Song-li a avut probleme serioase de sănătate în ultimul an. Deși suferise mai multe operații, acestea nu au ajutat-o prea mult, căci, după o ușoară îmbunătățire, lucrurile se înrăutățeau din nou. Astfel, următoarea explicație viabilă devenise cea psihologică. Fusese deja la câteva ședințe terapeutice, de aceea, teama mea era să nu le repet, așa că am întrebat-o direct ce făcuse până atunci. Nu este bine să ai prea multe abordări diferite la aceeași problemă, lucru ce necesită o judecată profesională foarte atentă.
Dacă mergi la un doctor, o a doua opinie ar putea fi utilă, dar 4-5 opinii diferite sunt cu siguranță derutante. Lucrul cu o problemă la un terapeut poate produce profunzime, dar să tot treci de la unul la altul poate fi contra productiv. De aceea nu am vrut să mă adâncesc în mod automat în acea problemă.
Am întrebat-o despre trecutul ei - ce s-a întâmplat în urmă cu un an, când a început să aibă probleme de sănătate. Mi-a povestit că doar ce cumpărase niște „bancnote" care în China se ardeau în general în scop comemorativ. Tatăl ei murise în urmă cu 5 ani și de aceea cumpărase hârtiile.
Pe când le cumpăra, o „vrăjitoare" (așa s-a exprimat) a avertizat-o să nu cumpere prea multe, altfel se va îmbolnăvi. A încercat să returneze imediat achiziția, dar magazinul nu a acceptat.
Curând după aceea s-a îmbolnăvit.
Am întrebat-o ce relație avea cu tatăl ei. Fusese una apropiată, tonică, se gândea zilnic la el și deseori îl asocia cu elemente din viața ei, cum ar fi fiul ei.
E important să afli circumstanțele din viața cuiva, mai mult decât să te îndrepți direct către problema emoțională. Contextul oferă informații esențiale ce pot ghida traiectoria terapiei.
Am rugat-o să îmi spună mai multe despre frecvența gândurilor sale - după 5 ani, mi se păreau destul de concentrate și indicau un fel de treabă neterminată.
Nu mi-a putut spune despre ce este vorba sau cum se simte când se gândește la tatăl său, cu toate astea, păreau să fie gânduri pozitive.
La următoarele ședințe s-ar putea să pătrund mai adânc în conștientizarea ei, dar, dată fiind lipsa clară a unei căi de acces, nu am vrut să examinez acest lucru, ci să mă concentrez pe ceea ce arăta. Este una din modalitățile Gestalt prin care nu forțăm „rezistența".
Am stat o vreme, încercând să înglobez ceea ce a spus deja.
Voiam să folosesc structurile de care dispunea în acel moment - banii, vrăjitoarea și obsesia ei de a se gândi la tatăl său.
I-am propus o temă pentru acasă - un experiment Gestalt extins.
I-am sugerat să cumpere o sigură bancnotă. Am întrebat și am aflat că are o fotografie cu tatăl său în calculator. Așa că i-am spus ca în fiecare zi la aceeași oră să taie cu foarfecele o bucățică din acea bancnotă, să o pună într-un arzător, să deschidă poza tatălui din calculator, să îi ceară acestuia să îi binecuvânteze viața și apoi să închidă fotografia.
Acesta este cunoscut în terapie ca „prescrierea simptomului" și este dublat în Gestalt de „teoria paradoxală a schimbării", fiind mai conștientă de prezent.
Voia mai mult - o extensie clară a căutării ei neistovite a unei terapii în plus pentru această problemă, precum și un izomorf a avertizării făcute de vrăjitoare - de exemplu: nu fii lacomă să iei prea multe lucruri valoroase - reprezentate de bani!
Cu toate acestea, am observat neliniștea ei și am luat-o în considerare ca subiect de lucru la o ședință următoare.
Era în concediu medical, așa că am întrebat-o cum și-a petrecut ziua. A stat acasă și practic a avut 8 ore în care a gătit, s-a odihnit și a ieșit la plimbare.
Am întrebat-o dacă există vreo cauză socială de importanță pentru ea, dar mi-a spus că nu.
I-am sugerat să găsească un proiect de serviciu social pe care i-ar plăcea să îl pornească și pe care să îl desfășoare în amintirea tatălui său.
Acest lucru schimbă simbolismul, ca o rampă de lansare către viață și implicare, în schimbul acceptării bolii, morții și a lipsei de implicare. Îi oferea de asemenea ceva pozitiv la care să se concentreze pe timpul zilei - ceva care să îi redea sens vieții.
Dacă mergi la un doctor, o a doua opinie ar putea fi utilă, dar 4-5 opinii diferite sunt cu siguranță derutante. Lucrul cu o problemă la un terapeut poate produce profunzime, dar să tot treci de la unul la altul poate fi contra productiv. De aceea nu am vrut să mă adâncesc în mod automat în acea problemă.
Am întrebat-o despre trecutul ei - ce s-a întâmplat în urmă cu un an, când a început să aibă probleme de sănătate. Mi-a povestit că doar ce cumpărase niște „bancnote" care în China se ardeau în general în scop comemorativ. Tatăl ei murise în urmă cu 5 ani și de aceea cumpărase hârtiile.
Pe când le cumpăra, o „vrăjitoare" (așa s-a exprimat) a avertizat-o să nu cumpere prea multe, altfel se va îmbolnăvi. A încercat să returneze imediat achiziția, dar magazinul nu a acceptat.
Curând după aceea s-a îmbolnăvit.
Am întrebat-o ce relație avea cu tatăl ei. Fusese una apropiată, tonică, se gândea zilnic la el și deseori îl asocia cu elemente din viața ei, cum ar fi fiul ei.
E important să afli circumstanțele din viața cuiva, mai mult decât să te îndrepți direct către problema emoțională. Contextul oferă informații esențiale ce pot ghida traiectoria terapiei.
Am rugat-o să îmi spună mai multe despre frecvența gândurilor sale - după 5 ani, mi se păreau destul de concentrate și indicau un fel de treabă neterminată.
Nu mi-a putut spune despre ce este vorba sau cum se simte când se gândește la tatăl său, cu toate astea, păreau să fie gânduri pozitive.
La următoarele ședințe s-ar putea să pătrund mai adânc în conștientizarea ei, dar, dată fiind lipsa clară a unei căi de acces, nu am vrut să examinez acest lucru, ci să mă concentrez pe ceea ce arăta. Este una din modalitățile Gestalt prin care nu forțăm „rezistența".
Am stat o vreme, încercând să înglobez ceea ce a spus deja.
Voiam să folosesc structurile de care dispunea în acel moment - banii, vrăjitoarea și obsesia ei de a se gândi la tatăl său.
I-am propus o temă pentru acasă - un experiment Gestalt extins.
I-am sugerat să cumpere o sigură bancnotă. Am întrebat și am aflat că are o fotografie cu tatăl său în calculator. Așa că i-am spus ca în fiecare zi la aceeași oră să taie cu foarfecele o bucățică din acea bancnotă, să o pună într-un arzător, să deschidă poza tatălui din calculator, să îi ceară acestuia să îi binecuvânteze viața și apoi să închidă fotografia.
Acesta este cunoscut în terapie ca „prescrierea simptomului" și este dublat în Gestalt de „teoria paradoxală a schimbării", fiind mai conștientă de prezent.
Voia mai mult - o extensie clară a căutării ei neistovite a unei terapii în plus pentru această problemă, precum și un izomorf a avertizării făcute de vrăjitoare - de exemplu: nu fii lacomă să iei prea multe lucruri valoroase - reprezentate de bani!
Cu toate acestea, am observat neliniștea ei și am luat-o în considerare ca subiect de lucru la o ședință următoare.
Era în concediu medical, așa că am întrebat-o cum și-a petrecut ziua. A stat acasă și practic a avut 8 ore în care a gătit, s-a odihnit și a ieșit la plimbare.
Am întrebat-o dacă există vreo cauză socială de importanță pentru ea, dar mi-a spus că nu.
I-am sugerat să găsească un proiect de serviciu social pe care i-ar plăcea să îl pornească și pe care să îl desfășoare în amintirea tatălui său.
Acest lucru schimbă simbolismul, ca o rampă de lansare către viață și implicare, în schimbul acceptării bolii, morții și a lipsei de implicare. Îi oferea de asemenea ceva pozitiv la care să se concentreze pe timpul zilei - ceva care să îi redea sens vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu