|
Ingrid m-a privit și mi-a spus - ai ochi zâmbitori. I-am răspuns că e mai bine decât să am ochi înfricoșători. Voiam să aduc în discuție polaritatea - era foarte bine că se simțea în siguranță alături de mine, dar asta era doar pentru că nu vedea latura mea înfricoșătoare. Mă interesa mai mult să construim o relație mai completă, decât să rămânem la starea de siguranță. Am întrebat-o când avea ochi înfricoșători și mi-a răspuns că atunci când este furioasă, când se simte rănită. Vorbea despre furie. I-am spus să îmi dea un exemplu. Mi-a povestit despre soțul ei care o suna. Ea îi spunea că este ocupată și că nu prea are timp de vorbit. El vorbea o mulțime, iar ea rămânea la telefon. Acesta era un exemplu pe termen lung. Am propus un experiment. Ne-am ridicat, unul cu fața la celălalt, am ridicat brațele sus pentru a exemplifica ceea ce se întâmplase cu soțul său când el a trecut peste limita impusă de ea. I-am împins încet brațele, până în punctul în care era nevoită să facă un pas înapoi dacă nu voia să cadă. I-am spus să împingă și ea. A făcut-o foarte încet. Am repetat de câteva ori. Am încurajat-o să-și mențină limita. În cele din urmă și-a adunat toată energia și a împins cu forță - a fost un gest puternic. Apoi, i-am spus să joace rolul soțului său și să împingă limita mea. A fost o confruntarea prea mare pentru ea - un pas prea mare ca să fie agresor. Așa că i-am spus să nu îmi permită să trec peste limitele ei, să mă oprească și să îmi confrunte energia. Își simțea picioarele paralizate, iar brațele slabe. Am determinat-o să conștientizeze starea picioarele sale. După o vreme i-am spus să facă un pas în față, iar eu am făcut unul înapoi. În cele din urmă și-a implicat întreg corpul, iar eu am reușit să împing înapoi cu destulă greutate, căci ea își folosea cu adevărat forța. A fost o întâlnire foarte puternică. A fost un experiment foarte puternic, în care în loc să vorbim despre situație am adus lucrurile în prezent și le-am exemplificat între noi. Implicându-mă am putut să simt ce se întâmpla de fapt în acea relație și am ajutat-o să treacă peste îngheț și slăbiciune și să își recapete forța.
 Wang era un tânăr inteligent. Am vrut să demonstrez abordarea fenomenologică. Am început astfel observând tricoul său - unul de un maro plictisitor.
A spus că l-a ales pentru că parțial nu percepe culorile, iar el l-a văzut verde.
De fapt a folosit cuvântul „slab" referitor la percepția culorilor.
A continuat apoi spunând că percepția sa senzorială și interpersonală este în general „slabă", lucru ce îl face să aibă probleme cu prietena lui.
Am adus vorba despre mine și i-am spus despre propriile abilități perceptive slabe.
Această dezvăluire personală din partea mea i-a creat ocazia de a se deschide mai departe.
Voia să afle cum să schimbe sau să rezolve acest lucru.
I-am explicat că din punct de vedere Gestalt nu suntem interesați de rezolvare, ci de a deveni mai conștienți de ceea ce se întâmplă, de înțelegerea punctelor forte și a limitelor fiecărui stil personal. Abia apoi, poate, se extinde sfera posibilităților.
I-am cerut un exemplu concret despre cum funcționează stilul lui în cazul său. După ce spunea ceva urma un „dar"... Așa că l-am oprit în acest punct al auto-aprecierii și i-am împărtășit propriile exemple de apreciere a modului în care funcționează pentru mine.
Modalitatea Gestalt constă deseori în îndrumarea prin intermediul exemplului personal al terapeutului.
L-am întrebat apoi de restricții. A dat un răspuns general, așa că am cerut un exemplu concret. În Gestalt problemele sunt ilustrate prin lucruri concrete pentru a putea lucra cu ele.
A dat un exemplu în care prietena lui dorește apreciere și vorbe blânde, dar el simte că a făcut asta deja. Îi este greu să înțeleagă cu adevărat ce simte ea.
I-am spus apoi că am observat felul în care clipește. Era ușor neobișnuit - uneori des, alteori apăsat.
Nu era prea conștient că face asta, dar invitația mea de a conștientiza această experiență când clipește l-a blocat. Așa că i-am spus să se uite la câteva persoane din grup și să observe ce se întâmplă când clipește. A fost prea dificil - s-a mișcat prea repede și nu a observat mai nimic.
I-am spus să se uite la mine și să observe. A început să facă autoevaluări imediat, dar l-am rugat doar să se observe pe sine și experiența sa, asemeni unei camere de luat vederi.
A fost dificil pentru el, fiindcă nu conștientiza prea multe. La un moment dat, a clipit o dată foarte încet și l-am intrebat ce s-a întâmplat atunci.
A spus că încerca să evite contactul vizual.
În Gestalt observăm fenomenele și mai ales joncțiunile, când lucrurile se schimbă și investigăm experiența din acel moment.
Am discutat despre evitare și i-am oferit un exemplu propriu în timpul unei vizite cu tatăl meu. Din nou, această expunere personală creează premisele relației viitoare.
A fost ușor emoționat - avea și el dificultăți de comunicare cu tatăl său.
Nu aveam timp să aprofundăm atunci, dar a fost consemnat pentru ședințele viitoare.
Deja parcurseserăm suficiente lucruri, așa că am încheiat ședința.
A rămas cu un loc foarte special pentru practicarea conștientizării, întrucât se afla abia la începutul acestui exercițiu. Era inteligent și cădea mereu pe gânduri, iar clipitul reprezenta un factor somatic ce l-ar fi putut ajuta să intre în contact cu sentimentele sale și să observe mai ales când lucrurile se amplifică.
Capacitatea de a relaționa cu cei din jur nu pute fi exersată până când nu se dezvolta mai întâi capacitatea sa de a relaționa cu sine. Simțul său „slab" de percepție se afla cel puțin într-un anumit moment sub control - atunci când înceta să mai clipească.
Julee observă că atunci când se află în cadrul grupului se simte foarte relaxată și somnoroasă. Mi-a spus că a suferit de insomnie timp de 20 de ani. Am întrebat ce s-a întâmplat atunci, iar ea mi-a zis că au fost mai multe lucruri, că era foarte ocupată și nu avea prea mult timp pentru somn. Am decis să mă concentrez asupra experienței sale imediate și să creez un experiment Gestalt, în loc să explorez contextul. I-am explicat că somul presupune eliberare, lucru pe care a reușit să îl facă în interiorul grupului, astfel explicându-se starea ei de somnolență. Așadar, dacă are probleme frecvente cu somnul, este limpede că este mult prea obișnuită să rețină. I-am spus să exploreze eliberarea și reținerea cu mine și să mă prindă de încheietura mâinii. I-am zis să îmi arate ce fel de eliberare simte în sală și apoi ce tip de reținere practică înainte de culcare. Am observat că strângerea nu era foarte puternică - strângea mai ales cu cele doua degete mijlocii. I-am atras atenția asupra acestui lucru și i-am spus să experimenteze și eliberarea. Nu a fost greu pentru ea. A fost un experiment minor, dar i-a arătat în mod direct felul în care procedează acum și felul în care poate schimba lucrurile. I-am spus că la culcare devine conștientă de felul în care se ancorează și i-am amintit cum mi-a eliberat încheietura mâinii și cum s-a eliberat în cadrul grupului. Experimentul Gestalt presupune aducerea problemelor în prezent și explorarea lor într-un mod activ, concret și creativ. Acolo unde este posibil acesta se introduce în relația dintre client și terapeut. Acest lucru îl ajută de asemenea pe terapeut să înțeleagă în mod direct ce se întâmplă, mai mult decât o simplă descriere. Experimentul reprezintă o nouă experiență și duce la conștientizarea unor lucruri care sunt prezente, dar nu sunt observate sau a unor detalii care nu sunt sesizate. În Gestalt înțelegem că, atunci când lucrurile sunt pe deplin conștientizate, ele nu mai rămân blocate, neterminate sau izolate... integrarea se petrece natural. Acesta este un concept taoist.
 Liz avea un vis care se tot repeta. Am rugat-o să îl povestească la timpul prezent, pentru că în Gestalt este modalitatea prin care îi determinăm pe clienți să retrăiască visul.
Iată cum a povestit ea:
Sunt în tren alături de mama. În fața noastră sunt doi băieți în uniforme negre care mă necăjesc. Ea se supără, iar ei pleacă. Acum, cineva urinează lângă mine în tren, eliminând o mulțime de sânge cald din intestinele sale. Podeaua trenului e acoperită de sângele călduț. Eu sunt speriată. El stă pur și simplu acolo cu sângele șiroindă. Cu celălat corp se petrece același lucru.
Când ajungem în stație, o femeie doctor așteaptă cu o mulțime de echipament medical, iar eu mă simt atât de ușurată că ea se află acolo.
--
O întreb ce simte, pentru a o conecta la un nivel mai profund al prezentului
...teamă, senzația de moarte, toate la un loc.
Vorbind din postura băiatului spune: îmi pierd energia, mă prăbușesc pe podea. Nu pot să mai rețin nici un strop de viață sau căldură în corpul meu.
I-am spus să observe propriul corp - acest lucru face legătura între experiența visului și experiența ei somatică prezentă și o aduce mai aproape de „ceea ce este ea cu adevărat".
...simte o găleată fără fund în pieptul său. Întreb câtă căldură mai simte în corpul său acum. Raspunde că 30%.
Îi ofer feedback - aducând experiența ei somatică în relație.
Senzația mea este că ea e o persoană foarte caldă - aș spune 70%.
Am întrebat-o de ce acest spațiu - și i-am dat un experiment - poate să oscileze nivelul căldurii sale?
Acest lucru ne permite să lucrăm cu problema emergentă - căldura.
Când nivelul căldurii scade, are senzația de leșin, de umflare și de frig în abdomen.
De altfel, îmi spune că deseori simte o durere în intestinul subțire, asemenea unor înțepături. Este și foarte sensibilă la frig - respiră greu iarna.
... se simte greoaie, reținută, umedă, inertă.
Mărturisește că nu se pricepe să primească din punct de vedere fizic. Cu greu își ia nutrienții din alimente - este piele și os și trebuie să ia suplimente. Se sperie dacă este atinsă. Face eforturi să se relaxeze. Nu se dă în vânt după sex. Își dorește atingerea fizică asemeni unui copil.
Îi cer să „fie" sângele din vis pentru a explora căldura...
... spune: sunt cald, plin de viață, de nutrienți. Băiatul mă respinge, ies din corpul lui, nu îi sunt necesar.
O întreb în ce fel corespunde cu viața ei, făcând conexiunea dintre experiența din vis și viața ei reală.
... povestește despre felul în care respinge viața... este prea mult, uneori sunt prea multe griji, nu se simte înțeleasă, iar o voce interioară masculină îi spune că ar trebui să moară.
Întreb de tatăl ei... era mereu retras. Când era mică, el era foarte închis în sine, nu vorbea cu ea, se uita pur și simplu la televizor sau se izola. Avea o față încruntată și dură. Îi era milă de el, se purta ca un băiat pentru a-i face pe plac... nu voia decât să îl vadă zâmbind și să fie fericit.
Acum, ca adult, când își vede tatăl, simte o durere în stomac. El o privește ca un copil mic care vrea la mama.
Așadar, acum este clar. În copilărie a avut nevoie de căldura părintelui, a tatălui, dar, de fapt, ea era cea care îi oferea căldură, fără să reușească să obțină ceea ce își dorea. Era prea mult pentru un copil și de aceea a secat-o de energia vieții. Acum nu are o bază adecvată de căldură, obișnuiește să se simtă vlăguită, oferă mai mult decât primește. Acest lucru o face generoasă, ca o mamă față fiii săi, dar în interiorul său simte doar durere și goliciune.
Acest gol reprezintă respingerea vieții, iar ea este într-o dilemă, într-un impas.
Ajunși în acest punct, nu am rezolvat impasul, dar am ajutat-o să devină conștientă. În Gestalt orice schimbare începe cu conștientizarea...
 Visele, fanteziile și poveștile se aseamănă: ne oferă acces la întreaga persoană. Jesse a născocit o poveste despre doi gemeni. Se jucau amândoi lângă un dig. Personajul principal, să-i zicem Tony, se temea de apă, dar nu și celălalt geamăn, Jack. Jack era în apă, se juca și îl tachina pe Tony și îl chema și pe el în apă. Tony ezita. Mama lor murise în urmă cu ceva timp, iar ei erau în grija mamei vitrege. Tony avea în buzunar o pietricică, amintire de la mama sa. Jack a luat pietricica și a aruncat-o în apă. Tony s-a grăbit să o scoată și astfel și-a dat seama că se simte bine în apă și a uitat de piatră. Problema lui Jess era că ezita să se casătorească cu iubita lui. O iubea, dar nu era încrezător într-un viitor pe termen lung și nu putea să ia o decizie. Am explorat acest vis, determinându-l pe Tony să se identifice cu fiecare dintre personaje. În rolul lui Tony, se temea de apă. Jack era spontan, confortabil cu sine însuși, jucăuș. Mama sa decedată era iubitoare, tânără, blândă. Apa era adâncă. Experiența în rolul mamei era importantă, deoarece mama sa fusese rece și distantă și acest lucru îl făcea să aibă dificultăți în relația cu femeile - se temea să se apropie prea mult și se temea că această răceală va interveni în relație. Era evidentă astfel legătura sa cu o latură a experienței sale feminine mai profunde, mai calde. Acest lucru l-a determinat să sară în apă. Era de asemeni limpede că avea nevoie de ajutorul „fratelui său geamăn", cinvea care nu se temea și care putea lua acea imagine a unei mame blande să o „arunce" în apă. L-am întrebat dacă putem pune visul în scenă. Eu jucam rolul geamănului, luam suvenirul din buzunarul lui și îl aruncam în apă. A fost de acord, așa că am început să relatez: „acum iau această piatră și o arunc în apă". Și-a închipuit cum sare în apă după ea. Apoi s-a simțit relaxat. Pentru el, aceasta a fost o experiență profundă. S-a simțit liniștit, calm și capabil să atingă un loc profund din interiorul său, unul care nu era atât de preocupat de neliniștile provocate de viitorul relației. La fel ca în poveste, o dată ce a intrat „în apă" nu a mai avut nevoie de amintirea mamei. Cu toate acestea, era clar că a avut nevoie de o serie de lucruri. În primul rând, altcineva l-a ajutat - avea nevoie de „geamăn" să îi îndrepte atenția asupra mamei blânde la care tânjea. Apoi s-a mișcat în mod natural către acel loc. În cele din urmă, s-a putut regăsi, nemaifiind împărțit între locul în care voia să plonjeze, dar ezita, și partea pe care tocmai o depășise. A simțit cum cele două părți s-au reunit. A avut sentimentul de conexiune cu latura profundă, calmă, feminină din inima sa, astfel încât a putut să plonjeze în viață și în relație fără ezitare.
Josh întâmpina dificultăți în legătură cu iubita sa. Nu era sigur cu privire la relația lor. A avut un vis în care făcea dragoste cu prietena lui. Mama și tatăl său se aflau în spatele său. Tatăl lui era tânăr, încrezător, puternic. El era nesigur. Nu voia să o lase însărcinată. Când a apărut tatăl său, s-a simțit ușurat. Din perspectiva unui adept al lui Freud, aceasta ar fi presupus o mulțime de manevre, dar în Gestalt acționăm diferit. Gestalt presupune integrare și stăpânire, de aceea ne identificăm cu toate componentele unui vis. Ele ne dau acces la polaritățile și identitățile noastre. I-am cerut să se identifice cu fiecare personă din vis. În postura propriei persoane, era ezitant, reținut. În postura prietenei sale, își dorea acel lucru din toată inima fără vreo greutate. În rolul tatălui, era deschis, degajat, sănătos. În postura mamei, era înșelător, neînțeles, nu voia să fie văzut, se ascundea. Exista o aliniere - tatăl și prietena erau amândoi încrezători, puternici, iar el și mama sa erau nesiguri, vulnerabili, se ascundeau. Toate astea aveau sens, întrucât mama lui fusese foarte rece față de el în copilărie. Am explorat această răceală și mai ales modul în care el o manifesta în relație sub diferite aspecte. Am analizat modul în care se manifesta această răceală în neliniștea față de prietena sa și dificultatea lui de a se implica. Am explorat răceala, ceea ce el numea „gol emoțional", latura lui insensibilă. A făcut conexiunea între acest lucru și experiența lui de depresie și mai ales nonsens. Faptul că a devenit conștient de răceala sa l-a făcut mai puternic, deoarece a reușit să vadă că aceasta reprezenta un lucru fundamental pe care îl aducea în relație. Pentru a avea o experiență diferită, trebuia să găsească modalități de a se „încălzi", fără să apeleze la o sursă externă (iubita lui). Acest lucru se bazează pe principiul conștientizării, noțiunea Gestalt de responsabilitate și de identificare cu „prezentul". Această răceala a lui nu se va modifica, fiindca ea este înglobată în felul în care se implică într-o relație. Dar își poate spori conștientizarea și opțiunile și poate înțelege felul în care acestea se manifestă în relația lui.
Bridget era o persoană foarte sensibilă. În trecut, avusese niște alergii foarte urâte și era atât sensibilă fizic, față de mediul înconjurător, cât și ușor de speriat. Mi-a povestit cât îi este de greu când cineva se enervează pe ea. Se simțea foarte vulnerabilă, chiar și când era vorba doar despre mici neînțelegeri cu partenerul ei. Nu se simțea confortabil în pielea ei, mai ales când cineva din preajma sa era supărat. Am întrebat-o despre greșelile proprii. Mi-a povestit că uneori era încăpățânată sau insensibilă față de ceilalți. I-am vorbit și eu despre propria încăpățânare și lipsă de sensibilitate. Mi-a spus că putea să arunce priviri usturătoare și astfel să îi îndepărteze pe ceilalți. I-am cerut să își imagineze privirea aceea a ei usturatoare. Mi-a spus „e o privire turbată cu care aș putea ucide." Am încurajat-o să mențină acea privire ucigătoare și să șfichiuiască pe cineva cu privirea. Mi-a descris o imagine în care pocnea pe cineva peste față. Fusese abuzată sexual în tinerețe și nutrea o ură imensă față de bărbați. I-am spus să-și imagineze cum îl pocnește pe bărbatul care i-a făcut asta. S-a simțit puternică. I-am spus să își observe întreg corpul. A simțit o forță în mușchi, piele și picioare. Mai înainte era o tortură pentru ea să fie în pielea ei. Acum însă se simțea bine. Am vorbit despre sexualitatea ei. Timp de mulți ani a fost timidă din punct de vedere sexual, era speriată și se inhiba foarte ușor alături de partenerul ei. I-am spus să își imagineze că este agresivă sexual față de partenerul ei. Această imagine îi plăcea destul de mult. Am explorat alte sfere ale vieții sale în care putea fi agresivă - jucând baseball cu fiul său. Se simțea minunat. În această ședință am început cu vulnerabilitatea ei și cu senzația de „teamă față de mediul înconjurător". Această poziție lipsită de putere îi era foarte familiară, ea fiind o trăsătură a vieții sale ca adult. Îi afecta viața intimă alături de soțul ei și abilitatea de a participa la discuții aprige. A nu fi tratat cum se cuvine reprezintă polul opus pentru cineva și are impact asupra celorlalți. Am putut accesa propria mânie, identificând experiența declanșatoare, cu toate că aceasta era ascunsă. Indicatorii somatici - ochii - au reprezentat cheia către aprofundarea experienței sale de furie. Acest lucu s-a datorat vizualizării agresivității. Acest lucru nu încurajează în niciun caz manifestarea agresivității față de ceilalți. E mai degrabă vorba despre cunoașterea polarității opuse, pentru a o putea integra în cadrul personei ca ansamblu. Schimbarea a fost dramatică. Nu se mai simțea sensibilă, lipsită de putere, temătoare sau incompletă. Nu a schimbat situația doar în ceea ce privește agresivitatea sa, dar a simțit cum a redevenit activă din punct de vedere sexual cu partenerul său, lucru care nu se mai întâmplase de multă vreme. Descoperirea posibilității unei agresivități jucăușe, fie că era vorba de sex sau de fiul său, era pentru ea un lucru nou ce îi oferea o perspectivă diferită.
|
|
|
