lifeworksgestaltl1

luni, 10 august 2015

Case #37 - Sulița abuzivă și sulița protectivă

Credeam că Celia are în jur de 30 de ani, dar de fapt avea 51 și câțiva copii. Era remarcabilă însă viața pe care o avusese și în ciuda căreia părea foarte calmă - de aici și aspectul ei tânăr. Acestea au fost lucruri pe care nu am avut spațiul să le explorez, deși le-am notat pentru ședințele viitoare. Este important să recunoști impresii imediate și chiar și pe clienții cunoscuți să îi „privești cu ochi noi" pentru a observa diferențele sau lucrurile cu relevanță terapeutică.
Problema pe care a prezentat-o era că se temea să înceapă munca pentru care s-a pregătit în ultimii 10 ani. Voia să fie asistentă socială, iar acum când copii ei plecaseră de acasă, era țelul ei.
În loc să lucrez la încrederea ei sau să îi aflu temerile, am vrut să aflu contextul - lucrurile din mediul său care o încurajau să reușească. Avea într-adevăr sprijin profesional de la un grup de muncitori sociali, așadar asta nu era o problemă.
Cu toate acestea, soțul ei i-a spus că va divorța dacă va profesa pe această linie. A fost o reacție destul de puternică, dar nu foarte surprinzătoare, dată fiind cultura patriarhală în care s-a desfășurat această sesiune.
Mai mult, când am cercetat mai departe, a dezvăluit faptul că trăia într-o relație de violență domestică de zeci de ani.
Mi s-a părut ciudat că, în cei 10 ani de studiu și terapie legate de aspirațiile ei la munca în domeniul asistenței sociale, acest lucru nu a ieșit la iveală sau cum de profesorii nu s-au simțit responsabili în vreun fel să se ocupe de această problemă.
E important ca în terapie să nu te concentrezi numai pe sentimente, ci și pe context, mai ales dacă acel context este abuziv în prezent. Acesta trebuie păstrat în centrul atenției în cadrul terapiei.
Nu am vrut să mă ocup de altă problemă, dacă sâmburele ei  - teama ei ușor de înțeles -  nu i se adresa. A spus că violența s-a oprit abia de curând.
I-am spus despre sentimentele mele în timpul cât am stat cu ea - deschidere către ea, conexiune cu gravitatea problemei, dorința de a o sprijini, dar și precauția și dorința de a continua într-un mod respectuos.
I-am sugerat faptul că teama era aproape „un membru al familiei". A fost de acord. I-am cerut să acorde o identitate fricii - a spus că e o persoană cu haine negre, cu ochii mari, cu un zâmbet și o suliță. A descris-o ca pe o ciudățenie.
Am cerut mai mutle detalii - cum arătau hainele. Voiam să o ancorez în acea conexiune cu teama. Apoi am invitat-o să participe la un experiment Gestalt: „să fie" teama - să îmi arate cum stătea frica, cu sulița și cu ochii ei mari.
A făcut acest lucru, iar eu l-am facut împreună cu ea. Deseori este bine să faci astfel de experimente împreună cu clientul.
I-am spus apoi să ia loc din nou - nu voiam să insistăm prea mult asupra acestui lucru. Să o descrie, să intre în personaj era în sine destul de mult.
Mi-a spus că simte că i-am oferit foarte multe în cadrul acestui proces și că era reticentă să primească mai mult - de parcă ar fi trebuit să îmi ofere ceva în schimb. Mi-a explicat că a fost învățată să îi sprijine pe bărbați și, deși se împotrivea acestui lucru pe când era copil, a fost parte din pregătirea ei.
Așa că m-am „adaptat" situației și m-am oprit. Am spus: „bine, atunci ce ai vrea să îmi dai? Sunt deschis să primesc ceva." Am stat o vreme în tăcere, apoi mi-a spus că vrea să îmi ofere recunoștința ei pentru ceea ce făcusem pentru ea până atunci.
După ce a spus acest lucru s-a simțit din nou în siguranță lângă mine și gata să meargă mai departe. Este foarte important să asculți exact ceea ce se întâmplă cu clinetul, clipă de clipă, și să fii cu el peste tot, mergând în ritmul lui.
Am întrebat-o unde este frica acum - mi-a spus că în interiorul ei. Mi-a spus că sulița ei o împungea în creier, provocându-i durere.
Am trecut la un mod relațional direct cu ea. I-am spus că sunt trist din pricina durerii pe care o simte, foarte trist. Voiam să o „salvez", să o protejez, dar nu știam cum.
A fost foarte impresionată și pentru o vreme am stat acolo într-o conexiune tăcută. Acesta a fost un schimb esențial - cineva căruia să îi pese, care putea să fie lângă ea, într-un fel protectiv, dar care să nu se grăbească să rezolve lucrurile.
Acesta a fost un moment de interacțiune, două persoane în perfectă conexiune. Eu eram terapeutul, ea era clientul, dar în acel loc eram doi oameni, stând unul lângă celălalt și simțind durerea profundă a situației. Am luat durerea ei foarte în serios - nu doar ca pe un experiment, în joacă, nu doar ca pe imaginea fricii. Dimpotrivă, reprezenta de fapt câțiva zeci de ani de teamă cauzată de violență.
Stând în acel loc, inimile noastre s-au deschis. Am fost profund emoționat, la fel ca și ea. Am spus amândoi asta.
Apoi am spus - ei bine, și eu am o suliță, este o suliță protectoare. Am invitat-o să ne primească pe mine și sulița mea în inima ei.
A făcut-o cu ușurință și cu lacrimi în ochi. Se simțea în siguranță, protejată.
Acest lucru reprezintă „propriul obiect" - accepându-mă pe mine înăuntru însemna că avea o imagine autoritară înăuntrul ei care era PENTRU ea, în timp ce experiența ei anterioară de autoriate cu care a crescut era una represivă, iar ea trebuia să fie acolo PENTRU toți bărbații din viața ei.
Deși nu s-au întâmplat foarte multe în cadrul terapiei, a avut un mare impact asupra ei. La final am întrebat-o unde se afla frica ei vizavi de profesia ei. Mi-a spus că nu o mai intimida. Am întrebat-o: chiar cu prețul divorțului? A răspuns că da.
Acesta este un simplu fragment din ceea ce trebuie să fie o terapie în desfășurare în legătură cu relația și care se ocupă de ea după o lungă fază de violență. Aș vrea să fiu atent pe viitor, deoarece încă mai e posibil ca violența sa revină și, atât ca un profesionist, cât și ca o persoană căreia îi pasă, vreau să mă asigur că nu fac parte din acest cerc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Mine

Steve Vinay Gunther·

Predau și practic terapia gestalt, coaching de orientare în carieră și consiliere familială. Susțin seminarii și training-uri atât în Australia, cât și în China, Japonia, Coreea, SUA și Mexic. Sunt autorul cărții Înțelege femeia din viața ta, o carte cu sfaturi pentru bărbați despre relațiile cu femeile. Ca director al Lifeworks ofer terapie, training și supervizare. Sunt un candidat la doctorat, unde studiez dinamica interpersonală a puterii. Sunt de asemenea directorul unui Masterat de Psihologie spirituală din cadrul Universității Ryokan, o instituție online acreditată, cu sediul în LA.

© Lifeworks 2012

Contact: admin@learngestalt.com

Cui i se adresează acest blog?

Cazurile prezentate se adresează terapeuților, studenților și celor a căror profesie constă în a le oferi sprijin altor oameni. Scopul este să arătăm cum poate fi pusă în practică terapia Gestalt, îmbinând aspectele teoretice cu provocările clinice.

Pentru că se adresează în primul rând profesioniștilor, acest blog este disponibil celor abonați. Te rugăm să introduci adresa de email pentru a primi gratuit actualizările blogului de fiecare dată când e adăugat un nou articol.

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

© Lifeworks 2012

Contact: admin@learngestalt.com

Limbi:

HOME

Informed Consent & Rates

PROFESSIONAL TRAINING

Gestalt Therapy Defined

PROFESSIONAL SERVICES

PAYMENTS

OTHER STUFF

Links

Book:Advice for Men about Women

BLOGS

• English

Bahasa

Čeština

Deutsch

Español

Français

Greek ελληνικά

Hindi हिंदी

Magyar

Melayu

Italiano

Korean한국의

Polski

Português

Română

Russian Русский

Serbian српски

Chinese 中文

Japanese 日本語

Arabic العربية

English Bahasa Čeština Deutsch Español Filipino Français ελληνικά हिंदी Magyar Melayu Italiano 한국의 Polski Português Română Русский српски 中文 日本語 العربية

If you are interested in following my travels/adventures in the course of my teaching work around the world, feel free to follow my Facebook Page!

Can you translate into Romanian? I am looking for volunteers who would like to continue to make this translation available. Please contact me if you would like to contribute.

Gestalt therapy sessions

For personal therapy with me: www.qualityonlinetherapy.com

vinaysmile

This Gestalt therapy blog is translated into multiple languages. You are welcome to subscribe

logosm1

Links

Career Decision Coaching

Here

and here

Lifeworks

Gestalt training and much more

http://www.depth.net.au

For Men

Here is a dedicated site for my book Understanding the Woman in Your Life

http://www.manlovesawoman.com

The Unvirtues

A site dedicated to this novel approach to the dynamics of self interest in relationship

http://www.unvirtues.com

Learn Gestalt

A site with Gestalt training professional development videos, available for CE points

http://www.learngestalt.com

We help people live more authentically

Want more? See the Archives column here

Gestalt therapy demonstration sessions

Touching pain and anger: https://youtu.be/3r-lsBhfzqY (40m)

Permission to feel: https://youtu.be/2rSNpLBAqj0 (54m)

Marriage after 50: https://youtu.be/JRb1mhmtIVQ (1h 17m)

Serafina - Angel wings: https://youtu.be/iY_FeviFRGQ (45m)

Barb Wire Tattoo: https://youtu.be/WlA9Xfgv6NM (37m)

A natural empath; vibrating with joy: https://youtu.be/tZCHRUrjJ7Y (39m)

Dealing with a metal spider: https://youtu.be/3Z9905IhYBA (51m)

Interactive group: https://youtu.be/G0DVb81X2tY (1h 57m)