Betty voia să vorbească despre teama ei. Nu putea să identifice la ce se referea.
Până să fiu de acord cu idea ei centrală, voiam să știu mai multe despre ea. Am întrebat-o despre copii, căsătorie, muncă. Demisionase recent dintr-o slujbă pe care o avusese timp de 20 de ani și se afla într-o perioadă de tranziție. Viața de familie era așezată și liniștită, fiica ei era frumoasă și talentată, iar soțul o iubea.
Uitându-mă la ea, nu îmi părea chiar fericită. Am întrebat-o dacă era fericită și mi-a spus că nu. Toți credeau că are o viață perfectă, o familie perfectă. Am întrebat-o ce nu mergea.
Mi-a spus că soțul ei o iubea mai mult decât îl iubea ea pe el. Se simțea în siguranță lângă el, dar fusese o căsătorie aranjată, iar el nu era „genul" ei. Am întrebat-o care era genul ei: o persoană puternică, cu un simț personal al viziunii despre viață și gusturi bune, iar soțul ei nu avea niciunul din aceste lucruri.
Acest lucru a avut un efect puternic asupra mea și mi-a luat ceva pănă să acționez. O viață extraordinară din care lipsea ceva esențial. M-am uitat din nou în ochii ei și am văzut cât era de nefericită. Am întrebat-o ce vârstă are și mi-a răspuns că 44. Am întrebat-o dacă și-ar putea petrece următorii 44 de ani cu el și mi-a răspuns că da.
Așadar era clar, alegea să fie acolo. Prețul acestui lucru era un fel de ruptură fundamentală în simțul ei de legătură al unei relații. Lipsea un soi de nevoie fundamentală de pasiune, întâlnire, sinergie. Se împăcase cu o viață fericită superficială, care însă nu îndeplinea niște nevoi profunde.
În Gestalt ne interesează alegerea, aceasta fiind înțeleasă ca o noțiune existențială. Viața ne pune în diferite situații, dar mereu avem de ales. Simțul nostru de recluziune nu are cauze externe, ci rezultă din faptul că uităm că avem posibilitatea de a alege în fiecare moment.
Alegerile sunt urmate de consecințe, iar o viață bine trăită este una în care ne asumăm responsabilitatea pentru consecințe, în loc să îi învinovățim pe alții sau să ne petrecem viața dorindu-ne să fim altundeva.
În mare, cu asta se confrunta Betty. Alegerile sale erau clare, la fel și consecințele. Ea era însă nefericită și, dacă nu voia să rămână astfel, ceva trebuia să se schimbe.
Am stat o vreme să îi observ nefericirea pur și simplu, confirmând ceea ce era. Acesta este un spațiu relațional în care nu e nevoie să schimbi nimic, nu există un plan, iar atenția se concentrează asupra existenței, asupra faptului de a fi alături de cineva și asupra recunoștinței. Aceasta mai este cunoscută și sub numele de relaționare interpersonală.
Apoi a trecut la întrebarea „ce este posibil". Să ajungi acolo de la început înseamnă să dai un soi de „soluție" unei soluții care într-un fel nu are o soluție. Fiind prezenți o vreme în acel spațiu existențial, puteam explora împreună alte opțiuni și perspective.
Am întrebat-o dacă el îi cunoaște nefericrea, dacă i-a arătat-o așa cum mi-a arătat-o mie. A spus că nu. I-am împărtășit un incident din viața mea, când faptul că partenera mea mi-a dezvăluit nefericirea ei cu privire la ceva a avut un impact imens asupra mea. Deoarece el o iubea, acesta putea fi începutul unei schimbări.
I-am subliniat faptul că el nu va fi niciodată „genul" ei, dar, dacă era motivat, putea să facă ceva în acest sens. Mingea era mai întâi în terenul ei, ea trebuind să îi poată comunica lui eul ei real și nevoile sale. Provocarea era să facă acest lucru în așa fel încât să producă rezultate pozitive.
I-am spus să îi ceară să se uite în ochii ei pentru 10 minute, fără conversație, și să îi arate nefericirea sa. Apoi, putea să îi spună câteva lucruri mărunte cu care ar vrea ca el să înceapă, dar care să fie importante pentru ea.
Aceasta nu era însă neapărat soluția nefericirii ei. Adevărul era că se afla într-o situație în care nevoile ei nu era îndeplinite. I-am sugerat astfel să își exploreze atât creativitatea, cât și un fel de practică spirituală. Acestea ar putea să o ajute să descopere un nucleu al fericirii care să nu fie dependent de mediul ei exterior.
Gestalt nu susține sugerarea unor astfel de lucruri ca o soluție universală. În contextul unui simț profund al contactului cu blocajul personal, astfel de posibilități capătă un înțeles personal și există o motivație profundă în deplasarea în acea direcție. Dacă există interes, persoana poate fi ajutată prin sprijin practic - o conversație despre cum s-ar putea întâmpla și o serie de opțiuni.
Până să fiu de acord cu idea ei centrală, voiam să știu mai multe despre ea. Am întrebat-o despre copii, căsătorie, muncă. Demisionase recent dintr-o slujbă pe care o avusese timp de 20 de ani și se afla într-o perioadă de tranziție. Viața de familie era așezată și liniștită, fiica ei era frumoasă și talentată, iar soțul o iubea.
Uitându-mă la ea, nu îmi părea chiar fericită. Am întrebat-o dacă era fericită și mi-a spus că nu. Toți credeau că are o viață perfectă, o familie perfectă. Am întrebat-o ce nu mergea.
Mi-a spus că soțul ei o iubea mai mult decât îl iubea ea pe el. Se simțea în siguranță lângă el, dar fusese o căsătorie aranjată, iar el nu era „genul" ei. Am întrebat-o care era genul ei: o persoană puternică, cu un simț personal al viziunii despre viață și gusturi bune, iar soțul ei nu avea niciunul din aceste lucruri.
Acest lucru a avut un efect puternic asupra mea și mi-a luat ceva pănă să acționez. O viață extraordinară din care lipsea ceva esențial. M-am uitat din nou în ochii ei și am văzut cât era de nefericită. Am întrebat-o ce vârstă are și mi-a răspuns că 44. Am întrebat-o dacă și-ar putea petrece următorii 44 de ani cu el și mi-a răspuns că da.
Așadar era clar, alegea să fie acolo. Prețul acestui lucru era un fel de ruptură fundamentală în simțul ei de legătură al unei relații. Lipsea un soi de nevoie fundamentală de pasiune, întâlnire, sinergie. Se împăcase cu o viață fericită superficială, care însă nu îndeplinea niște nevoi profunde.
În Gestalt ne interesează alegerea, aceasta fiind înțeleasă ca o noțiune existențială. Viața ne pune în diferite situații, dar mereu avem de ales. Simțul nostru de recluziune nu are cauze externe, ci rezultă din faptul că uităm că avem posibilitatea de a alege în fiecare moment.
Alegerile sunt urmate de consecințe, iar o viață bine trăită este una în care ne asumăm responsabilitatea pentru consecințe, în loc să îi învinovățim pe alții sau să ne petrecem viața dorindu-ne să fim altundeva.
În mare, cu asta se confrunta Betty. Alegerile sale erau clare, la fel și consecințele. Ea era însă nefericită și, dacă nu voia să rămână astfel, ceva trebuia să se schimbe.
Am stat o vreme să îi observ nefericirea pur și simplu, confirmând ceea ce era. Acesta este un spațiu relațional în care nu e nevoie să schimbi nimic, nu există un plan, iar atenția se concentrează asupra existenței, asupra faptului de a fi alături de cineva și asupra recunoștinței. Aceasta mai este cunoscută și sub numele de relaționare interpersonală.
Apoi a trecut la întrebarea „ce este posibil". Să ajungi acolo de la început înseamnă să dai un soi de „soluție" unei soluții care într-un fel nu are o soluție. Fiind prezenți o vreme în acel spațiu existențial, puteam explora împreună alte opțiuni și perspective.
Am întrebat-o dacă el îi cunoaște nefericrea, dacă i-a arătat-o așa cum mi-a arătat-o mie. A spus că nu. I-am împărtășit un incident din viața mea, când faptul că partenera mea mi-a dezvăluit nefericirea ei cu privire la ceva a avut un impact imens asupra mea. Deoarece el o iubea, acesta putea fi începutul unei schimbări.
I-am subliniat faptul că el nu va fi niciodată „genul" ei, dar, dacă era motivat, putea să facă ceva în acest sens. Mingea era mai întâi în terenul ei, ea trebuind să îi poată comunica lui eul ei real și nevoile sale. Provocarea era să facă acest lucru în așa fel încât să producă rezultate pozitive.
I-am spus să îi ceară să se uite în ochii ei pentru 10 minute, fără conversație, și să îi arate nefericirea sa. Apoi, putea să îi spună câteva lucruri mărunte cu care ar vrea ca el să înceapă, dar care să fie importante pentru ea.
Aceasta nu era însă neapărat soluția nefericirii ei. Adevărul era că se afla într-o situație în care nevoile ei nu era îndeplinite. I-am sugerat astfel să își exploreze atât creativitatea, cât și un fel de practică spirituală. Acestea ar putea să o ajute să descopere un nucleu al fericirii care să nu fie dependent de mediul ei exterior.
Gestalt nu susține sugerarea unor astfel de lucruri ca o soluție universală. În contextul unui simț profund al contactului cu blocajul personal, astfel de posibilități capătă un înțeles personal și există o motivație profundă în deplasarea în acea direcție. Dacă există interes, persoana poate fi ajutată prin sprijin practic - o conversație despre cum s-ar putea întâmpla și o serie de opțiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu