Theresa părăsise o slujbă stabilă și își crease propria companie, spunând că „provocarea" a fost motivul ei.
Se confrunta însă de multe ori cu o anxietate puternică - mai puțin atunci când știa că ceva va eșua. Când era vorba de succes, era neliniștită până ce acesta devena complet sigur. Anxietatea se regăsea și în viața personală.
Nu înțelegea de unde vine sau cum ar trebui să procedeze.
Am considerat că este ceva legat de control - era nevoia de control, pentru ca lucrurile să iasă într-un anumit fel. Am întrebat-o despre trecutul ei. Am reușit să stabilim faptul că mama ei era o persoană care voia să dețină controlul.
În timp ce vorbeam despre asta, a început să aibă o migrenă. Îmi era clar că mama sa „era în capul ei". I-am spus să o așeze pe mama ei pe pernă și să vorbească cu ea. Acesta este experimentul clasic Gestalt - transformarea dialogului intrapsihic într-unul explicit.
I-am spus să îi spună ceva mamei sale și apoi să facă un schimb psihic - să stea în locul „mamei" și să răspundă.
Am fost șocat de-a dreptul de lucrurile pe care le spunea mama ei. Erau rușinoase sau chiar mai rău, de exemplu o învinovățea pe Theresa pentru că era „urâtă", spre deosebire de sora ei frumoasă; îi spunea că este o persoană rea; îi spunea că ea (mama) nu a vrut să aibă copii, a fost doar o datorie și, oricum, ea și-ar fi dorit un băiat.
Aceasta nu este doar o mamă denaturată. Merită numele de mamă „toxică". Nu este ceva ce poate fi spus într-un dialog.
I-am sugerat ca mama să nu mai vorbească cu Theresa, pentru ca eu să o pot „interoga" pentru a putea afla mai multe despre ea.
Am făcut acest lucru, iar mama mi-a dat o serie de răspunsuri interesante, confirmând „diagnosticul" de mai sus. Considera că Theresa este o povară și era interesată doar de maniera în care copiii ei o făceau să arate bine. Theresa era acum un succes financiar și asta o făcea să arate bine, așa că nu mai era nervoasă pe ea.
Ați putea spune că este vorba doar despre proiecția Theresei, însă afirmațiile pe care mama i le-a spus Theresei în acest dialog erau, de fapt, cuvintele reale pe care i le adresase mama ei.
Nu interesează aici patologizarea mamei - era evident că și ea își ducea luptele ei, dar devalorizarea propriului copil este în mod cert toxică și produce o lipsă de încredere care s-a reflectat în anxietatea ei.
I-am spus să vorbească cu mama ei, stabilind de această dată limite foarte clare. A început cu „te rog să nu..." și am întrerupt-o, deoarece astfel încă depindea de o acțiune a mamei sale, lucru ce era cam greu să se întâmple.
I-am spus să reformuleze într-un mod care să vină de la ea... „Nu voi accepta". Astfel stabilea o graniță clară - lucru care este important în Gestalt.
Formularea câtorva astfel de afirmații i-a oferit putere. Avea nevoie de ajutor să le creeze. Apoi, s-a simțit mai liniștită și mai lămurită în ce privește ce trebuie să facă pentru a nu-i mai permite vocii mamei din capul ei să îi slăbească încrederea în sine.
Acest lucru a implicat folosirea unui experiment Gestalt clasic, aducând la suprafață un dialog intern blocat și oferind sprijinul necesar pentru a depăși momentul.
Se confrunta însă de multe ori cu o anxietate puternică - mai puțin atunci când știa că ceva va eșua. Când era vorba de succes, era neliniștită până ce acesta devena complet sigur. Anxietatea se regăsea și în viața personală.
Nu înțelegea de unde vine sau cum ar trebui să procedeze.
Am considerat că este ceva legat de control - era nevoia de control, pentru ca lucrurile să iasă într-un anumit fel. Am întrebat-o despre trecutul ei. Am reușit să stabilim faptul că mama ei era o persoană care voia să dețină controlul.
În timp ce vorbeam despre asta, a început să aibă o migrenă. Îmi era clar că mama sa „era în capul ei". I-am spus să o așeze pe mama ei pe pernă și să vorbească cu ea. Acesta este experimentul clasic Gestalt - transformarea dialogului intrapsihic într-unul explicit.
I-am spus să îi spună ceva mamei sale și apoi să facă un schimb psihic - să stea în locul „mamei" și să răspundă.
Am fost șocat de-a dreptul de lucrurile pe care le spunea mama ei. Erau rușinoase sau chiar mai rău, de exemplu o învinovățea pe Theresa pentru că era „urâtă", spre deosebire de sora ei frumoasă; îi spunea că este o persoană rea; îi spunea că ea (mama) nu a vrut să aibă copii, a fost doar o datorie și, oricum, ea și-ar fi dorit un băiat.
Aceasta nu este doar o mamă denaturată. Merită numele de mamă „toxică". Nu este ceva ce poate fi spus într-un dialog.
I-am sugerat ca mama să nu mai vorbească cu Theresa, pentru ca eu să o pot „interoga" pentru a putea afla mai multe despre ea.
Am făcut acest lucru, iar mama mi-a dat o serie de răspunsuri interesante, confirmând „diagnosticul" de mai sus. Considera că Theresa este o povară și era interesată doar de maniera în care copiii ei o făceau să arate bine. Theresa era acum un succes financiar și asta o făcea să arate bine, așa că nu mai era nervoasă pe ea.
Ați putea spune că este vorba doar despre proiecția Theresei, însă afirmațiile pe care mama i le-a spus Theresei în acest dialog erau, de fapt, cuvintele reale pe care i le adresase mama ei.
Nu interesează aici patologizarea mamei - era evident că și ea își ducea luptele ei, dar devalorizarea propriului copil este în mod cert toxică și produce o lipsă de încredere care s-a reflectat în anxietatea ei.
I-am spus să vorbească cu mama ei, stabilind de această dată limite foarte clare. A început cu „te rog să nu..." și am întrerupt-o, deoarece astfel încă depindea de o acțiune a mamei sale, lucru ce era cam greu să se întâmple.
I-am spus să reformuleze într-un mod care să vină de la ea... „Nu voi accepta". Astfel stabilea o graniță clară - lucru care este important în Gestalt.
Formularea câtorva astfel de afirmații i-a oferit putere. Avea nevoie de ajutor să le creeze. Apoi, s-a simțit mai liniștită și mai lămurită în ce privește ce trebuie să facă pentru a nu-i mai permite vocii mamei din capul ei să îi slăbească încrederea în sine.
Acest lucru a implicat folosirea unui experiment Gestalt clasic, aducând la suprafață un dialog intern blocat și oferind sprijinul necesar pentru a depăși momentul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu