o împlinire profundă.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Case #48 - Vrăjitoarea, banii și boala

Song-li a avut probleme serioase de sănătate în ultimul an. Deși suferise mai multe operații, acestea nu au ajutat-o prea mult, căci, după o ușoară îmbunătățire, lucrurile se înrăutățeau din nou. Astfel, următoarea explicație viabilă devenise cea psihologică. Fusese deja la câteva ședințe terapeutice, de aceea, teama mea era să nu le repet, așa că am întrebat-o direct ce făcuse până atunci. Nu este bine să ai prea multe abordări diferite la aceeași problemă, lucru ce necesită o judecată profesională foarte atentă.
Dacă mergi la un doctor, o a doua opinie ar putea fi utilă, dar 4-5 opinii diferite sunt cu siguranță derutante. Lucrul cu o problemă la un terapeut poate produce profunzime, dar să tot  treci de la unul la altul poate fi contra productiv. De aceea nu am vrut să mă adâncesc în mod automat în acea problemă.
Am întrebat-o despre trecutul ei - ce s-a întâmplat în urmă cu un an, când a început să aibă probleme de sănătate. Mi-a povestit că doar ce cumpărase niște „bancnote" care în China se ardeau în general în scop comemorativ. Tatăl ei murise în urmă cu 5 ani și de aceea cumpărase hârtiile.
Pe când le cumpăra, o „vrăjitoare" (așa s-a exprimat) a avertizat-o să nu cumpere prea multe, altfel se va îmbolnăvi. A încercat să returneze imediat achiziția, dar magazinul nu a acceptat.
Curând după aceea s-a îmbolnăvit.
Am întrebat-o ce relație avea cu tatăl ei. Fusese una apropiată, tonică, se gândea zilnic la el și deseori îl asocia cu elemente din viața ei, cum ar fi fiul ei.
E important să afli circumstanțele din viața cuiva, mai mult decât să te îndrepți direct către problema emoțională. Contextul oferă informații esențiale ce pot ghida traiectoria terapiei.
Am rugat-o să îmi spună mai multe despre frecvența gândurilor sale - după 5 ani, mi se păreau destul de concentrate și indicau un fel de treabă neterminată.
Nu mi-a putut spune despre ce este vorba sau cum se simte când se gândește la tatăl său, cu toate astea, păreau să fie gânduri pozitive.
La următoarele ședințe s-ar putea să pătrund mai adânc în conștientizarea ei, dar, dată fiind lipsa clară a unei căi de acces, nu am vrut să examinez acest lucru, ci să mă concentrez pe ceea ce arăta. Este una din modalitățile Gestalt prin care nu forțăm „rezistența".
Am stat o vreme, încercând să înglobez ceea ce a spus deja.
Voiam să folosesc structurile de care dispunea în acel moment - banii, vrăjitoarea și obsesia ei de a se gândi la tatăl său.
I-am propus o temă pentru acasă - un experiment Gestalt extins.
I-am sugerat să cumpere o sigură bancnotă. Am întrebat și am aflat că are o fotografie cu tatăl său în calculator. Așa că i-am spus ca în fiecare zi la aceeași oră să taie cu foarfecele o bucățică din acea bancnotă, să o pună într-un arzător, să deschidă poza tatălui din calculator, să îi ceară acestuia să îi binecuvânteze viața și apoi să închidă fotografia.
Acesta este cunoscut în terapie ca „prescrierea simptomului" și este dublat în Gestalt de „teoria paradoxală a schimbării", fiind mai conștientă de prezent.
Voia mai mult - o extensie clară a căutării ei neistovite a unei terapii în plus pentru această problemă, precum și un izomorf a avertizării făcute de vrăjitoare - de exemplu:  nu fii lacomă să iei prea multe lucruri valoroase - reprezentate de bani!
Cu toate acestea, am observat neliniștea ei și am luat-o în considerare ca subiect de lucru la o ședință următoare.
Era în concediu medical, așa că am întrebat-o cum și-a petrecut ziua. A stat acasă și practic a avut 8 ore în care a gătit, s-a odihnit și a ieșit la plimbare.
Am întrebat-o dacă există vreo cauză socială de importanță pentru ea, dar mi-a spus că nu.
I-am sugerat să găsească un proiect de serviciu social pe care i-ar plăcea să îl pornească și pe care să îl desfășoare în amintirea tatălui său.
Acest lucru schimbă simbolismul, ca o rampă de lansare către viață și implicare, în schimbul acceptării bolii, morții și a lipsei de implicare. Îi oferea de asemenea ceva pozitiv la care să se concentreze pe timpul zilei - ceva care să îi redea sens vieții.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Case #47 - Sfârșitul unei relații reprezintă un nou început

Acest cuplu făcea eforturi de ceva vreme.
Primul lucru pe care mi l-a spus Rhonda în ședință a fost: „părinții mei au divorțat, iar eu mi-am promis că nu voi face asta niciodată familiei mele". Era extrem de epuizată. Brian a înconjurat-o cu brațul, dar ea l-a respins.
I-am spus să se așeze în fața ei, pentru a se putea vedea.
Cel de-al doilea lucru pe care l-a spus ea a fost: „Gata, nu mai pot continua. Această relație s-a sfârșit pentru mine."
Brian a fost șocat. I-a spus că a auzit-o de multe ori spunând acest lucru și că el s-a străduit din răsputeri să se schimbe în ultimele luni. A început să explice acest lucru, dar l-am oprit. Din punct de vedere Gestalt, explicațiile reprezintă un mod de a evita realitatea.
I-am spus să îi spună pur și simplu ceea ce simte. A avut nevoie de mult sprijin până când a reușit să-i spună că se simte speriat și abandonat. Apoi a început să plângă.
Ea a rămas tăcută o vreme. Când i-am dat un imbold, a spus că se simte goală; din cauza emoției puternice părăsise starea de conștientizare. În Gestalt, nu forțăm persoanele care se află în acest punct.
Așa că am lucrat mai mult cu el, explicându-i că ea nu este disponibilă și că nu are niciun sens să o forțăm; am rămas alături de el și de sentimentele sale și l-am ajutat să se regăsească în acel moment. Am confirmat ceea ce simțea, ce îngrozitor era pentru el să fie în această postură și cât de greu era pentru el faptul că ea „trăsese obloanele" și nu era de loc alături de el în acest moment de neputință și suferință.
Apoi, Rhonda l-a privit cu lacrimi în ochi. A spus - acest lucru s-a întâmplat cu mama ta și cu fosta ta soție, eu nu am vrut niciodată să îți fac una ca asta.
A izbucnit în lacrimi și s-a retras în sine. L-am încurajat să rămână prezent și să observe că, acum, ea are lacrimi în ochi, a devenit disponibilă, și să accepte legătura stabilită în acel moment. A fost extrem de greu pentru el.
I-a spus că se simte vinovat, că simte că a dat greș și că vrea să mai încerce. L-am oprit, însă, pentru că din partea ei nu exista un spațiu emoțional pentru o discuție despre viitor.
Am întrebat-o apoi pe ea dacă poate accepta ceea ce a spus el. A privit în gol - așa că i-am sugerat să îi spună că nu este pregătită să accepte acest lucru - aceasta era o adevărată afirmație emoțională din partea ei.
Lui i-a fost foarte greu să audă asta. L-am sprijinit să îi arate și ei acest lucru. Ea i-a spus că îi observă furia, resentimentele și tristețea din priviri. I-am spus să numească lucrul de care era legat fiecare din cele trei sentimente pentru el.
Ea a ascultat, dar apoi a spus: „Nu vreau să mai continuu și mă simt îngrozitor, pentru că știu cât de greu îți este."
Brian s-a așezat, s-a retras în sine și am observat că nu mai era prezent. I-am sugerat să îi spună și ei că nu mai poate asculta acest lucru acum, dar abia a reușit să facă acest lucru.
Astfel că i-am spus Rhondei să vorbească cu mine. Aceasta este o tehnică în terapia de cuplu - să sprijini o persoană dacă partenerul nu este prezent, pentru a înlătura tensiunea, iar cealaltă persoană poate fi un simplu martor.
Rhonda a spus că vrea să îi ofere cât de mult timp pentru ca el să accepte această situație, iar eu i-am spus că probabil că nu o va accepta niciodată. El o iubea și nu era dispus să renunțe. Pentru ea a fost un șoc.
Așa că am scos la lumină mai multe sentimente și afirmații personale din partea ei.
Apoi, Brian a devenit prezent, iar ea i-a spus că se simte vinovată și că îi pare foarte rău. Au început amândoi să plângă. El a vrut să se apropie, dar ea a refuzat și l-a rugat să păstreze distanța.
Am întrebat-o de ce, iar ea a spus că nu îl mai iubește. M-am îndoit de această afirmație - este bazată pe o idee eronată despre iubire ca sentiment pur. I-am cerut în schimb să o transforme într-o afirmație personală. A spus: „Mi-am închis sentimentele."
Nu era însă momentul să lucrăm cu asta - simpla acceptare era un pas spre posibiliatea viitoarelor alegeri.
Așa că i-am cerut lui să confirme faptul că a auzit-o și să spună ceea ce simte. A reușit să o facă și au plâns amândoi.
Ceva s-a schimbat totuși. În mijlocul imposibilului - și cine știe ce ne rezervă viitorul - au reușit să stabilească un contact profund și sincer. Ajunseseră amândoi într-un punct copleșitor, dar cu ajutorul meu acordat celui care a rămas prezent la momentul respectiv, au reușit să depășească momentul și să fie împreună în acel moment de pierdere și disperare.
Finalul a fost necunoscut. În Gestalt, însă, ne concentrăm pe stabilirea unui contact sincer și profund; el devine temelia unei relații adevărate - și era lucrul care le lipsea în acel moment.

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Case #46 - Viermi

Felicity spunea că are coșmaruri. În Gestalt nu aplicăm interpretări dinainte stabilite pentru vise, dar coșmarurile au deseori legătură cu agresiunea; toate aspectele unui vis au de-a face cu cel care visează, așadar coșmarurile au de-a face cu agresiunea acestora.
Visul lui Felicity, care se repeta sub diferite forme, era cam așa:
Se afla într-un subsol și creștea viermi. Erau sute de mii de viermi.
Apoi, în următoarea secvență, arunca viermii - întreg corpul îi era acoperit cu viermi. Reușea să îi arunce pe toți, cu excepția unuia.
Analizând visul, puteai găsi o mulțime de interpretări. La cel mai fundamental nivel, subsolul este reprezentat de ceea ce se află dedesubt, iar viermii se referă în mod evident la ceva destul de putred din interiorul persoanei respective.
DAR, în Gestalt nu mergem atât de departe.
Rămânem la ceea ce este, la experiența persoanei și la sensul propriu care se formează în urma experienței.
I-am spus lui Felicity să vorbească din fiecare perspectivă. În rolul viermelui, a spus că este gras, leneș și lipsit de putere.
Viermele care rămăsese singur înăuntrul ei spunea că vrea și el să iasă.
Următorul lucru care trebuia făcut era să îl eliberăm. M-am alăturat ei și ne-am jucat de-a viermii, plimbându-ne prin cameră.
Am spus că de fapt cu toții avem niște gărgăuni în interior - doar că nu vrem să îl dezvăluim celorlalți.
I-am spus despre ai mei - lucrurile imorale / urâte în anumite circumstanțe - și i-am dat câteva exemple.
Atunci când expui un material dificil, este important ca terapeutul să arațe drumul.
Inițial a ezitat să identifice ceva asemănător în ea. Am observat expresia de pe chipul ei - un soi de pudoare de fată nevinovată. I-am spus și ei ceea ce am observat.
Am spus, ei bine, nu așa arată cineva care are gărgăuni!
Acest comentariu a confruntat-o cu persoana pe care o proiecta și a adus dorința ei de a fi mai sinceră.
A numit câteva aspecte ale sale care erau urâte și am admis cât îi era de greu. Apoi a afișat aceeași față. De data aceasta i-am inidicat imediat neconcordanța, de parcă încerca să reducă greutatea lucrurilor pe care tocmai le împărtășise.
Acest lucru i-a trezit pe loc conștiința în ce privește procesul ei de negare. Conștientizarea Gestalt se petrece imediat, și duce la cunoașterea persoanei care ești în momentul prezent.
Am cerut apoi grupului să dezvăluie proprii gărgăuni. Acest lucru a redus rușinea expunerii în cazul lui Felicity și a creat o legătură în grup, prin împărtășirea celor mai adânci secrete ale noastre, amuzându-ne totodată în timpul procesului.

luni, 26 octombrie 2015

Case #45 - Cum să tratezi nefericirea

Betty voia să vorbească despre teama ei. Nu putea să identifice la ce se referea.
Până să fiu de acord cu idea ei centrală, voiam să știu mai multe despre ea. Am întrebat-o despre copii, căsătorie, muncă. Demisionase recent dintr-o slujbă pe care o avusese timp de 20 de ani și se afla într-o perioadă de tranziție. Viața de familie era așezată și liniștită, fiica ei era frumoasă și talentată, iar soțul o iubea.
Uitându-mă la ea, nu îmi părea chiar fericită. Am întrebat-o dacă era fericită și mi-a spus că nu. Toți credeau că are o viață perfectă, o familie perfectă. Am întrebat-o ce nu mergea.
Mi-a spus că soțul ei o iubea mai mult decât îl iubea ea pe el. Se simțea în siguranță lângă el, dar fusese o căsătorie aranjată, iar el nu era „genul" ei. Am întrebat-o care era genul ei: o persoană puternică, cu un simț personal al viziunii despre viață și gusturi bune, iar soțul ei nu avea niciunul din aceste lucruri.
Acest lucru a avut un efect puternic asupra mea și mi-a luat ceva pănă să acționez. O viață extraordinară din care lipsea ceva esențial. M-am uitat din nou în ochii ei și am văzut cât era de nefericită. Am întrebat-o ce vârstă are și mi-a răspuns că 44. Am întrebat-o dacă și-ar putea petrece următorii 44 de ani cu el și mi-a răspuns că da.
Așadar era clar, alegea să fie acolo. Prețul acestui lucru era un fel de ruptură fundamentală în simțul ei de legătură al unei relații. Lipsea un soi de nevoie fundamentală de pasiune, întâlnire, sinergie. Se împăcase cu o viață fericită superficială, care însă nu îndeplinea niște nevoi profunde.
În Gestalt ne interesează alegerea, aceasta fiind înțeleasă ca o noțiune existențială. Viața ne pune în diferite situații, dar mereu avem de ales. Simțul nostru de recluziune nu are cauze externe, ci rezultă din faptul că uităm că avem posibilitatea de a alege în fiecare moment.
Alegerile sunt urmate de consecințe, iar o viață bine trăită este una în care ne asumăm responsabilitatea pentru consecințe, în loc să îi învinovățim pe alții sau să ne petrecem viața dorindu-ne să fim altundeva.
În mare, cu asta se confrunta Betty. Alegerile sale erau clare, la fel și consecințele. Ea era însă nefericită și, dacă nu voia să rămână astfel, ceva trebuia să se schimbe.
Am stat o vreme să îi observ nefericirea pur și simplu, confirmând ceea ce era. Acesta este un spațiu relațional în care nu e nevoie să schimbi nimic, nu există un plan, iar atenția se concentrează asupra existenței, asupra faptului de a fi alături de cineva și asupra recunoștinței. Aceasta mai este cunoscută și sub numele de relaționare interpersonală.
Apoi a trecut la întrebarea „ce este posibil". Să ajungi acolo de la început înseamnă să dai un soi de „soluție" unei soluții care într-un fel nu are o soluție. Fiind prezenți o vreme în acel spațiu existențial, puteam explora împreună alte opțiuni și perspective.
Am întrebat-o dacă el îi cunoaște nefericrea, dacă i-a arătat-o așa cum mi-a arătat-o mie. A spus că nu. I-am împărtășit un incident din viața mea, când faptul că partenera mea mi-a dezvăluit nefericirea ei cu privire la ceva a avut un impact imens asupra mea. Deoarece el o iubea, acesta putea fi începutul unei schimbări.
I-am subliniat faptul că el nu va fi niciodată „genul" ei, dar, dacă era motivat, putea să facă ceva în acest sens. Mingea era mai întâi în terenul ei, ea trebuind să îi poată comunica lui eul ei real și nevoile sale. Provocarea era să facă acest lucru în așa fel încât să producă rezultate pozitive.
I-am spus să îi ceară să se uite în ochii ei pentru 10 minute, fără conversație, și să îi arate nefericirea sa. Apoi, putea să îi spună câteva lucruri mărunte cu care ar vrea ca el să înceapă, dar care să fie importante pentru ea.
Aceasta nu era însă neapărat soluția nefericirii ei. Adevărul era că se afla într-o situație în care nevoile ei nu era îndeplinite. I-am sugerat astfel să își exploreze atât creativitatea, cât și un fel de practică spirituală. Acestea ar putea să o ajute să descopere un nucleu al fericirii care să nu fie dependent de mediul ei exterior.
Gestalt nu susține sugerarea unor astfel de lucruri ca o soluție universală. În contextul unui simț profund al contactului cu blocajul personal, astfel de posibilități capătă un înțeles personal și există o motivație profundă în deplasarea în acea direcție. Dacă există interes, persoana poate fi ajutată prin sprijin practic - o conversație despre cum s-ar putea întâmpla și o serie de opțiuni.  

duminică, 18 octombrie 2015

Case #44 - Coconul și renașterea

Nicole suferea. Povestea despre un vis pe care l-a avut, în care îi era teamă să iasă dintr-un cocon, neștiind dacă se va transforma sau va muri pur și simplu.
Am ales imaginea coconului. Am sugerat un experiment pe această bază - uneori nu e nevoie să cunoști toate detaliile contextului, trebuie doar să pornești de la o metaforă clară și puternică, pe care o oferă clientul. În acest caz, e în mod clar o metaforă transformațională, direct relevantă pentru terapie și care conține atât dorința de schimbare, cât și teama de aceasta. Experimentul Gestalt mai este denumit „urgența de siguranță", aceasta fiind un echilibru la care năzuim mereu - să ajutăm clientul să depășească momentul cu dorința lui de a supraviețui și în același timp să găsim o cale care să le ofere siguranța de a-și asuma riscul să încerce noul.
Am invitat 6 oameni din grup să se așeze în jurul ei precum coconul. Imediat a început să plângă mai intens și să se lase pe podea. Le-am spus tuturor să stea jos în jurul său. Ei i-am spus să nu se închidă în sine, ci să mențină contactul vizual. Altfel, unii se retrag în lumea lor, în afara relației. În acest caz, emoția circulă pur și simplu într-un mod care de fapt nu o mișcă.
În timp ce făcea acest lucru, s-a uitat la o femeie din grup și i-a spus: „Nu-mi placi". Acest lucru, însă, nu avea legătură cu femeia respectivă - ea îi aducea de fapt aminte de mama sa. I-am spus să îi vorbească deschis, să îi spună tot ceea ce ar vrea să îi spună.
A întrebat: „De ce m-ai părăsit?". În Gestalt, întrebările care încep cu „de ce" sun considerate nefolositoare, motiv pentru care oamenii sunt îndrumați să le treansforme în afirmații.
Întrebarea s-a transformat în diferite afirmații - durerea ei pricinuită de faptul că fusese abandonată de mamă în copilărie ieșind la iveală. Din nou, nu aveam nevoie să cunosc detalii ale poveștii pentru a lucra cu ele. Ea era în plin proces și asta era suficient.
A trebuit să o ajut să rămână în prezent, să mențină contactul vizual și să respire adânc. Au ieșit la iveală emoții puternice, atât pentru ea, cât și pentru reprezentanta mamei sale.
Sprijinul cercului a fost important, deoarece i-a oferit sentimentul că este într-un loc în care în mod normal s-ar prăbuși.
I-am spus să se așeze în brațele „mamei" și să se lase în voia somnului.
Când s-a trezit, peste 10 minute, a simțit că a renăscut și că are o căldură și o conexiune în sufletul ei, unde mai devreme era gol și durere.  

marți, 13 octombrie 2015

Case #43 - Vocea toxică a mamei

Theresa părăsise o slujbă stabilă și își crease propria companie, spunând că „provocarea" a fost motivul ei.
Se confrunta însă de multe ori cu o anxietate puternică - mai puțin atunci când știa că ceva va eșua. Când era vorba de succes, era neliniștită până ce acesta devena complet sigur. Anxietatea se regăsea și în viața personală.
Nu înțelegea de unde vine sau cum ar trebui să procedeze.
Am considerat că este ceva legat de control - era nevoia de control, pentru ca lucrurile să iasă într-un anumit fel. Am întrebat-o despre trecutul ei. Am reușit să stabilim faptul că mama ei era o persoană care voia să dețină controlul.
În timp ce vorbeam despre asta, a început să aibă o migrenă. Îmi era clar că mama sa „era în capul ei". I-am spus să o așeze pe mama ei pe pernă și să vorbească cu ea. Acesta este experimentul clasic Gestalt - transformarea dialogului intrapsihic într-unul explicit.
I-am spus să îi spună ceva mamei sale și apoi să facă un schimb psihic - să stea în locul „mamei" și să răspundă.
Am fost șocat de-a dreptul de lucrurile pe care le spunea mama ei. Erau rușinoase sau chiar mai rău, de exemplu o învinovățea pe Theresa pentru că era „urâtă", spre deosebire de sora ei frumoasă; îi spunea că este o persoană rea; îi spunea că ea (mama) nu a vrut să aibă copii, a fost doar o datorie și, oricum, ea și-ar fi dorit un băiat.
Aceasta nu este doar o mamă denaturată. Merită numele de mamă „toxică". Nu este ceva ce poate fi spus într-un dialog.
I-am sugerat ca mama să nu mai vorbească cu Theresa, pentru ca eu să o pot „interoga" pentru a putea afla mai multe despre ea.
Am făcut acest lucru, iar mama mi-a dat o serie de răspunsuri interesante, confirmând „diagnosticul" de mai sus. Considera că Theresa este o povară și era interesată doar de maniera în care copiii ei o făceau să arate bine. Theresa era acum un succes financiar și asta o făcea să arate bine, așa că nu mai era nervoasă pe ea.
Ați putea spune că este vorba doar despre proiecția Theresei, însă afirmațiile pe care mama i le-a spus Theresei în acest dialog erau, de fapt, cuvintele reale pe care i le adresase mama ei.
Nu interesează aici patologizarea mamei - era evident că și ea își ducea luptele ei, dar devalorizarea propriului copil este în mod cert toxică și produce o lipsă de încredere care s-a reflectat în anxietatea ei.
I-am spus să vorbească cu mama ei, stabilind de această dată limite foarte clare. A început cu „te rog să nu..." și am întrerupt-o, deoarece astfel încă depindea de o acțiune a mamei sale, lucru ce era cam greu să se întâmple.
I-am spus să reformuleze într-un mod care să vină de la ea... „Nu voi accepta". Astfel stabilea o graniță clară - lucru care este important în Gestalt.
Formularea câtorva astfel de afirmații i-a oferit putere. Avea nevoie de ajutor să le creeze. Apoi, s-a simțit mai liniștită și mai lămurită în ce privește ce trebuie să facă pentru a nu-i mai permite vocii mamei din capul ei să îi slăbească încrederea în sine.
Acest lucru a implicat folosirea unui experiment Gestalt clasic, aducând la suprafață un dialog intern blocat și oferind sprijinul necesar pentru a depăși momentul.


duminică, 4 octombrie 2015

Case #42 - Siguranță și nesiguranță

Yasmin divorțase recent. Spunea că vrea să se maturizeze și să se separe mai mult de părinții ei. I se citea multă emoție în ochi, fapt pe care l-am observat și i l-am spus, împreună cu alte lucruri despre ea - o eșarfă colorată, mărgele în jurul gâtului.
Mi-a spus: „Mă simt în siguranță cu tine." I-am răspuns: „într-un fel, aceasta este o proiecție, deoarece sunt eu pur și simplu - eman siguranță în multe feluri, dar la un moment dat, s-ar putea să îți simt lipsa și să nu mai degaj acea siguranță". I-a fost greu să audă asta, fiindcă i-a adus aminte de dificultățile cu tatăl său și de nevoia de a clarifica limitele cu el atunci când s-a simțit confuză și nesigură.
A spus că apreciază faptul că am observat-o... era ceva de care avea nevoie. Mi-a spus despre dificultatea de a fi văzută independent de părinții ei și despre problemele provocate de faptul că era iubită doar condiționat, dacă era o fată cuminte.
Stând lângă ea, am confirmat modul în care îi puteam vedea eul din copilărie, cu nevoia de încuviințare, acceptare și grijă; dar în același timp, eul adult avea nevoia de o diferențiere, pentru a fi independentă, pentru a se descoperi și a-și stabili propriile limite.
Faptul că am văzut-o în ambele impostaze în același timp a emoționat-o profund. A fost unul din acele momente de conexiune interpersonală. I-am spus cum, în acest loc în care eu mă simt în largul meu, ancorat și prezent, pot într-adevăr crea condiții de siguranță pentru ca ea să poată fi deopotrivă susținută, ajutată, îngrijită, dar și eliberată, încurajată să își vadă de propria viață, pentru a ne putea întâlni ca doi egali.
Acest lucru era în asentimentul ei din multe puncte de vedere, îi vorbeam ca un adult, confirmând atât limita dintre noi, cât și legătura dintre noi - doi cercetători. Am invitat-o să vorbească din perspectiva copilului și să îmi spună ce așteaptă de la mine.
Mi-a spus că își dorea că tatăl ei să îi arate că este importantă pentru el. I-am spus că sunt bucuros să joc rolul tatălui ei - eram și eu tată de fete... și îi puteam vorbi din această perspectivă. I-am vorbit „ca și cum aș fi fost" tatăl ei, spunându-i ce mult înseamnă pentru mine.
Apoi a vrut să audă că este iubită necondiționat. Am întărit acest lucru, spunându-i că, deși poate nu am fost de acord cu unele alegeri pe care le-a făcut sau poate nu mi-au plăcut anumite aspecte ale sale, relația mea familială fundamentală era una de iubire.
Astfel, am răspuns nevoii ei de a fi văzută în această ipostază. Deși nu eram tatăl ei în natura procesului terapeutic, impactul a fost unul aproape similar.
Acesta este rezultatul stabilirii unei legături puternice și profunde în cadrul procesului terapeutic, care permite acestor afirmații să aibă efect.transformațional.
S-a simțit reîntregită, fiind capabilă să aducă la un loc atât copilul, cât și adultul din ea.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Case #41 - Clientul care deranja

Francis tușea într-un fel care mă călca pe nervi. Venise la ședință, așa că am deschis subiectul - i-am spus: „În mod cert mi-ai atras atenția cu această tuse". Mi-a spus: „da, are tendința să deranjeze pe cei din jur". I-am răspuns: „ei bine, pe mine m-ai deranjat cu această tuse".
Așa că am explorat „deranjarea". I-am explicat că sunt și alte moduri pozitive de a atrage atenția - de exemplu, actorii de comedie o fac și revoluționarii și oamenii care întrerup statu-quoul într-un grup - sunt de asemenea necesari. Voiam să îi descriu „întreruperea" și în alte feluri, pentru a-i dezvăluii posibilitatea alegerilor multiple care îi este disponibilă.
I-am spus să „întrerupă" câțiva oameni din grup. A ciupit pe cineva jucăuș de obraz, apoi s-a așezat în brațele altcuiva.
Au fost gesturi ușoare și amuzante pe care le-a făcut în mod spontan și i-au oferit imediat un alt mod de a „deranja".
Am întrebat-o despre trecutul ei - cine deranja în familia ei. Mi-a pus că doar ce aflase că mama ei avea o aventură. Pe măsură ce aflam mai multe, ieșea la iveală faptul că tatăl ei avusese o mulțime de aventuri de-a lungul timpului.
Acest lucru o dezechilibra în mod cert, dar nu voia să se amestece prea mult în viața părinților ei. Mi-a spus că se simțea vinovată, de parcă ea ar fi fost de vină cumva de aventura mamei sale, pentru că se mutase de acasă. I-am spus: „nu poți fi răspunzătoare pentru faptele mamei tale".
Am vrut să atrag atenția din nou asupra ei, așa că i-am spus: „te uiți la mine foarte concentrată - ai atenția mea chiar acum". Mi-a spus că acest lucru i-a lipsit în copilărie - părinții ei erau atât de ocupați cu problemele lor, încât nu îi acordau prea multă atenție. Atunci când o făceau, era de cele mai multe ori una negativă. Spunea că își dorea afecțiune, nu critică. I-am atras atenția că, pentru copii, atenția negativă e mai bună decât lipsa atenției... astfel confirmam alegerea de a „deranja" ca adult pentru a atrage atenția, chiar dacă atenția pe care o primea când era mică nu era atât de drăguță.
Am revenit în prezent și am întrebat-o cum se simte acum când captează atenția mea și a grupului. A observat mici schimbări în acest sens în grup - câțiva oamenii erau neatenți. Am observat cât de bine sesizase dinamica direcției pe care atenția o avea în cadrul grupului.
I-am spus: „vreau să observi cu adevărat atenția pe care ți-o ofer chiar acum". Am stat așa o vreme. Am observat că eram foarte plictisitor... de regulă, mi se întâmplă lucruri, experimente creative,  percepții, conștientizare. Mă simțeam complet plictisitor cu ea, precum un peisaj gol.
I-am spus acest lucru, iar ea mi-a confirmat că și soțul ei, dar și alți oameni i-au spus asta... și chiar și ea se simțea la fel de inexpresivă.
Am acceptat acest spațiu comun, într-un moment de interacțiune. Deseori, aceste momente intime de apropiere sunt percepute ca pline de sentimente. Dar în cazul acesta era un fel de goliciune. I-am spus: „pentru mine este foarte dificil, mă simt de parcă mi-aș fi pierdut creativitatea, nu sunt obișnuit cu asta." A avut o revelație la auzul cuvântului creativitate care i-a plăcut.
A spus: „vreau să fac ceva deranjant și provocator pentru tine". I-am dat consimțământul meu. M-a sărutat pe obraz. „Ah" am spus, „o pată de culoare peste peisajul sterp".
A fost un moment de contact inteligent, în contextul unui astfel de moment profund. Ca urmare, s-a produs un schimb profund în interiorul ei, ceva s-a eliberat.
Acesta a fost rezultatul unui proces ne-linear de urmare a cursului conștientizării care s-a produs între noi - tema atenției și a perturbării.  În Gestalt nu lucrăm prea mult în maniera lineară/ axată pe rezultat, ci urmărim firul apei, lăsându-ne duși de curent, scufundându-ne în fenomenologia clientului și observându-ne propriile reacții. Rezultatul final este integrarea sau ceea ce poate fi numită concretizarea percepției.

luni, 14 septembrie 2015

Case #40 - Nevoia de sprijin, nevoia de independență

Martha avea lacrimi în ochi și își mușca buza. Am observat acest lucru, iar ea mi-a spus că încearcă să își stăpânească sentimentele. I-am spus să respire și să fie prezentă... lacrimile au început să curgă însă și mai tare.
Mi-a spus povestea ei lungă și dureroasă, însoțită de multe lacrimi. Tatăl ei lucra în alt oraș. Mama, sora și ea s-au mutat într-un orășel pe durata absenței lui și au fost nevoite să stea cu părinții mamei. Însă bunicul nu îi lăsa deloc în pace. Când copiii făceau prea mult zgomot amenința că îi dă afară din casă și chiar le-a scos valizele afară de câteva ori. Mai înainte de asta, sora ei locuise cu bunicii și, de câte ori venea ea cu mama ei în vizită, bunicii o învinovățeau pe Martha de câte ceva și o învrăjbeau împotriva surorii ei.
În cele din urmă, mama lor s-a mutat din casă. Era însă o femeie frumoasă și bărbații de la magazinul unde lucra veneau de multe ori să o caute acasă. De regulă îi trimitea la plimbare, dar o dată l-a lăsat pe unul să intre și au început să aibă o aventură. Martha era întotdeauna speriată când venea el în casă.
Când aventura a fost descoperită, mama ei a fost blamată public în micuța comunitate în care locuiau. Copiii râdeau de Martha la școală. Apoi tatăl lor s-a întors, bunicii au snopit-o în bătaie pe mama ei... iar traumele au tot continuat.
Era o poveste plină de durere și suferință. Pe parcursul ei mi-a căutat mâna și a strâns-o cu putere. Am stat astfel în timp ce ea se despovăra.
În psihoterapie sunt diferite tipuri de povestiri. Unele sunt moarte și îngropate, iar repetarea lor nu face decât să sporească neputința și poate să câștige simpatia. Aceste emoții trebuie aduse în prezent, înviate prin experimente personificate și inspirate prin emoții.
Dar această poveste era vie și era acolo, cerând să fie spusă de 30 de ani, iar în circumstanțele potrivite a ieșit la iveală, curgând, eliberându-se și integrându-se pe parcurs.
I-am dat drumul la mână și am stat lângă ea.
Martha mi-a spus că au fost și lucruri frumoase pe parcurs. Intimitatea pe care o împărțea cu mama și sora ei, deși mâncau doar pâine și fasole. Fusese si iubitul ei, mai ales primul, care era iubitor și care o ajuta să depășească chinurile de acasă.
Același sprijin a continuat și în cazul soțului ei, de care era apropiată, astfel că au avut o relație plină de afecțiune. Toate erau bune și frumoase, doar că după 20 de ani, după ce copiii lor au crescut, începuse să îi displacă locul ei de muncă, ce fusese adăpostul ei când ieșise pentru prima dată din cadrul familial dureros.
Căuta o nouă direcție, dezvoltare personală și o schimbare de carieră. Dar soțul ei încă o ținea de mână, chiar și acum. Relația lor funcționase pentru că ea avusese nevoie de sprijin, iar el i-l acordase. Acum, însă, avea nevoie de independență, iar el încă o susținea.
Am făcut o paralelă cu ședința noastră. A avut nevoie de mine atunci când a trecut prin traumă, dar la final, i-am dat drumul la mână și am rămas lângă ea, fără să o mai țin de mână.
I-am spus ce fel de afirmație trebuie să facă pentru a-l ajuta pe soțul ei să înțeleagă și să poată accepta faptul că ea avea nevoie de independență și poate chiar să îl ajute pe el să își depășească nesiguranța cu privire la asta. În schimb, acest lucru îi va oferi sprijinul de care avea nevoie acum de la el - să accepte venirile și plecările ei.
Ajungând în acest moment al ședinței, a putut să vadă cum trebuie să procedeze cu maturizarea și schimbarea ei, cum să abordeze schimbarea dinamică din relația ei și poziția din viața ei.

marți, 8 septembrie 2015

Case #39 - Florăreasa puternică

Când am solicitat voluntari, Fran s-a oferit imediat. Cu o ocazie anterioară, reținusem că a fost prima care a pus o întrebare.
În loc să pun întrebările ei, am început cu punctele din conexiunea pe care o aveam deja cu ea - lucruri pe care le recunoșteam și apoi cu răspunsurile la acele aspecte ale experienței mele cu ea.
A spus că s-a voluntariat prima de multe ori și i-am spus că e adevărat și pentru mine. Acest lucru a creat imediat o legătură între noi. Am întrebat-o ce anume făcea - era florăreasă, dar mi-a spus că voia să își deschidă propria florărie și că era hotărâtă să transforme afacerea într-un succes. Am observat că era o tânără inteligentă și încrezătoare și i-am spus că, ascultând-o cum îmi vorbește despre planurile ei, o cred.
Din nou, acest lucru pune bazele terenului de lucru și recunoaște ceea ce este evident, în termenii procesului.
Am întrebat-o care sunt florile ei preferate (pentru a afla ce era reprezentativ pentru ea). Mi-a răspuns că floarea soarelui. I-am dat detalii despre cum îmi plac mie și despre ce anume îmi place la ele. Ea mi-a spus că îi plac pentru o mulțime de lucruri: sunt fericite, luminoase, puternice, înalte...
Felul în care a pronunțat cuvântul „puternice" a fost accentuat, așa că am întrebat-o care sunt modurile în care se considera pe sine puternică. Mi-a explicat că era într-adevăr puternică și că era fericită cu această calitate, deși uneori simțea că atunci când era furioasă putea deveni distructivă.
Am invitat-o, deci, într-o „luptă corp la corp terapeutică", în care stăteam unul în fața celuilalt și ne împingeam unul pe celălalt în mâini. A fost amuzant și în același timp i-a permis să simtă întreaga forță a agresiunii sale în siguranță, într-un mod jucăuș, prin contact. Acest experiment i-a arătat că furia și agresiunea ei pot fi și pozitive, nu doar negative. Acest lucru a consolidat și mai mult legătura noastră.
I-am indicat faptul că în societate femeile puternice nu sunt mereu apreciate, enumerând câțiva posibili factori contextuali pentru a vedea ce se aplică în cazul ei. A spus că uneori credea că, fiind prea puternică, îi copleșește pe cei din jur. Am cerut un exemplu, iar ea mi-a povestit despre un șofer de taxi care nu voia să folosească aparatul de taxat, iar ea a țipat la el. I-am înțeles reacția și i-am spus că și eu aș fi putut reacționa la fel. Cu toate acestea, mi-a spus că era supărată din pricină că își pierduse controlul.
Am întrebat-o despre trecutul ei, despre familie și cine din familia ei își pierdea controlul. A spus că tatăl său manifesta deseori emoții puternice în adolescența ei. În loc să se sperie de acest lucru, a devenit și ea la fel... și de aceea nu îi plăcea să își piardă controlul când era nervoasă, chiar dacă, în cazul taximetristului, furia ei era justificată.
I-am spus că o înțeleg și i-am sugerat că, acum că a crescut, ar putea să aleagă ce calități ale tatălui său vrea să preia și ce nu. Am așezat în fața ei un scaun care să îl reprezinte pe tatăl său și i-am cerut să „vorbească direct" cu el despre asta, ajutând-o să formuleze propoziții care să conțină clar ce anume voia să păstreze de la el și la ce anume voia să renunțe, pentru a nu-i călca pe urme.
S-a simțit ușurată apoi și mai în largul ei cu acea agresiune a ei ca o forță în legătură cu care putea face alegeri, în loc să se simtă rău din cauza ei.
Asta este ceea ce se numește „integrare" și se petrece nu doar la nivel cognitiv cu referire la interior, ci mai ales somatic, așa încât este un adevărat schimb la nivel corporal.

miercuri, 2 septembrie 2015

Case #38 - Femeia care a eșuat

Pe Jemma o îngrijora eșecul. Eșuase în tot - avusese 5 accidente în cadrul aceleiași companii, făcuse erori de calcul la alta și tot așa, se simțea într-una o ratată.
Am fost atent când a prezentat această îngrijorare a ei. Spunea poveste după poveste, trecând din una în alta. Era plângăcioasă, vlăguită, iar eu mă imaginam lucrând cu ea ore în șir fără nici un rezultat. A menționat de asemenea problemele pe care le avea cu părinții, după ce s-au mutat, ea fiind furioasă pe ei, suspicioasă cu privire la tatăl său și la motivele lui. Avea în mod clar nevoie disperată de ajutor, iar această disperare mă dezarma. Aveam reacția de a da înapoi.
Așa că am știut că trebuie să abordez direct miezul problemei și m-am inclus în experiement. Am spus - hai să vedem ce este cu acest eșec; se întâmplă chiar acum - deja dai greș cu mine - stilul tău are impact asupra mea. A clătinat din cap - își dădea seama că am acea reacție și, bineînțeles, era o experiență familiară.
Primul pas pentru cineva care este blocat într-un mod de viață autodistructiv este aducerea în prezent și nu ascultarea poveștilor „despre" asta. Cea mai bună modalitate de a face asta este aceea de a observa cum se manifestă în relație.
I-am cerut să joace un joculeț cu mine. Voiam ca ea să ghicească reacțiile mele la eșecul ei cu mine - după fiecare două răspunsuri urma să îi spun dacă a ghicit sau nu.
Credea că fac eforturi să fiu răbdător și i-am spus că nu. Credea că simțeam compasiune pentru ea, i-am răspuns că nu.
I-am spus - sunt enervat.
Apoi i-am spus să ghicească ce însemna asta pentru mine. Aspus că îmi înăbușeam acele sentimente. I-am răspuns că e parțial adevărat. Credea că simțeam asta în buric și piept.
I-am spus însă că de fapt eram furios pe ea și că simțeam în piept o presiune interioară.
I-am cerut să facă acest experiment pentru că voiam să o scot din situația de autocompătimire și blocaj în eșec în care se afla. Voiam să o vadă ca pe o experiență concretă și că nu era singura care suferea. Și pentru mine era îngrozitor. De asemenea, i-am cerut să facă asta, fiindcă era în mod clar paranoică (în ce-l privea pe tatăl său) și era mai bine să practice jocul de-a ghicitul în mod explicit și să aibă ocazia să fie corectată, în loc să se izoleze în proiecțiile ei.
I-am cerut apoi să schimbăm locurile. Eu voi fi în locul ei și invers. Eram trist, demoralizat, mă simțeam ca un ratat, iar ea era furioasă pe mine.
A observat despre sine din noul rol: „sunt la fel ca părinții mei - îmi țineau predici, țipau, mă criticau, mă discreditau, mă presau să excelez."
A fost util, pentru că am scos-o din nou din zona extremă cu care se identifica, dându-i un simț experimental mai larg despre ceea ce se petrece.
Apoi i-am oferit metafora recrutării - era ca și cum mă recruta pe mine pentru slujba de a fi furios pe ea și o făcea cu succes, întrucât, după ce am ascultat-o timp de un minut, am devenit cu adevărat furios. I-am indicat și faptul că la un anumit nivel eram de acord să joc și celălalt rol și că era latura mea sadică cea care aproba acest lucru.
I-am explicat că era un joc pentru două persoane. Mi-a spus că de fapt, atunci când a jucat rolul celui nervos, și-a adus aminte și de presiunea care venea din partea bunicilor săi.
De fapt, așa lucra sistemul ei.
I-am oferit o altă metaforă: un scenariu și actori doritori. A reprodus scenariul în fiecare etapă a vieții sale. A fost de acord. Acest lucru a încadrat ceea ce se întâmpla de fapt, în loc să pună problema în termeni individuali (problema ei) și să arate spre natura compulsivă și repetitivă a experienței sale și a celor din jur în acest proces tranzacțional.
I-am spus apoi să aleagă o piesă faimoasă care îi este cunoscută, cu personaje asemănătoare celor din viața ei. A descris o dramă cu personaje ce imitau întregul proces pe care tocmail îl descoperisem.
I-am cerut apoi un exemplu de altă poveste - film sau teatru, cu un scenariu diferit. Aici aveam o deschidere mai largă, spre alte resurse în domeniu, spre alte căi de existență. A ales Harry Potter și când am întrebat-o ce personaj ar vrea să fie, mi-a răspuns că Harry.
I-am spus să se uite la mine cu privirea lui Harry Potter. Am făcut asta, deoarece prima dată a realizat întreg scenariul de victimă cu ajutorul ochilor - m-a privit într-un anume fel.
A încercat acest experiment și, în vreme ce exploram natura lui Harry Potter în filme - imposibilitatea de a fi ucis, etc, a început să aibă un mai puternic simț de sine în înfățișarea lui.
A simțit un schimb în identitatea lui, iar la final am perceput-o diferit.
Pentru a trece prin acest proces a trebuit să fiu foarte prezent și sincer în același timp. Am lucrat cu relația, cu o serie de experiment, ultimul dintre ele fiind „schimbarea fundalului"... dar care utiliza tot ce realizasem înainte.

luni, 10 august 2015

Case #37 - Sulița abuzivă și sulița protectivă

Credeam că Celia are în jur de 30 de ani, dar de fapt avea 51 și câțiva copii. Era remarcabilă însă viața pe care o avusese și în ciuda căreia părea foarte calmă - de aici și aspectul ei tânăr. Acestea au fost lucruri pe care nu am avut spațiul să le explorez, deși le-am notat pentru ședințele viitoare. Este important să recunoști impresii imediate și chiar și pe clienții cunoscuți să îi „privești cu ochi noi" pentru a observa diferențele sau lucrurile cu relevanță terapeutică.
Problema pe care a prezentat-o era că se temea să înceapă munca pentru care s-a pregătit în ultimii 10 ani. Voia să fie asistentă socială, iar acum când copii ei plecaseră de acasă, era țelul ei.
În loc să lucrez la încrederea ei sau să îi aflu temerile, am vrut să aflu contextul - lucrurile din mediul său care o încurajau să reușească. Avea într-adevăr sprijin profesional de la un grup de muncitori sociali, așadar asta nu era o problemă.
Cu toate acestea, soțul ei i-a spus că va divorța dacă va profesa pe această linie. A fost o reacție destul de puternică, dar nu foarte surprinzătoare, dată fiind cultura patriarhală în care s-a desfășurat această sesiune.
Mai mult, când am cercetat mai departe, a dezvăluit faptul că trăia într-o relație de violență domestică de zeci de ani.
Mi s-a părut ciudat că, în cei 10 ani de studiu și terapie legate de aspirațiile ei la munca în domeniul asistenței sociale, acest lucru nu a ieșit la iveală sau cum de profesorii nu s-au simțit responsabili în vreun fel să se ocupe de această problemă.
E important ca în terapie să nu te concentrezi numai pe sentimente, ci și pe context, mai ales dacă acel context este abuziv în prezent. Acesta trebuie păstrat în centrul atenției în cadrul terapiei.
Nu am vrut să mă ocup de altă problemă, dacă sâmburele ei  - teama ei ușor de înțeles -  nu i se adresa. A spus că violența s-a oprit abia de curând.
I-am spus despre sentimentele mele în timpul cât am stat cu ea - deschidere către ea, conexiune cu gravitatea problemei, dorința de a o sprijini, dar și precauția și dorința de a continua într-un mod respectuos.
I-am sugerat faptul că teama era aproape „un membru al familiei". A fost de acord. I-am cerut să acorde o identitate fricii - a spus că e o persoană cu haine negre, cu ochii mari, cu un zâmbet și o suliță. A descris-o ca pe o ciudățenie.
Am cerut mai mutle detalii - cum arătau hainele. Voiam să o ancorez în acea conexiune cu teama. Apoi am invitat-o să participe la un experiment Gestalt: „să fie" teama - să îmi arate cum stătea frica, cu sulița și cu ochii ei mari.
A făcut acest lucru, iar eu l-am facut împreună cu ea. Deseori este bine să faci astfel de experimente împreună cu clientul.
I-am spus apoi să ia loc din nou - nu voiam să insistăm prea mult asupra acestui lucru. Să o descrie, să intre în personaj era în sine destul de mult.
Mi-a spus că simte că i-am oferit foarte multe în cadrul acestui proces și că era reticentă să primească mai mult - de parcă ar fi trebuit să îmi ofere ceva în schimb. Mi-a explicat că a fost învățată să îi sprijine pe bărbați și, deși se împotrivea acestui lucru pe când era copil, a fost parte din pregătirea ei.
Așa că m-am „adaptat" situației și m-am oprit. Am spus: „bine, atunci ce ai vrea să îmi dai? Sunt deschis să primesc ceva." Am stat o vreme în tăcere, apoi mi-a spus că vrea să îmi ofere recunoștința ei pentru ceea ce făcusem pentru ea până atunci.
După ce a spus acest lucru s-a simțit din nou în siguranță lângă mine și gata să meargă mai departe. Este foarte important să asculți exact ceea ce se întâmplă cu clinetul, clipă de clipă, și să fii cu el peste tot, mergând în ritmul lui.
Am întrebat-o unde este frica acum - mi-a spus că în interiorul ei. Mi-a spus că sulița ei o împungea în creier, provocându-i durere.
Am trecut la un mod relațional direct cu ea. I-am spus că sunt trist din pricina durerii pe care o simte, foarte trist. Voiam să o „salvez", să o protejez, dar nu știam cum.
A fost foarte impresionată și pentru o vreme am stat acolo într-o conexiune tăcută. Acesta a fost un schimb esențial - cineva căruia să îi pese, care putea să fie lângă ea, într-un fel protectiv, dar care să nu se grăbească să rezolve lucrurile.
Acesta a fost un moment de interacțiune, două persoane în perfectă conexiune. Eu eram terapeutul, ea era clientul, dar în acel loc eram doi oameni, stând unul lângă celălalt și simțind durerea profundă a situației. Am luat durerea ei foarte în serios - nu doar ca pe un experiment, în joacă, nu doar ca pe imaginea fricii. Dimpotrivă, reprezenta de fapt câțiva zeci de ani de teamă cauzată de violență.
Stând în acel loc, inimile noastre s-au deschis. Am fost profund emoționat, la fel ca și ea. Am spus amândoi asta.
Apoi am spus - ei bine, și eu am o suliță, este o suliță protectoare. Am invitat-o să ne primească pe mine și sulița mea în inima ei.
A făcut-o cu ușurință și cu lacrimi în ochi. Se simțea în siguranță, protejată.
Acest lucru reprezintă „propriul obiect" - accepându-mă pe mine înăuntru însemna că avea o imagine autoritară înăuntrul ei care era PENTRU ea, în timp ce experiența ei anterioară de autoriate cu care a crescut era una represivă, iar ea trebuia să fie acolo PENTRU toți bărbații din viața ei.
Deși nu s-au întâmplat foarte multe în cadrul terapiei, a avut un mare impact asupra ei. La final am întrebat-o unde se afla frica ei vizavi de profesia ei. Mi-a spus că nu o mai intimida. Am întrebat-o: chiar cu prețul divorțului? A răspuns că da.
Acesta este un simplu fragment din ceea ce trebuie să fie o terapie în desfășurare în legătură cu relația și care se ocupă de ea după o lungă fază de violență. Aș vrea să fiu atent pe viitor, deoarece încă mai e posibil ca violența sa revină și, atât ca un profesionist, cât și ca o persoană căreia îi pasă, vreau să mă asigur că nu fac parte din acest cerc.

marți, 4 august 2015

Case #36 - Femeia care nu simțea nimic

Brenda vorbea despre faptul că nu are o identitate clară - pierdea foarte ușor simțul limitelor sale și se identifica cu ceilalți.
Era de asemenea timidă, nu îi plăcea să fie fotografiată sau să se afle în centrul atenției.
Toate acestea indicau faptul că trebuia procedat cu multă grijă și atenție, conștient de problema potențialei pudori (legate de expunere).
I-am spus că nu voi merge mai departe decât va permite ea.
I-am indicat faptul că ne aflăm în fața unui grup de oameni și am întrebat-o cum se simte. A spus că deși ei se uită la ea, nu simte că o văd cu adevărat. Am întrebat-o dacă e din pricina faptului că nu o cunosc sau pentru că ea se ascunde. A răspuns că ambele cauze sunt adevărate.
Am reușit să schițez astfel dinamica relațională. Am revenit la ea și la  mine - mă uitam la ea, dar se ascundea și de mine. A spus că da, proceda la fel cu toată lumea.
Acest lucru stabilește un impas relațional - o parte din ea dorește să fie văzută, dar cealaltă parte nu permite acest lucru. Era un advertisment că trebuie să fiu atent, pentru a nu deveni frustrat și a nu cădea singur în capcana acestei dinamici.
În loc să cercetez mai departe, i-am spus lucrurile pe care mă lăsase să le văd - fragmente de informații personale pe care mi le împărtășise. I-am spus de asemena și ceea ce vedeam - de exemplu, culorile hainelor pe care le purta.
Acestea au creat o bază pentru relația noastră, fără a-i pune întrebări suplimentare, arătând că am fost atent la ceea ce mi-a împărtășit și a făcut vizibil pentru mine. În cazul pudorii, e important să alfi informațiile singur, în loc să cercetezi prea mult cealaltă persoană.
Ochii ei erau în continuare lipsiți de expresie, iar ea mi-a spus că plutește în derivă. Acest lucru arăta că acest contact durase prea mult. Așa că am întrebat-o încotro plutea... ea mi-a răspuns că într-un loc cu lumi nenumărate și vieți trecute.
Acest lucru indica o disociere și faptul că problema de siguranță era în primul rând aici.
I-am sugerat să plutească într-o stare de vis, la fel voi face și eu, și voi invita pe toți cei din grup să intre în această stare de visare; astfel vom sta pur și simplu cu toții în locurile noastre de vis.
Această sugestie a profitat de acel impuls și a încurajat deplasarea în acea direcție. În Gestalt, ea se numește teoria paradoxală a schimbării - să trăiești în prezent și să te afunzi în el.
A spus „nu simt nimic".
Cu alte cuvinte, era complet disociată. În acest loc, doar un anumit tip de contact este disponibil.
Am întrebat-o de ce fel de sprijin are nevoie pentru a se simți în siguranță. Mi-a spus - Nu vreau să fiu văzută.
I-am spus că nu mă voi uita la ea, dar că în același timp simt tristețe, fiindcă nu voi putea să o privesc, nu o voi putea vedea, iar ea se va scunde astfel complet. I-am spus că simt o căldură față de ea, dar nu pot găsi o cale să ajung la ea.
Brenda s-a uitat la mine și mi-a spus „Nu îmi place să primesc ajutor."
Această revelație mi-a indicat cum trebuie să procedez mai departe.
I-am sugerat un experiment - să ridice ambele mâini - cu una să împingă, iar pe cealaltă să o deschidă, pentru a primi sprijin.
Am făcut asta, iar ea a reușit să primească sprijinul meu - am atins încet cu mâna mea mâna ei deschisă și am ținut-o.
Mi-a spus că era o forță care îi spunea să nu simtă nimic. Am rugat pe cineva să stea în fața noastră și să reprezinte acea forță. Nu putea/ voia să identifice ce reprezenta ea, ceea ce era în regulă.
I-am spus să îi transmită ceva forței. A spus „Te voi asculta atunci când voi avea nevoie, dar altfel, îmi voi permite să simt sprijinul."
Aceasta era o afirmație de diferențiere și integrare.
Își îngăduia să simtă, să primească ajutor, să participe într-o relație, să fie văzută acolo și să aibă simțul puterii de alegere.
A fost o muncă înceată și mi-a impus să respect în mod constant limitele, să nu intru în prea multe detalii, chiar și despre ceea ce simțea, dar în același timp să nu mă dau bătut. De regulă, oamenii reacționează la cineva care setează acest gen de limite de intimitate fie retrăgându-se, fie participând detașat sau copleșind persoana cu interes sau chiar bunătate. Este nevoie de o prezență neutră, cu suficientă căldură, dar nu prea multă, cu suficient interes, dar nu excesiv - acest lucru se numește ajustare și este o aptitudine relațională esențială.

joi, 23 iulie 2015

Case #35 - Furioasă pe fostul

Marion a ridcat problema aranjamentului de împărțire a custodiei cu fostul său soț. Era clar că nu aceasta era principala îngrijorare. Erau mai importante disconfortul ei și lucrurile rămase neterminate între ei.
Înainte de a intra în detalii i-am spus - atunci când mă uit la tine simt că ochii tăi mă împung. Pentru mine e un efect destul de puternic. Ceea ce am în comun cu fostul tău soț este că sunt bărbat și mă gândesc că o parte din energia pe care o simți pentru el ar putea fi prezentă aici cu mine.
Am întrebat-o care era problema ei și mi-a răspuns că furia.
Am întrebat-o de ce era furioasă. A început să îmi spună o poveste foarte lungă despre cauze, iar după un timp am întrebat-o din nou: ok, care este cauza furiei tale? A început din nou să detalieze lunga poveste.
A trebuit să o întreb de câteva ori până când a reușit să îmi spună clar, direct și succint că era furioasă din pricină că se simțea trădată de fostul ei soț, fiindcă încetase să o mai susțină financiar ca să bage bani în afacerea pe care o conducea. Era furioasă și pentru că el o mințise în legătură cu asta și îi mințise și pe părinții ei (cu care locuiau).
I-am spus, într-adevăr pari furioasă. Văd asta în ochii tăi. Ce simți acum?
A început să îmi spună ceva ce avea legătură mai mult cu evaluarea, judecata și opiniile ei, decât cu ceea ce simțea.
A spus însă, „îmi reprim sentimentele".
I-am spus să își imagineze că sunt fostul ei soț și să își verse năduful. Mi-a zis că simte că și ea are o vină în această situație.
Am îndrumat-o din nou și i-am spus să îmi spună ceva direct, începând cu următoarele cuvinte: „Sunt furioasă..."
A început în cele din urmă să se exprime direct, enumerând lucrurile pentru care era furioasă.
I-am confirmat sentimentele și felul în care pot percepe furia sa, precum și că pot vedea cum aceasta se transformă în lacrimi - motiv pentru care îi pot vedea și durerea.
Am continuat să încurajez această exprimare directă, iar ea a continuat să oscileze între furie și lacrimi. Era mai sigură în a se exprima în mod direct, deoarece era ascultată. Era și multă liniște însă, plină de sentimentele ei și de confirmările mele simple.
La final, s-a simțit mai ușurată și eliberase o mare parte din durerea și furia pe care le simțea de la divorț.
Pentru ca acest proces să aibă succes, a trebuit să insist, să îi canalizez conștientizarea, să o fac prezentă în experiența ei prin participarea mea la acest experiment cu ea și oprind-o din povestire, care era felul ei de a evita sentimentele profunde. I-am oferit un recipient pentru furia ei și am sprijinit-o și încurajat-o să-și exprime sentimentele. A durat ceva până când s-a simțiti pregătită să o facă. Nu am încurajat-o în eschivările ei; i-am cerut în schimb să fie prezentă în experiența ei.
Ca răspuns, i-am oferit recunoașterea mea, care era lucrul după care tânjea - să fie văzută și auzită în acest loc. Nu eram fostul ei soț, dar energia dintre noi era destul de puternică pentru a se exprima față de mine ca unui reprezentat, iar aceasta să o satisfacă. Corelația mea de la început a faptului că și eu eram bărbat a fost suficientă pentru a scoate la iveală forța sentimentelor sale, iar receptivitatea mea a fost destul de reală pentru ca ea să nu aibă sentimentul că joc doar un rol.
Este de remarcat faptul că nu a țipat, nu a lovit pernele și nici măcar nu a ridicat vocea. Furia se eliberează în relație și prin posesie, nu neapărat prin tehnici de terapie dramatice.

sâmbătă, 18 iulie 2015

Case #34 - Contact și sinceritate

Nathan era un bărbat solid, grijuliu, cu o prezență clară și puternică.
Problema lui era sinceritatea. Nu considera că este cu adevărat sincer cu ceilalți.
Nu se certa sau contrazicea aproape niciodată. Era cooperant la muncă și acasă.
Istoria familiei sale era una de violență între fratele mai mare și sora lui. În familia lor, el ocupa rolul de „băiat bun". Au existat două momente care l-au marcat pe când era copil. O dată, s-a enervat foarte tare pe fratele său mai mare și a aruncat în el cu un obiect care aproape că i-a străpuns ochiul. A doua oară, a lovit la școală un băiat care venea constant la el acasă și îl zgâria pe față.
De atunci s-a controlat și nu a mai lovit pe nimeni.
M-a surprins când mi-a zis că nu este prea încrezător în sine. Am fost surprins pentru că era în mod cert un bărbat puternic și bine făcut.
Mi-a spus că îi judeca aspru pe ceilalți și că avea tendința de a face același lucru și în ceea ce-l privea.
I-am oferit un proces de sinceritate, pe care l-am aplicat mai întâi cu el.
Existau 3 componente: ce credea, ce simțea și ce dorea de la ceilalți.
Am definit acest lucru ca pe o întâlnire autentică. Continuarea ei va duce la un dialog sincer, lucru ce va duce în cele din urmă la o relație autentică.
L-am invitat să facă acest lucru cu 3 oameni din grup. Primul a fost foarte direct. Cel de-al doilea a fost o femeie care i-a dat un răspuns destul de complex. S-a pierdut, așa că i-am spus să răspundă cu o afirmație referitoare la ce simțea. I-am spus o formulă, mai ales pentru a răspunde unei femei: după afirmația autentică inițială, trebuia să formuleze alte 3 despre ce simte pentru fiecare afirmație în care a spus ce gândește.
A făcut acest lucru cu încă o persoană.
L-am întrebat cum i s-a părut și mi-a răspuns că a fost ușor.
Acest lucru mi-a indicat că nu avea nevoie decât de puțină îndrumare și de sprijin pentru a pune în practică.
Ca bărbat, dorea să aibă niște instrucțiuni clare. Ca o persoană cu multă forță în stare latentă, avea nevoie doar de o modalitate prin care să o elibereze în siguranță.
Era încrezător că va putea continua să practice acest procedeu.
Desigur că am fi putut lucra cu familia ca situație originară sau cu evitarea conflictelor. Dar aceasta era o intervenție orientată către prezent și viitor și care îi oferea experiența imediată a succesului. Acest lucru era important din pricina încrederii lui știrbite. Îi oferea de asemenea și o modalitate de învățare experimentală, putând astfel să exploreze de unul singur procesul contactului sincer.
Contactul este unul din aspectele cheie ale teoriei și practicii Gestalt și a reprezentat tema centrală a acestei sesiuni.

joi, 9 iulie 2015

Case #33 - O destăinuire completă și sinceră

Problema lui James era că muncea foarte mult întreaga săptămână, deseori zburând spre alte orașe, și venea acasă vineri. Fiindcă fusese plecat, de-abia aștepta să se întoarcă. Pentru el era important ca soția și copilul să fie acolo pentru a regăsi sentimentul de „acasă".
Soția sa era însă un manager important de Resurse Umane și de cele mai multe ori nu era acasă. Când era presată, spunea că și cariera ei este importantă și că sentimentele lui erau problema lui.
Era cu soția lui de mulți ani și erau amândoi interesați de dezvoltarea personală și astrologie. S-a descris ca fiind în zodia rac, o zodie axată pe sentimente.
Relația lor era profundă și afectuoasă, dar și plină de conflicte, pe care el voia să le reducă pentru a o îmbunătăți.
Acest lucru mi-a oferit prilejul de a interveni.
L-am întrebat ce ar putea fi la fel de important pentru soția sa, un lucru pe care ea și l-ar dori de la el. A spus că atunci când pregătea o prezentare pentru muncă și i-a arătat-o și lui, ea își dorea  recunoașterea și aprecierea lui.
Am întrebat de un al doilea lucru pe care ea și-l dorea. Mi-a spus că atunci când citea o carte (în general despre dezvoltarea personală), voia să o citească și el pentru a discuta despre ea.
L-am întrebat dacă a făcut vreunul din acele lucruri. Mi-a răspuns că oarecum, până la un anumit punct, dar nu conform așteptărilor ei.
I-am sugerat ca mai întâi de toate să ia aceste două lucruri în serios și să le facă din toată inima.
După ce va face acest lucru pentru o perioadă, i-am sugerat să îi facă o mărturisire completă, complexă și sinceră despre ce înseamnă pentru el ca ea să fie acasă vineri seara.
I-am arătat la ce mă refeream printr-un exemplu din viața mea:
- În adolescență, aniversările au reprezentat mereu momente speciale în casa noastră. În schimb, pentru soția mea, nu prea erau sărbătorite; erau dăți când era sărbătorită doar ziua surorii ei, dar nu și a sa.
De aceea, ea nu era prea entuziasmată de sărbătorirea zilelor de naștere, îi plăcea ca a ei să fie foarte intimă și simplă.
Mă așteptam la o zi specială, cu o serie de lucruri care să indice că e „ziua mea". Erau dăți când nu o făcea așa cum îmi doream, iar eu mă simțeam foarte rănit, iar pentru ea era greu de înțeles acest lucru.
-
Mărturisirea mea completă, complexă și sinceră a fost cam așa:
Știu că pentru tine aniversările sunt tensionate și că nu ai avut o experiență plăcută legată de asta în copilărie. De asemenea, știu că ai încercat din greu să transformi aniversările mele în ocazii speciale și îți sunt foarte recunoscător pentru asta. Am avut însă și experiența unor dăți în care nu te-ai simțit în largul tău dintr-o serie de motive, pentru a face un efort suplimentar sau pentru a face puțin mai mult. Înțeleg că pentru tine acest lucru are legătură cu cât de mult simți că poți oferi și că nu aștepți să primești mai mult de ziua ta. Însă eu sunt altfel decât tine. Aniversările reprezintă o tensiune și pentru mine, dar în alt sens. Pentru mine a fost o tradiție ca ele să fie foarte speciale. Am niște așteptări setate și sper să fiu „primul" în acea zi. Și asta chair dacă tu nu ai dispoziția necesară, ai putea să lași totul deoparte, doar pentru acea zi, așa încât să simt că am parte de un soi de tratament special. Ar însemna enorm pentru mine, chiar mult mai mult, deoarece știu că nu e mereu ușor pentru tine. Mi-este greu să îți spun asta, fiindcă este important pentru mine și fiindcă pentru tine e un subiect delicat. Aș aprecia dacă ai lua în considerare ceea ce te-am rugat, te poți gândi la asta și daca ai nevoie, putem vorbi altă dată.
--
Oferindu-i lui James acest exemplu din viața mea, l-am ajutat să înțeleagă cum trebuie construită această afirmație complexă, sinceră și personală pentru problema sa.
Gestalt înseamnă aducerea profunzimii și a autenticității în relație, conexiune și intimitate. Acesta este un exemplu de cum am procedat pentru un client care cunoaște deja mai mult decât bazele comunicării.   

luni, 22 iunie 2015

Case #33 - O destăinuire completă și sinceră

Problema lui James era că muncea foarte mult întreaga săptămână, deseori zburând spre alte orașe, și venea acasă vineri. Fiindcă fusese plecat, de-abia aștepta să se întoarcă. Pentru el era important ca soția și copilul să fie acolo pentru a regăsi sentimentul de „acasă".
Soția sa era însă un manager important de Resurse Umane și de cele mai multe ori nu era acasă. Când era presată, spunea că și cariera ei este importantă și că sentimentele lui erau problema lui.
Era cu soția lui de mulți ani și erau amândoi interesați de dezvoltarea personală și astrologie. S-a descris ca fiind în zodia rac, o zodie axată pe sentimente.
Relația lor era profundă și afectuoasă, dar și plină de conflicte, pe care el voia să le reducă pentru a o îmbunătăți.
Acest lucru mi-a oferit prilejul de a interveni.
L-am întrebat ce ar putea fi la fel de important pentru soția sa, un lucru pe care ea și l-ar dori de la el. A spus că atunci când pregătea o prezentare pentru muncă și i-a arătat-o și lui, ea își dorea  recunoașterea și aprecierea lui.
Am întrebat de un al doilea lucru pe care ea și-l dorea. Mi-a spus că atunci când citea o carte (în general despre dezvoltarea personală), voia să o citească și el pentru a discuta despre ea.
L-am întrebat dacă a făcut vreunul din acele lucruri. Mi-a răspuns că oarecum, până la un anumit punct, dar nu conform așteptărilor ei.
I-am sugerat ca mai întâi de toate să ia aceste două lucruri în serios și să le facă din toată inima.
După ce va face acest lucru pentru o perioadă, i-am sugerat să îi facă o mărturisire completă, complexă și sinceră despre ce înseamnă pentru el ca ea să fie acasă vineri seara.
I-am arătat la ce mă refeream printr-un exemplu din viața mea:
- În adolescență, aniversările au reprezentat mereu momente speciale în casa noastră. În schimb, pentru soția mea, nu prea erau sărbătorite; erau dăți când era sărbătorită doar ziua surorii ei, dar nu și a sa.
De aceea, ea nu era prea entuziasmată de sărbătorirea zilelor de naștere, îi plăcea ca a ei să fie foarte intimă și simplă.
Mă așteptam la o zi specială, cu o serie de lucruri care să indice că e „ziua mea". Erau dăți când nu o făcea așa cum îmi doream, iar eu mă simțeam foarte rănit, iar pentru ea era greu de înțeles acest lucru.
-
Mărturisirea mea completă, complexă și sinceră a fost cam așa:
Știu că pentru tine aniversările sunt tensionate și că nu ai avut o experiență plăcută legată de asta în copilărie. De asemenea, știu că ai încercat din greu să transformi aniversările mele în ocazii speciale și îți sunt foarte recunoscător pentru asta. Am avut însă și experiența unor dăți în care nu te-ai simțit în largul tău dintr-o serie de motive, pentru a face un efort suplimentar sau pentru a face puțin mai mult. Înțeleg că pentru tine acest lucru are legătură cu cât de mult simți că poți oferi și că nu aștepți să primești mai mult de ziua ta. Însă eu sunt altfel decât tine. Aniversările reprezintă o tensiune și pentru mine, dar în alt sens. Pentru mine a fost o tradiție ca ele să fie foarte speciale. Am niște așteptări setate și sper să fiu „primul" în acea zi. Și asta chair dacă tu nu ai dispoziția necesară, ai putea să lași totul deoparte, doar pentru acea zi, așa încât să simt că am parte de un soi de tratament special. Ar însemna enorm pentru mine, chiar mult mai mult, deoarece știu că nu e mereu ușor pentru tine. Mi-este greu să îți spun asta, fiindcă este important pentru mine și fiindcă pentru tine e un subiect delicat. Aș aprecia dacă ai lua în considerare ceea ce te-am rugat, te poți gândi la asta și daca ai nevoie, putem vorbi altă dată.
--
Oferindu-i lui James acest exemplu din viața mea, l-am ajutat să înțeleagă cum trebuie construită această afirmație complexă, sinceră și personală pentru problema sa.
Gestalt înseamnă aducerea profunzimii și a autenticității în relație, conexiune și intimitate. Acesta este un exemplu de cum am procedat pentru un client care cunoaște deja mai mult decât bazele comunicării.   

luni, 15 iunie 2015

Case #32 - Resurse autentice

Diane avea două probleme. Prima era aceea că fiul său nu studia atât de mult pe cât și-ar fi dorit ea.
Am întrebat-o pe ce scală s-ar fi situat nivelul acestuia și mi-a răspuns că 6 sau 7. Își face temele? Da, dar pentru a ajunge la o școală de top, un elev trebuie să aibă rezultate maxime, de unde și toată această presiune.
Inițial, i-am vorbit din punctul meu de vedere - părerile mele despre creșterea copiilor orientată spre părinți, despre importanța pe care consider că o are o viață echilibrată pentru un copil și despre opinia mea în privința rezultatelor școlare, care nu sunt întotdeauna cele mai importante.
Era important să îmi exprim în mod clar părerea, să sesizez orice diferență și să aflu cum dorința mea de a ajuta (și limita acesteia) se poate regăsi în locul în care se afla ea.
Era într-o contradicție cauzată de faptul că citise multe cărți despre educarea copiilor și încercase să îi ofere o anumite libertate, dar era îngrijorată de viitorul lui și nu știa cum să îl motiveze de fapt.
Propunerea mea a fost următoarea: va purta o discuție cu el referitoare la ceea ce este important pentru ea în creșterea lui.
Apoi îi va prezenta situația cu care se confruntă - o socitetate și un sistem școlar extrem de competitive, ce necesită anumite note pentru a fi acceptat într-o anumită instituție. Îi va face o schemă cu diferite instituții, cu cerințele lor și cu avantajele și dezavantajele lor.
Apoi, îl va ajuta să se hotărască care sunt țelurile lui, ce își dorește și de ce are nevoie pentru ca acestea să se împlinească.
În acest fel era foarte sinceră și în același timp îi sprijinea în descoperirea propriului drum. Dorința ei de a-l ajuta ar putea fi apoi direcționată într-un fel care să îi sprijine alegerile, în loc să aleagă în locul lui.
Cea de-a doua problemă era legată de relația cu soțul său. Obișnuia să vină acasă, să bea o bere, să citească ziarul, să-și scrie blogul și să îi ignore complet pe ea și pe fiul lor.
Era bineînțeles supărată din pricina acestei situații, dar nu reușea să găsească o soluție.
În celelalte privințe, el participa la viața de familie, planifica ieșiri în familie, petrecea timp cu familia și de mutle ori gătea.
Nu fusese niciodată prea comunicativ, așa că asta nu era ceva nou.
Era clar că nu va avea niciun rezultat dacă îl va bate la cap, îi va cere sau îi va sugera să poarte o discuție sinceră cu ea.
Am întrebat-o despre blogul lui. Mi-a spus că era foarte bine scris, amuzant și că adăuga fotografii și comentarii interesante sub ele. Își dorea să poată vorbi la fel și cu ea.
Pentru mine era clară direcția pe care trebuia să meargă. Nu putea să îl schime, dar putea să i se alăture. Am întrebat-o daca are un ipdad. Mi-a spus că da, dar că i l-a ascuns.
I-am spus să i-l restituie imediat și să își cumpere și ea unul. Va putea astfel să comunice cu el în scris. Va putea să lase comentarii pe blogul lui (el obișnuia să răspundă celor care îi scriau pe blog), îi putea lăsa bilete, scrisori. În timp ce el își citea ziarul, ea îi putea trimite mici comentarii. Îi putea scrie scrisori pe care să le printeze și să i le trimită prin poștă sau să i le pună sub pernă.
În acest fel foloseam ceea ce era disponibil. Acest lucru nu funcționa la nivelul dinamicii sale intra-psihice, iar eu am refuzat să întăresc ideea ei că trebuie să fie ceva în neregulă cu ea, de vreme ce el nu îi acorda atenție. În schimb, am căutat resursele și modul inventiv în care ea putea să intre în contact cu el într-un fel care nu se regăsea în rutina relației lor.

miercuri, 10 iunie 2015

Case #31 - Sexul la schimb cu prietenia

Louise mi-a spus că voia mai multă pasiune în relația ei.
Soțul ei avusese o aventură în urmă cu 5 ani. Aceasta a durat un an. A recunoscut, a căzut în genunchi, și-a cerut iertare și apoi a terminat aventura.
De atunci lucrurile s-au îmbunătățit ușor, dar pentru Louise au mai rămas niște probleme de rezolvat.
Când i-a spus prima dată despre aventură, a reacționat în mod rațional, întrebându-l dacă vrea să renunțe la căsnicie sau nu. Modalitatea ei imediată de a face față situației a fost aceea de a analiza problema și de a stabili unde se află fiecare. A fost o strategie inițială de supraviețuire bună.
Cu toate acestea, mai târziu, a simțit o tristețe imensă.
De curând a început să resimtă furia.
Dar ea nu a vorbit despre asta. El i-a spus că dacă este cu adevărat furioasă, este de acord să o părăsească din cauza greșelii lui. De aceea, se temea că el va proceda astfel în cazul în care și-ar exprima sentimentele.
Însă acesta este un lucru care o macină. Deși sunt o mulțime de lucruri bune în relația lor, ea nu este la fel de deschisă cu el și are anumite rețineri inclusiv din punct de vedere sexual. Am întrebat-o cât de des fac sex și mi-a răspuns că de 4 ori pe lună.
Am întrebat-o cât de mult vorbesc și mi-a spus că în medie în jur de o  jumătate de oră  pe zi.
I-am cerut să estimeze nivelul inteligenței emoționale, iar ea mi-a spus că este 3. Era limpede că, în aceste condiții, nu avea cum să primească ascultarea pe care și-o dorea din partea lui. Nu ne-ar fi fost de prea mare ajutor să lucrez cu ea ca să-și exprime sentimentele; ar fi putut să înlăture o parte din furie, dar nu i-ar fi apropiat prea mult. Fără a vorbi cu el despre ce se întâmpla cu ea, relația lor ar rămâne la un nivel oarecum superficial.
Gestalt nu lucrează cu „iertarea", deși pune accent pe „ceea ce este". În acest caz, însă, era vorba de o serie de alte lucruri de care nu era conștientă.
Louise era profesoară. Mi-a spus că de-a lungul anilor și-a schimbat modul de predare pentru a scăpa de regulile rigide și a observat o schimbare foarte importantă la elevii ei. În același timp a pornit într-o „călătorie de regăsire a sinelui".
Știam că are propriile resurse și era evident că lucra la propria dezvoltare.
Dar acest lucru nu se regăsea și în relația de cuplu.
Scopul meu era să lucrez cu problema relației de cuplu, nu să relaționez cu ea la nivel psihic sau interpersonal.
Așa că i-am dat o temă.
Acest lucru implica de fapt o înțelegere: mai mult sex pentru mai multă initmitate.
I-am sugerat să îi spună soțului ei că vrea să facă mai mult sex și să fie mai apropiați. Pentru acest lucru avea nevoie de mai  multă intimitate.
Pentru a realiza acest lucru, trebuia să petreacă jumătate de oră împreună în fiecare zi, dezvoltând intimitatea în relația lor. Am sugerat o serie de opțiuni - ca exercițiu, să vorbeasacă sincer unul cu celălat despre lucruri mărunte; să citească împreună o carte și să discute despre ea; să facă niște exerciții împreună, precum ascultarea sau exprimarea emoțională; să creeze spațiul pentru a-și asculta reciproc resentimentele; sau pur și simplu să facă împreună în acel interval lucruri care să îi apropie mai mult.
Am fost de acord cu ea că nu era deloc cinstit. Ea juca rolul profesorului, orchestrând totul, așa încât ea să își poată exprima furia față de el într-un mod sigur. Nu era corect, fiindcă muncea de două ori în acest sens.
Cu toate acestea, vor exista alte beneficii secundare și o va ajuta să își îndeplinească propriul scop, acela de a aduce mai multă pasiune în relație.
Rezultatul va fi acela că vor începe să fie de aceeași parte a baricadei, lucru ce va ajuta mai mult decât conștientizarea personală ce-i aparținea numai ei.
Această abordare a folosit ceea ce se numește „lucrul cu o singură persoană pentru relația de cuplu". Acest lucru semnifică faptul că păstrăm relația  în prim plan atunci când lucrăm cu un client. În loc să ne axăm doar pe ei, încercăm să întărim relația.
Multe sentimente, identități și povești sunt produsul relațiilor de cuplu. Astfel, o cale spre schimbare este aceea de a face un schimb important în relație, în loc să se axeze pe experiența individuală. Aceasta folosește o abordare ce lucrează cu întregul, în loc să lucreze cu un segment.
Poate suna mercantil să oferi sex în schimbul modificării comportamentului - dar oamenii oricum fac asta în mod inconștient. Pentru a stăpâni ceea ce ai, pentru a aduce în prim plan în relație și apoi a-i oferi celeilalte persoane opțiuni. În acest sens, o astfel de propunere nu este manipulatoare, ci mai degrabă onestă. Un astfel de schimb într-un astfel de context este pentru ceva ce va întări relația de cuplu.

Despre Mine

Steve Vinay Gunther·

Predau și practic terapia gestalt, coaching de orientare în carieră și consiliere familială. Susțin seminarii și training-uri atât în Australia, cât și în China, Japonia, Coreea, SUA și Mexic. Sunt autorul cărții Înțelege femeia din viața ta, o carte cu sfaturi pentru bărbați despre relațiile cu femeile. Ca director al Lifeworks ofer terapie, training și supervizare. Sunt un candidat la doctorat, unde studiez dinamica interpersonală a puterii. Sunt de asemenea directorul unui Masterat de Psihologie spirituală din cadrul Universității Ryokan, o instituție online acreditată, cu sediul în LA.

© Lifeworks 2012

Contact: admin@learngestalt.com

Cui i se adresează acest blog?

Cazurile prezentate se adresează terapeuților, studenților și celor a căror profesie constă în a le oferi sprijin altor oameni. Scopul este să arătăm cum poate fi pusă în practică terapia Gestalt, îmbinând aspectele teoretice cu provocările clinice.

Pentru că se adresează în primul rând profesioniștilor, acest blog este disponibil celor abonați. Te rugăm să introduci adresa de email pentru a primi gratuit actualizările blogului de fiecare dată când e adăugat un nou articol.

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

© Lifeworks 2012

Contact: admin@learngestalt.com

Limbi:

HOME

Informed Consent & Rates

PROFESSIONAL TRAINING

Gestalt Therapy Defined

PROFESSIONAL SERVICES

PAYMENTS

OTHER STUFF

Links

Book:Advice for Men about Women

BLOGS

• English

Bahasa

Čeština

Deutsch

Español

Français

Greek ελληνικά

Hindi हिंदी

Magyar

Melayu

Italiano

Korean한국의

Polski

Português

Română

Russian Русский

Serbian српски

Chinese 中文

Japanese 日本語

Arabic العربية

English Bahasa Čeština Deutsch Español Filipino Français ελληνικά हिंदी Magyar Melayu Italiano 한국의 Polski Português Română Русский српски 中文 日本語 العربية

If you are interested in following my travels/adventures in the course of my teaching work around the world, feel free to follow my Facebook Page!

Can you translate into Romanian? I am looking for volunteers who would like to continue to make this translation available. Please contact me if you would like to contribute.

Gestalt therapy sessions

For personal therapy with me: www.qualityonlinetherapy.com

vinaysmile

I publish this blog twice a week. It is translated into multiple languages. You are welcome to subscribe

logosm1

Links

Career Decision Coaching

Here

and here

Lifeworks

Gestalt training and much more

http://www.depth.net.au

For Men

Here is a dedicated site for my book Understanding the Woman in Your Life

http://www.manlovesawoman.com

The Unvirtues

A site dedicated to this novel approach to the dynamics of self interest in relationship

http://www.unvirtues.com

Learn Gestalt

A site with Gestalt training professional development videos, available for CE points

http://www.learngestalt.com

We help people live more authentically

Want more? See the Archives column here

Gestalt therapy demonstration sessions

Touching pain and anger: https://youtu.be/3r-lsBhfzqY (40m)

Permission to feel: https://youtu.be/2rSNpLBAqj0 (54m)

Marriage after 50: https://youtu.be/JRb1mhmtIVQ (1h 17m)

Serafina - Angel wings: https://youtu.be/iY_FeviFRGQ (45m)

Barb Wire Tattoo: https://youtu.be/WlA9Xfgv6NM (37m)

A natural empath; vibrating with joy: https://youtu.be/tZCHRUrjJ7Y (39m)

Dealing with a metal spider: https://youtu.be/3Z9905IhYBA (51m)

Interactive group: https://youtu.be/G0DVb81X2tY (1h 57m)