Case #41 - Clientul care deranja

Francis tușea într-un fel care mă călca pe nervi. Venise la ședință, așa că am deschis subiectul - i-am spus: „În mod cert mi-ai atras atenția cu această tuse". Mi-a spus: „da, are tendința să deranjeze pe cei din jur". I-am răspuns: „ei bine, pe mine m-ai deranjat cu această tuse".
Așa că am explorat „deranjarea". I-am explicat că sunt și alte moduri pozitive de a atrage atenția - de exemplu, actorii de comedie o fac și revoluționarii și oamenii care întrerup statu-quoul într-un grup - sunt de asemenea necesari. Voiam să îi descriu „întreruperea" și în alte feluri, pentru a-i dezvăluii posibilitatea alegerilor multiple care îi este disponibilă.
I-am spus să „întrerupă" câțiva oameni din grup. A ciupit pe cineva jucăuș de obraz, apoi s-a așezat în brațele altcuiva.
Au fost gesturi ușoare și amuzante pe care le-a făcut în mod spontan și i-au oferit imediat un alt mod de a „deranja".
Am întrebat-o despre trecutul ei - cine deranja în familia ei. Mi-a pus că doar ce aflase că mama ei avea o aventură. Pe măsură ce aflam mai multe, ieșea la iveală faptul că tatăl ei avusese o mulțime de aventuri de-a lungul timpului.
Acest lucru o dezechilibra în mod cert, dar nu voia să se amestece prea mult în viața părinților ei. Mi-a spus că se simțea vinovată, de parcă ea ar fi fost de vină cumva de aventura mamei sale, pentru că se mutase de acasă. I-am spus: „nu poți fi răspunzătoare pentru faptele mamei tale".
Am vrut să atrag atenția din nou asupra ei, așa că i-am spus: „te uiți la mine foarte concentrată - ai atenția mea chiar acum". Mi-a spus că acest lucru i-a lipsit în copilărie - părinții ei erau atât de ocupați cu problemele lor, încât nu îi acordau prea multă atenție. Atunci când o făceau, era de cele mai multe ori una negativă. Spunea că își dorea afecțiune, nu critică. I-am atras atenția că, pentru copii, atenția negativă e mai bună decât lipsa atenției... astfel confirmam alegerea de a „deranja" ca adult pentru a atrage atenția, chiar dacă atenția pe care o primea când era mică nu era atât de drăguță.
Am revenit în prezent și am întrebat-o cum se simte acum când captează atenția mea și a grupului. A observat mici schimbări în acest sens în grup - câțiva oamenii erau neatenți. Am observat cât de bine sesizase dinamica direcției pe care atenția o avea în cadrul grupului.
I-am spus: „vreau să observi cu adevărat atenția pe care ți-o ofer chiar acum". Am stat așa o vreme. Am observat că eram foarte plictisitor... de regulă, mi se întâmplă lucruri, experimente creative,  percepții, conștientizare. Mă simțeam complet plictisitor cu ea, precum un peisaj gol.
I-am spus acest lucru, iar ea mi-a confirmat că și soțul ei, dar și alți oameni i-au spus asta... și chiar și ea se simțea la fel de inexpresivă.
Am acceptat acest spațiu comun, într-un moment de interacțiune. Deseori, aceste momente intime de apropiere sunt percepute ca pline de sentimente. Dar în cazul acesta era un fel de goliciune. I-am spus: „pentru mine este foarte dificil, mă simt de parcă mi-aș fi pierdut creativitatea, nu sunt obișnuit cu asta." A avut o revelație la auzul cuvântului creativitate care i-a plăcut.
A spus: „vreau să fac ceva deranjant și provocator pentru tine". I-am dat consimțământul meu. M-a sărutat pe obraz. „Ah" am spus, „o pată de culoare peste peisajul sterp".
A fost un moment de contact inteligent, în contextul unui astfel de moment profund. Ca urmare, s-a produs un schimb profund în interiorul ei, ceva s-a eliberat.
Acesta a fost rezultatul unui proces ne-linear de urmare a cursului conștientizării care s-a produs între noi - tema atenției și a perturbării.  În Gestalt nu lucrăm prea mult în maniera lineară/ axată pe rezultat, ci urmărim firul apei, lăsându-ne duși de curent, scufundându-ne în fenomenologia clientului și observându-ne propriile reacții. Rezultatul final este integrarea sau ceea ce poate fi numită concretizarea percepției.