Nicole suferea. Povestea despre un vis pe care l-a avut, în care îi era teamă să iasă dintr-un cocon, neștiind dacă se va transforma sau va muri pur și simplu.
Am ales imaginea coconului. Am sugerat un experiment pe această bază - uneori nu e nevoie să cunoști toate detaliile contextului, trebuie doar să pornești de la o metaforă clară și puternică, pe care o oferă clientul. În acest caz, e în mod clar o metaforă transformațională, direct relevantă pentru terapie și care conține atât dorința de schimbare, cât și teama de aceasta. Experimentul Gestalt mai este denumit „urgența de siguranță", aceasta fiind un echilibru la care năzuim mereu - să ajutăm clientul să depășească momentul cu dorința lui de a supraviețui și în același timp să găsim o cale care să le ofere siguranța de a-și asuma riscul să încerce noul.
Am invitat 6 oameni din grup să se așeze în jurul ei precum coconul. Imediat a început să plângă mai intens și să se lase pe podea. Le-am spus tuturor să stea jos în jurul său. Ei i-am spus să nu se închidă în sine, ci să mențină contactul vizual. Altfel, unii se retrag în lumea lor, în afara relației. În acest caz, emoția circulă pur și simplu într-un mod care de fapt nu o mișcă.
În timp ce făcea acest lucru, s-a uitat la o femeie din grup și i-a spus: „Nu-mi placi". Acest lucru, însă, nu avea legătură cu femeia respectivă - ea îi aducea de fapt aminte de mama sa. I-am spus să îi vorbească deschis, să îi spună tot ceea ce ar vrea să îi spună.
A întrebat: „De ce m-ai părăsit?". În Gestalt, întrebările care încep cu „de ce" sun considerate nefolositoare, motiv pentru care oamenii sunt îndrumați să le treansforme în afirmații.
Întrebarea s-a transformat în diferite afirmații - durerea ei pricinuită de faptul că fusese abandonată de mamă în copilărie ieșind la iveală. Din nou, nu aveam nevoie să cunosc detalii ale poveștii pentru a lucra cu ele. Ea era în plin proces și asta era suficient.
A trebuit să o ajut să rămână în prezent, să mențină contactul vizual și să respire adânc. Au ieșit la iveală emoții puternice, atât pentru ea, cât și pentru reprezentanta mamei sale.
Sprijinul cercului a fost important, deoarece i-a oferit sentimentul că este într-un loc în care în mod normal s-ar prăbuși.
I-am spus să se așeze în brațele „mamei" și să se lase în voia somnului.
Când s-a trezit, peste 10 minute, a simțit că a renăscut și că are o căldură și o conexiune în sufletul ei, unde mai devreme era gol și durere.
Am ales imaginea coconului. Am sugerat un experiment pe această bază - uneori nu e nevoie să cunoști toate detaliile contextului, trebuie doar să pornești de la o metaforă clară și puternică, pe care o oferă clientul. În acest caz, e în mod clar o metaforă transformațională, direct relevantă pentru terapie și care conține atât dorința de schimbare, cât și teama de aceasta. Experimentul Gestalt mai este denumit „urgența de siguranță", aceasta fiind un echilibru la care năzuim mereu - să ajutăm clientul să depășească momentul cu dorința lui de a supraviețui și în același timp să găsim o cale care să le ofere siguranța de a-și asuma riscul să încerce noul.
Am invitat 6 oameni din grup să se așeze în jurul ei precum coconul. Imediat a început să plângă mai intens și să se lase pe podea. Le-am spus tuturor să stea jos în jurul său. Ei i-am spus să nu se închidă în sine, ci să mențină contactul vizual. Altfel, unii se retrag în lumea lor, în afara relației. În acest caz, emoția circulă pur și simplu într-un mod care de fapt nu o mișcă.
În timp ce făcea acest lucru, s-a uitat la o femeie din grup și i-a spus: „Nu-mi placi". Acest lucru, însă, nu avea legătură cu femeia respectivă - ea îi aducea de fapt aminte de mama sa. I-am spus să îi vorbească deschis, să îi spună tot ceea ce ar vrea să îi spună.
A întrebat: „De ce m-ai părăsit?". În Gestalt, întrebările care încep cu „de ce" sun considerate nefolositoare, motiv pentru care oamenii sunt îndrumați să le treansforme în afirmații.
Întrebarea s-a transformat în diferite afirmații - durerea ei pricinuită de faptul că fusese abandonată de mamă în copilărie ieșind la iveală. Din nou, nu aveam nevoie să cunosc detalii ale poveștii pentru a lucra cu ele. Ea era în plin proces și asta era suficient.
A trebuit să o ajut să rămână în prezent, să mențină contactul vizual și să respire adânc. Au ieșit la iveală emoții puternice, atât pentru ea, cât și pentru reprezentanta mamei sale.
Sprijinul cercului a fost important, deoarece i-a oferit sentimentul că este într-un loc în care în mod normal s-ar prăbuși.
I-am spus să se așeze în brațele „mamei" și să se lase în voia somnului.
Când s-a trezit, peste 10 minute, a simțit că a renăscut și că are o căldură și o conexiune în sufletul ei, unde mai devreme era gol și durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu