Yasmin divorțase recent. Spunea că vrea să se maturizeze și să se separe mai mult de părinții ei. I se citea multă emoție în ochi, fapt pe care l-am observat și i l-am spus, împreună cu alte lucruri despre ea - o eșarfă colorată, mărgele în jurul gâtului.
Mi-a spus: „Mă simt în siguranță cu tine." I-am răspuns: „într-un fel, aceasta este o proiecție, deoarece sunt eu pur și simplu - eman siguranță în multe feluri, dar la un moment dat, s-ar putea să îți simt lipsa și să nu mai degaj acea siguranță". I-a fost greu să audă asta, fiindcă i-a adus aminte de dificultățile cu tatăl său și de nevoia de a clarifica limitele cu el atunci când s-a simțit confuză și nesigură.
A spus că apreciază faptul că am observat-o... era ceva de care avea nevoie. Mi-a spus despre dificultatea de a fi văzută independent de părinții ei și despre problemele provocate de faptul că era iubită doar condiționat, dacă era o fată cuminte.
Stând lângă ea, am confirmat modul în care îi puteam vedea eul din copilărie, cu nevoia de încuviințare, acceptare și grijă; dar în același timp, eul adult avea nevoia de o diferențiere, pentru a fi independentă, pentru a se descoperi și a-și stabili propriile limite.
Faptul că am văzut-o în ambele impostaze în același timp a emoționat-o profund. A fost unul din acele momente de conexiune interpersonală. I-am spus cum, în acest loc în care eu mă simt în largul meu, ancorat și prezent, pot într-adevăr crea condiții de siguranță pentru ca ea să poată fi deopotrivă susținută, ajutată, îngrijită, dar și eliberată, încurajată să își vadă de propria viață, pentru a ne putea întâlni ca doi egali.
Acest lucru era în asentimentul ei din multe puncte de vedere, îi vorbeam ca un adult, confirmând atât limita dintre noi, cât și legătura dintre noi - doi cercetători. Am invitat-o să vorbească din perspectiva copilului și să îmi spună ce așteaptă de la mine.
Mi-a spus că își dorea că tatăl ei să îi arate că este importantă pentru el. I-am spus că sunt bucuros să joc rolul tatălui ei - eram și eu tată de fete... și îi puteam vorbi din această perspectivă. I-am vorbit „ca și cum aș fi fost" tatăl ei, spunându-i ce mult înseamnă pentru mine.
Apoi a vrut să audă că este iubită necondiționat. Am întărit acest lucru, spunându-i că, deși poate nu am fost de acord cu unele alegeri pe care le-a făcut sau poate nu mi-au plăcut anumite aspecte ale sale, relația mea familială fundamentală era una de iubire.
Astfel, am răspuns nevoii ei de a fi văzută în această ipostază. Deși nu eram tatăl ei în natura procesului terapeutic, impactul a fost unul aproape similar.
Acesta este rezultatul stabilirii unei legături puternice și profunde în cadrul procesului terapeutic, care permite acestor afirmații să aibă efect.transformațional.
S-a simțit reîntregită, fiind capabilă să aducă la un loc atât copilul, cât și adultul din ea.
Mi-a spus: „Mă simt în siguranță cu tine." I-am răspuns: „într-un fel, aceasta este o proiecție, deoarece sunt eu pur și simplu - eman siguranță în multe feluri, dar la un moment dat, s-ar putea să îți simt lipsa și să nu mai degaj acea siguranță". I-a fost greu să audă asta, fiindcă i-a adus aminte de dificultățile cu tatăl său și de nevoia de a clarifica limitele cu el atunci când s-a simțit confuză și nesigură.
A spus că apreciază faptul că am observat-o... era ceva de care avea nevoie. Mi-a spus despre dificultatea de a fi văzută independent de părinții ei și despre problemele provocate de faptul că era iubită doar condiționat, dacă era o fată cuminte.
Stând lângă ea, am confirmat modul în care îi puteam vedea eul din copilărie, cu nevoia de încuviințare, acceptare și grijă; dar în același timp, eul adult avea nevoia de o diferențiere, pentru a fi independentă, pentru a se descoperi și a-și stabili propriile limite.
Faptul că am văzut-o în ambele impostaze în același timp a emoționat-o profund. A fost unul din acele momente de conexiune interpersonală. I-am spus cum, în acest loc în care eu mă simt în largul meu, ancorat și prezent, pot într-adevăr crea condiții de siguranță pentru ca ea să poată fi deopotrivă susținută, ajutată, îngrijită, dar și eliberată, încurajată să își vadă de propria viață, pentru a ne putea întâlni ca doi egali.
Acest lucru era în asentimentul ei din multe puncte de vedere, îi vorbeam ca un adult, confirmând atât limita dintre noi, cât și legătura dintre noi - doi cercetători. Am invitat-o să vorbească din perspectiva copilului și să îmi spună ce așteaptă de la mine.
Mi-a spus că își dorea că tatăl ei să îi arate că este importantă pentru el. I-am spus că sunt bucuros să joc rolul tatălui ei - eram și eu tată de fete... și îi puteam vorbi din această perspectivă. I-am vorbit „ca și cum aș fi fost" tatăl ei, spunându-i ce mult înseamnă pentru mine.
Apoi a vrut să audă că este iubită necondiționat. Am întărit acest lucru, spunându-i că, deși poate nu am fost de acord cu unele alegeri pe care le-a făcut sau poate nu mi-au plăcut anumite aspecte ale sale, relația mea familială fundamentală era una de iubire.
Astfel, am răspuns nevoii ei de a fi văzută în această ipostază. Deși nu eram tatăl ei în natura procesului terapeutic, impactul a fost unul aproape similar.
Acesta este rezultatul stabilirii unei legături puternice și profunde în cadrul procesului terapeutic, care permite acestor afirmații să aibă efect.transformațional.
S-a simțit reîntregită, fiind capabilă să aducă la un loc atât copilul, cât și adultul din ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu