Case #39 - Florăreasa puternică

Când am solicitat voluntari, Fran s-a oferit imediat. Cu o ocazie anterioară, reținusem că a fost prima care a pus o întrebare.
În loc să pun întrebările ei, am început cu punctele din conexiunea pe care o aveam deja cu ea - lucruri pe care le recunoșteam și apoi cu răspunsurile la acele aspecte ale experienței mele cu ea.
A spus că s-a voluntariat prima de multe ori și i-am spus că e adevărat și pentru mine. Acest lucru a creat imediat o legătură între noi. Am întrebat-o ce anume făcea - era florăreasă, dar mi-a spus că voia să își deschidă propria florărie și că era hotărâtă să transforme afacerea într-un succes. Am observat că era o tânără inteligentă și încrezătoare și i-am spus că, ascultând-o cum îmi vorbește despre planurile ei, o cred.
Din nou, acest lucru pune bazele terenului de lucru și recunoaște ceea ce este evident, în termenii procesului.
Am întrebat-o care sunt florile ei preferate (pentru a afla ce era reprezentativ pentru ea). Mi-a răspuns că floarea soarelui. I-am dat detalii despre cum îmi plac mie și despre ce anume îmi place la ele. Ea mi-a spus că îi plac pentru o mulțime de lucruri: sunt fericite, luminoase, puternice, înalte...
Felul în care a pronunțat cuvântul „puternice" a fost accentuat, așa că am întrebat-o care sunt modurile în care se considera pe sine puternică. Mi-a explicat că era într-adevăr puternică și că era fericită cu această calitate, deși uneori simțea că atunci când era furioasă putea deveni distructivă.
Am invitat-o, deci, într-o „luptă corp la corp terapeutică", în care stăteam unul în fața celuilalt și ne împingeam unul pe celălalt în mâini. A fost amuzant și în același timp i-a permis să simtă întreaga forță a agresiunii sale în siguranță, într-un mod jucăuș, prin contact. Acest experiment i-a arătat că furia și agresiunea ei pot fi și pozitive, nu doar negative. Acest lucru a consolidat și mai mult legătura noastră.
I-am indicat faptul că în societate femeile puternice nu sunt mereu apreciate, enumerând câțiva posibili factori contextuali pentru a vedea ce se aplică în cazul ei. A spus că uneori credea că, fiind prea puternică, îi copleșește pe cei din jur. Am cerut un exemplu, iar ea mi-a povestit despre un șofer de taxi care nu voia să folosească aparatul de taxat, iar ea a țipat la el. I-am înțeles reacția și i-am spus că și eu aș fi putut reacționa la fel. Cu toate acestea, mi-a spus că era supărată din pricină că își pierduse controlul.
Am întrebat-o despre trecutul ei, despre familie și cine din familia ei își pierdea controlul. A spus că tatăl său manifesta deseori emoții puternice în adolescența ei. În loc să se sperie de acest lucru, a devenit și ea la fel... și de aceea nu îi plăcea să își piardă controlul când era nervoasă, chiar dacă, în cazul taximetristului, furia ei era justificată.
I-am spus că o înțeleg și i-am sugerat că, acum că a crescut, ar putea să aleagă ce calități ale tatălui său vrea să preia și ce nu. Am așezat în fața ei un scaun care să îl reprezinte pe tatăl său și i-am cerut să „vorbească direct" cu el despre asta, ajutând-o să formuleze propoziții care să conțină clar ce anume voia să păstreze de la el și la ce anume voia să renunțe, pentru a nu-i călca pe urme.
S-a simțit ușurată apoi și mai în largul ei cu acea agresiune a ei ca o forță în legătură cu care putea face alegeri, în loc să se simtă rău din cauza ei.
Asta este ceea ce se numește „integrare" și se petrece nu doar la nivel cognitiv cu referire la interior, ci mai ales somatic, așa încât este un adevărat schimb la nivel corporal.