|
 Marion a ridcat problema aranjamentului de împărțire a custodiei cu fostul său soț. Era clar că nu aceasta era principala îngrijorare. Erau mai importante disconfortul ei și lucrurile rămase neterminate între ei.
Înainte de a intra în detalii i-am spus - atunci când mă uit la tine simt că ochii tăi mă împung. Pentru mine e un efect destul de puternic. Ceea ce am în comun cu fostul tău soț este că sunt bărbat și mă gândesc că o parte din energia pe care o simți pentru el ar putea fi prezentă aici cu mine.
Am întrebat-o care era problema ei și mi-a răspuns că furia.
Am întrebat-o de ce era furioasă. A început să îmi spună o poveste foarte lungă despre cauze, iar după un timp am întrebat-o din nou: ok, care este cauza furiei tale? A început din nou să detalieze lunga poveste.
A trebuit să o întreb de câteva ori până când a reușit să îmi spună clar, direct și succint că era furioasă din pricină că se simțea trădată de fostul ei soț, fiindcă încetase să o mai susțină financiar ca să bage bani în afacerea pe care o conducea. Era furioasă și pentru că el o mințise în legătură cu asta și îi mințise și pe părinții ei (cu care locuiau).
I-am spus, într-adevăr pari furioasă. Văd asta în ochii tăi. Ce simți acum?
A început să îmi spună ceva ce avea legătură mai mult cu evaluarea, judecata și opiniile ei, decât cu ceea ce simțea.
A spus însă, „îmi reprim sentimentele".
I-am spus să își imagineze că sunt fostul ei soț și să își verse năduful. Mi-a zis că simte că și ea are o vină în această situație.
Am îndrumat-o din nou și i-am spus să îmi spună ceva direct, începând cu următoarele cuvinte: „Sunt furioasă..."
A început în cele din urmă să se exprime direct, enumerând lucrurile pentru care era furioasă.
I-am confirmat sentimentele și felul în care pot percepe furia sa, precum și că pot vedea cum aceasta se transformă în lacrimi - motiv pentru care îi pot vedea și durerea.
Am continuat să încurajez această exprimare directă, iar ea a continuat să oscileze între furie și lacrimi. Era mai sigură în a se exprima în mod direct, deoarece era ascultată. Era și multă liniște însă, plină de sentimentele ei și de confirmările mele simple.
La final, s-a simțit mai ușurată și eliberase o mare parte din durerea și furia pe care le simțea de la divorț.
Pentru ca acest proces să aibă succes, a trebuit să insist, să îi canalizez conștientizarea, să o fac prezentă în experiența ei prin participarea mea la acest experiment cu ea și oprind-o din povestire, care era felul ei de a evita sentimentele profunde. I-am oferit un recipient pentru furia ei și am sprijinit-o și încurajat-o să-și exprime sentimentele. A durat ceva până când s-a simțiti pregătită să o facă. Nu am încurajat-o în eschivările ei; i-am cerut în schimb să fie prezentă în experiența ei.
Ca răspuns, i-am oferit recunoașterea mea, care era lucrul după care tânjea - să fie văzută și auzită în acest loc. Nu eram fostul ei soț, dar energia dintre noi era destul de puternică pentru a se exprima față de mine ca unui reprezentat, iar aceasta să o satisfacă. Corelația mea de la început a faptului că și eu eram bărbat a fost suficientă pentru a scoate la iveală forța sentimentelor sale, iar receptivitatea mea a fost destul de reală pentru ca ea să nu aibă sentimentul că joc doar un rol.
Este de remarcat faptul că nu a țipat, nu a lovit pernele și nici măcar nu a ridicat vocea. Furia se eliberează în relație și prin posesie, nu neapărat prin tehnici de terapie dramatice.
 Nathan era un bărbat solid, grijuliu, cu o prezență clară și puternică.
Problema lui era sinceritatea. Nu considera că este cu adevărat sincer cu ceilalți.
Nu se certa sau contrazicea aproape niciodată. Era cooperant la muncă și acasă.
Istoria familiei sale era una de violență între fratele mai mare și sora lui. În familia lor, el ocupa rolul de „băiat bun". Au existat două momente care l-au marcat pe când era copil. O dată, s-a enervat foarte tare pe fratele său mai mare și a aruncat în el cu un obiect care aproape că i-a străpuns ochiul. A doua oară, a lovit la școală un băiat care venea constant la el acasă și îl zgâria pe față.
De atunci s-a controlat și nu a mai lovit pe nimeni.
M-a surprins când mi-a zis că nu este prea încrezător în sine. Am fost surprins pentru că era în mod cert un bărbat puternic și bine făcut.
Mi-a spus că îi judeca aspru pe ceilalți și că avea tendința de a face același lucru și în ceea ce-l privea.
I-am oferit un proces de sinceritate, pe care l-am aplicat mai întâi cu el.
Existau 3 componente: ce credea, ce simțea și ce dorea de la ceilalți.
Am definit acest lucru ca pe o întâlnire autentică. Continuarea ei va duce la un dialog sincer, lucru ce va duce în cele din urmă la o relație autentică.
L-am invitat să facă acest lucru cu 3 oameni din grup. Primul a fost foarte direct. Cel de-al doilea a fost o femeie care i-a dat un răspuns destul de complex. S-a pierdut, așa că i-am spus să răspundă cu o afirmație referitoare la ce simțea. I-am spus o formulă, mai ales pentru a răspunde unei femei: după afirmația autentică inițială, trebuia să formuleze alte 3 despre ce simte pentru fiecare afirmație în care a spus ce gândește.
A făcut acest lucru cu încă o persoană.
L-am întrebat cum i s-a părut și mi-a răspuns că a fost ușor.
Acest lucru mi-a indicat că nu avea nevoie decât de puțină îndrumare și de sprijin pentru a pune în practică.
Ca bărbat, dorea să aibă niște instrucțiuni clare. Ca o persoană cu multă forță în stare latentă, avea nevoie doar de o modalitate prin care să o elibereze în siguranță.
Era încrezător că va putea continua să practice acest procedeu.
Desigur că am fi putut lucra cu familia ca situație originară sau cu evitarea conflictelor. Dar aceasta era o intervenție orientată către prezent și viitor și care îi oferea experiența imediată a succesului. Acest lucru era important din pricina încrederii lui știrbite. Îi oferea de asemenea și o modalitate de învățare experimentală, putând astfel să exploreze de unul singur procesul contactului sincer.
Contactul este unul din aspectele cheie ale teoriei și practicii Gestalt și a reprezentat tema centrală a acestei sesiuni.
 Problema lui James era că muncea foarte mult întreaga săptămână, deseori zburând spre alte orașe, și venea acasă vineri. Fiindcă fusese plecat, de-abia aștepta să se întoarcă. Pentru el era important ca soția și copilul să fie acolo pentru a regăsi sentimentul de „acasă".
Soția sa era însă un manager important de Resurse Umane și de cele mai multe ori nu era acasă. Când era presată, spunea că și cariera ei este importantă și că sentimentele lui erau problema lui.
Era cu soția lui de mulți ani și erau amândoi interesați de dezvoltarea personală și astrologie. S-a descris ca fiind în zodia rac, o zodie axată pe sentimente.
Relația lor era profundă și afectuoasă, dar și plină de conflicte, pe care el voia să le reducă pentru a o îmbunătăți.
Acest lucru mi-a oferit prilejul de a interveni.
L-am întrebat ce ar putea fi la fel de important pentru soția sa, un lucru pe care ea și l-ar dori de la el. A spus că atunci când pregătea o prezentare pentru muncă și i-a arătat-o și lui, ea își dorea recunoașterea și aprecierea lui.
Am întrebat de un al doilea lucru pe care ea și-l dorea. Mi-a spus că atunci când citea o carte (în general despre dezvoltarea personală), voia să o citească și el pentru a discuta despre ea.
L-am întrebat dacă a făcut vreunul din acele lucruri. Mi-a răspuns că oarecum, până la un anumit punct, dar nu conform așteptărilor ei.
I-am sugerat ca mai întâi de toate să ia aceste două lucruri în serios și să le facă din toată inima.
După ce va face acest lucru pentru o perioadă, i-am sugerat să îi facă o mărturisire completă, complexă și sinceră despre ce înseamnă pentru el ca ea să fie acasă vineri seara.
I-am arătat la ce mă refeream printr-un exemplu din viața mea:
- În adolescență, aniversările au reprezentat mereu momente speciale în casa noastră. În schimb, pentru soția mea, nu prea erau sărbătorite; erau dăți când era sărbătorită doar ziua surorii ei, dar nu și a sa.
De aceea, ea nu era prea entuziasmată de sărbătorirea zilelor de naștere, îi plăcea ca a ei să fie foarte intimă și simplă.
Mă așteptam la o zi specială, cu o serie de lucruri care să indice că e „ziua mea". Erau dăți când nu o făcea așa cum îmi doream, iar eu mă simțeam foarte rănit, iar pentru ea era greu de înțeles acest lucru.
-
Mărturisirea mea completă, complexă și sinceră a fost cam așa:
Știu că pentru tine aniversările sunt tensionate și că nu ai avut o experiență plăcută legată de asta în copilărie. De asemenea, știu că ai încercat din greu să transformi aniversările mele în ocazii speciale și îți sunt foarte recunoscător pentru asta. Am avut însă și experiența unor dăți în care nu te-ai simțit în largul tău dintr-o serie de motive, pentru a face un efort suplimentar sau pentru a face puțin mai mult. Înțeleg că pentru tine acest lucru are legătură cu cât de mult simți că poți oferi și că nu aștepți să primești mai mult de ziua ta. Însă eu sunt altfel decât tine. Aniversările reprezintă o tensiune și pentru mine, dar în alt sens. Pentru mine a fost o tradiție ca ele să fie foarte speciale. Am niște așteptări setate și sper să fiu „primul" în acea zi. Și asta chair dacă tu nu ai dispoziția necesară, ai putea să lași totul deoparte, doar pentru acea zi, așa încât să simt că am parte de un soi de tratament special. Ar însemna enorm pentru mine, chiar mult mai mult, deoarece știu că nu e mereu ușor pentru tine. Mi-este greu să îți spun asta, fiindcă este important pentru mine și fiindcă pentru tine e un subiect delicat. Aș aprecia dacă ai lua în considerare ceea ce te-am rugat, te poți gândi la asta și daca ai nevoie, putem vorbi altă dată.
--
Oferindu-i lui James acest exemplu din viața mea, l-am ajutat să înțeleagă cum trebuie construită această afirmație complexă, sinceră și personală pentru problema sa.
Gestalt înseamnă aducerea profunzimii și a autenticității în relație, conexiune și intimitate. Acesta este un exemplu de cum am procedat pentru un client care cunoaște deja mai mult decât bazele comunicării.
 Problema lui James era că muncea foarte mult întreaga săptămână, deseori zburând spre alte orașe, și venea acasă vineri. Fiindcă fusese plecat, de-abia aștepta să se întoarcă. Pentru el era important ca soția și copilul să fie acolo pentru a regăsi sentimentul de „acasă".
Soția sa era însă un manager important de Resurse Umane și de cele mai multe ori nu era acasă. Când era presată, spunea că și cariera ei este importantă și că sentimentele lui erau problema lui.
Era cu soția lui de mulți ani și erau amândoi interesați de dezvoltarea personală și astrologie. S-a descris ca fiind în zodia rac, o zodie axată pe sentimente.
Relația lor era profundă și afectuoasă, dar și plină de conflicte, pe care el voia să le reducă pentru a o îmbunătăți.
Acest lucru mi-a oferit prilejul de a interveni.
L-am întrebat ce ar putea fi la fel de important pentru soția sa, un lucru pe care ea și l-ar dori de la el. A spus că atunci când pregătea o prezentare pentru muncă și i-a arătat-o și lui, ea își dorea recunoașterea și aprecierea lui.
Am întrebat de un al doilea lucru pe care ea și-l dorea. Mi-a spus că atunci când citea o carte (în general despre dezvoltarea personală), voia să o citească și el pentru a discuta despre ea.
L-am întrebat dacă a făcut vreunul din acele lucruri. Mi-a răspuns că oarecum, până la un anumit punct, dar nu conform așteptărilor ei.
I-am sugerat ca mai întâi de toate să ia aceste două lucruri în serios și să le facă din toată inima.
După ce va face acest lucru pentru o perioadă, i-am sugerat să îi facă o mărturisire completă, complexă și sinceră despre ce înseamnă pentru el ca ea să fie acasă vineri seara.
I-am arătat la ce mă refeream printr-un exemplu din viața mea:
- În adolescență, aniversările au reprezentat mereu momente speciale în casa noastră. În schimb, pentru soția mea, nu prea erau sărbătorite; erau dăți când era sărbătorită doar ziua surorii ei, dar nu și a sa.
De aceea, ea nu era prea entuziasmată de sărbătorirea zilelor de naștere, îi plăcea ca a ei să fie foarte intimă și simplă.
Mă așteptam la o zi specială, cu o serie de lucruri care să indice că e „ziua mea". Erau dăți când nu o făcea așa cum îmi doream, iar eu mă simțeam foarte rănit, iar pentru ea era greu de înțeles acest lucru.
-
Mărturisirea mea completă, complexă și sinceră a fost cam așa:
Știu că pentru tine aniversările sunt tensionate și că nu ai avut o experiență plăcută legată de asta în copilărie. De asemenea, știu că ai încercat din greu să transformi aniversările mele în ocazii speciale și îți sunt foarte recunoscător pentru asta. Am avut însă și experiența unor dăți în care nu te-ai simțit în largul tău dintr-o serie de motive, pentru a face un efort suplimentar sau pentru a face puțin mai mult. Înțeleg că pentru tine acest lucru are legătură cu cât de mult simți că poți oferi și că nu aștepți să primești mai mult de ziua ta. Însă eu sunt altfel decât tine. Aniversările reprezintă o tensiune și pentru mine, dar în alt sens. Pentru mine a fost o tradiție ca ele să fie foarte speciale. Am niște așteptări setate și sper să fiu „primul" în acea zi. Și asta chair dacă tu nu ai dispoziția necesară, ai putea să lași totul deoparte, doar pentru acea zi, așa încât să simt că am parte de un soi de tratament special. Ar însemna enorm pentru mine, chiar mult mai mult, deoarece știu că nu e mereu ușor pentru tine. Mi-este greu să îți spun asta, fiindcă este important pentru mine și fiindcă pentru tine e un subiect delicat. Aș aprecia dacă ai lua în considerare ceea ce te-am rugat, te poți gândi la asta și daca ai nevoie, putem vorbi altă dată.
--
Oferindu-i lui James acest exemplu din viața mea, l-am ajutat să înțeleagă cum trebuie construită această afirmație complexă, sinceră și personală pentru problema sa.
Gestalt înseamnă aducerea profunzimii și a autenticității în relație, conexiune și intimitate. Acesta este un exemplu de cum am procedat pentru un client care cunoaște deja mai mult decât bazele comunicării.
 Diane avea două probleme. Prima era aceea că fiul său nu studia atât de mult pe cât și-ar fi dorit ea.
Am întrebat-o pe ce scală s-ar fi situat nivelul acestuia și mi-a răspuns că 6 sau 7. Își face temele? Da, dar pentru a ajunge la o școală de top, un elev trebuie să aibă rezultate maxime, de unde și toată această presiune.
Inițial, i-am vorbit din punctul meu de vedere - părerile mele despre creșterea copiilor orientată spre părinți, despre importanța pe care consider că o are o viață echilibrată pentru un copil și despre opinia mea în privința rezultatelor școlare, care nu sunt întotdeauna cele mai importante.
Era important să îmi exprim în mod clar părerea, să sesizez orice diferență și să aflu cum dorința mea de a ajuta (și limita acesteia) se poate regăsi în locul în care se afla ea.
Era într-o contradicție cauzată de faptul că citise multe cărți despre educarea copiilor și încercase să îi ofere o anumite libertate, dar era îngrijorată de viitorul lui și nu știa cum să îl motiveze de fapt.
Propunerea mea a fost următoarea: va purta o discuție cu el referitoare la ceea ce este important pentru ea în creșterea lui.
Apoi îi va prezenta situația cu care se confruntă - o socitetate și un sistem școlar extrem de competitive, ce necesită anumite note pentru a fi acceptat într-o anumită instituție. Îi va face o schemă cu diferite instituții, cu cerințele lor și cu avantajele și dezavantajele lor.
Apoi, îl va ajuta să se hotărască care sunt țelurile lui, ce își dorește și de ce are nevoie pentru ca acestea să se împlinească.
În acest fel era foarte sinceră și în același timp îi sprijinea în descoperirea propriului drum. Dorința ei de a-l ajuta ar putea fi apoi direcționată într-un fel care să îi sprijine alegerile, în loc să aleagă în locul lui.
Cea de-a doua problemă era legată de relația cu soțul său. Obișnuia să vină acasă, să bea o bere, să citească ziarul, să-și scrie blogul și să îi ignore complet pe ea și pe fiul lor.
Era bineînțeles supărată din pricina acestei situații, dar nu reușea să găsească o soluție.
În celelalte privințe, el participa la viața de familie, planifica ieșiri în familie, petrecea timp cu familia și de mutle ori gătea.
Nu fusese niciodată prea comunicativ, așa că asta nu era ceva nou.
Era clar că nu va avea niciun rezultat dacă îl va bate la cap, îi va cere sau îi va sugera să poarte o discuție sinceră cu ea.
Am întrebat-o despre blogul lui. Mi-a spus că era foarte bine scris, amuzant și că adăuga fotografii și comentarii interesante sub ele. Își dorea să poată vorbi la fel și cu ea.
Pentru mine era clară direcția pe care trebuia să meargă. Nu putea să îl schime, dar putea să i se alăture. Am întrebat-o daca are un ipdad. Mi-a spus că da, dar că i l-a ascuns.
I-am spus să i-l restituie imediat și să își cumpere și ea unul. Va putea astfel să comunice cu el în scris. Va putea să lase comentarii pe blogul lui (el obișnuia să răspundă celor care îi scriau pe blog), îi putea lăsa bilete, scrisori. În timp ce el își citea ziarul, ea îi putea trimite mici comentarii. Îi putea scrie scrisori pe care să le printeze și să i le trimită prin poștă sau să i le pună sub pernă.
În acest fel foloseam ceea ce era disponibil. Acest lucru nu funcționa la nivelul dinamicii sale intra-psihice, iar eu am refuzat să întăresc ideea ei că trebuie să fie ceva în neregulă cu ea, de vreme ce el nu îi acorda atenție. În schimb, am căutat resursele și modul inventiv în care ea putea să intre în contact cu el într-un fel care nu se regăsea în rutina relației lor.
 Louise mi-a spus că voia mai multă pasiune în relația ei.
Soțul ei avusese o aventură în urmă cu 5 ani. Aceasta a durat un an. A recunoscut, a căzut în genunchi, și-a cerut iertare și apoi a terminat aventura.
De atunci lucrurile s-au îmbunătățit ușor, dar pentru Louise au mai rămas niște probleme de rezolvat.
Când i-a spus prima dată despre aventură, a reacționat în mod rațional, întrebându-l dacă vrea să renunțe la căsnicie sau nu. Modalitatea ei imediată de a face față situației a fost aceea de a analiza problema și de a stabili unde se află fiecare. A fost o strategie inițială de supraviețuire bună.
Cu toate acestea, mai târziu, a simțit o tristețe imensă.
De curând a început să resimtă furia.
Dar ea nu a vorbit despre asta. El i-a spus că dacă este cu adevărat furioasă, este de acord să o părăsească din cauza greșelii lui. De aceea, se temea că el va proceda astfel în cazul în care și-ar exprima sentimentele.
Însă acesta este un lucru care o macină. Deși sunt o mulțime de lucruri bune în relația lor, ea nu este la fel de deschisă cu el și are anumite rețineri inclusiv din punct de vedere sexual. Am întrebat-o cât de des fac sex și mi-a răspuns că de 4 ori pe lună.
Am întrebat-o cât de mult vorbesc și mi-a spus că în medie în jur de o jumătate de oră pe zi.
I-am cerut să estimeze nivelul inteligenței emoționale, iar ea mi-a spus că este 3. Era limpede că, în aceste condiții, nu avea cum să primească ascultarea pe care și-o dorea din partea lui. Nu ne-ar fi fost de prea mare ajutor să lucrez cu ea ca să-și exprime sentimentele; ar fi putut să înlăture o parte din furie, dar nu i-ar fi apropiat prea mult. Fără a vorbi cu el despre ce se întâmpla cu ea, relația lor ar rămâne la un nivel oarecum superficial.
Gestalt nu lucrează cu „iertarea", deși pune accent pe „ceea ce este". În acest caz, însă, era vorba de o serie de alte lucruri de care nu era conștientă.
Louise era profesoară. Mi-a spus că de-a lungul anilor și-a schimbat modul de predare pentru a scăpa de regulile rigide și a observat o schimbare foarte importantă la elevii ei. În același timp a pornit într-o „călătorie de regăsire a sinelui".
Știam că are propriile resurse și era evident că lucra la propria dezvoltare.
Dar acest lucru nu se regăsea și în relația de cuplu.
Scopul meu era să lucrez cu problema relației de cuplu, nu să relaționez cu ea la nivel psihic sau interpersonal.
Așa că i-am dat o temă.
Acest lucru implica de fapt o înțelegere: mai mult sex pentru mai multă initmitate.
I-am sugerat să îi spună soțului ei că vrea să facă mai mult sex și să fie mai apropiați. Pentru acest lucru avea nevoie de mai multă intimitate.
Pentru a realiza acest lucru, trebuia să petreacă jumătate de oră împreună în fiecare zi, dezvoltând intimitatea în relația lor. Am sugerat o serie de opțiuni - ca exercițiu, să vorbeasacă sincer unul cu celălat despre lucruri mărunte; să citească împreună o carte și să discute despre ea; să facă niște exerciții împreună, precum ascultarea sau exprimarea emoțională; să creeze spațiul pentru a-și asculta reciproc resentimentele; sau pur și simplu să facă împreună în acel interval lucruri care să îi apropie mai mult.
Am fost de acord cu ea că nu era deloc cinstit. Ea juca rolul profesorului, orchestrând totul, așa încât ea să își poată exprima furia față de el într-un mod sigur. Nu era corect, fiindcă muncea de două ori în acest sens.
Cu toate acestea, vor exista alte beneficii secundare și o va ajuta să își îndeplinească propriul scop, acela de a aduce mai multă pasiune în relație.
Rezultatul va fi acela că vor începe să fie de aceeași parte a baricadei, lucru ce va ajuta mai mult decât conștientizarea personală ce-i aparținea numai ei.
Această abordare a folosit ceea ce se numește „lucrul cu o singură persoană pentru relația de cuplu". Acest lucru semnifică faptul că păstrăm relația în prim plan atunci când lucrăm cu un client. În loc să ne axăm doar pe ei, încercăm să întărim relația.
Multe sentimente, identități și povești sunt produsul relațiilor de cuplu. Astfel, o cale spre schimbare este aceea de a face un schimb important în relație, în loc să se axeze pe experiența individuală. Aceasta folosește o abordare ce lucrează cu întregul, în loc să lucreze cu un segment.
Poate suna mercantil să oferi sex în schimbul modificării comportamentului - dar oamenii oricum fac asta în mod inconștient. Pentru a stăpâni ceea ce ai, pentru a aduce în prim plan în relație și apoi a-i oferi celeilalte persoane opțiuni. În acest sens, o astfel de propunere nu este manipulatoare, ci mai degrabă onestă. Un astfel de schimb într-un astfel de context este pentru ceva ce va întări relația de cuplu.
 Bridgit spunea că are o senzație de „rece" în zonele lombară și genitală. Divorțase de 5 ani și încă nu își găsise o altă relație.
Spunea că soțul ei o rănise. Nu-i răspunsese niciodată din punct de vedere sexual, deși el încercase din greu în multe feluri, iar relația lor avea multe aspecte pozitive.
Am întrebat-o în ce fel o rănise concret, dar îi era greu să indice ceva anume. Spunea că se simțea închisă față de el și deci în acel loc simțea durerea.
Se pare însă că el nu făcuse nimic rău în mod special. Așadar săgețile indicau altceva.
Apoi mi-a spus că nu prea simțea nimic în general.
Am intervenit în experiment și i-am spus despre experiența mea de disociere și despre greutatea de a mă integra în corpul meu.
Mi-a spus că bănuia că totul se datora faptului că văzuse cum fratele său fusese bătut crunt de părinții lor de la 8 la 16 ani. După aceea a fost răpit de niște contrabandiști și abia după 5 ani a reușit să trimită o scrisoare și să fie salvat. După toate acestea, a început să hoinărească pe străzi cu alți cerșetori, a furat, a fost închis de câteva ori, a furat chiar și de la ea atunci când a încercat să îl ajute.
În urmă cu 15 ani, tatăl lor a murit și de atunci fratele ei s-a redresat, e fericit și are o viață bună.
Cu toate acestea, simte multă durere și vină, fiindcă nu a putut face nimic în legătură cu bătăile acelea.
I-am spus faptul că ea nu a avut niciun spijin în tot acel timp - nu avea pe nimeni cu care să vorbească sau care să o aline.
Deoarece durerea era încă foarte prezentă pentru ea, i-am sugerat să mă așez lângă ea și să o cuprind cu brațul pe după umeri, astfel încât să simtă sprijinul pe care nu l-a avut niciodată și să aibă impresia că în toată acea vreme am fost alături de ea.
A început să suspine cu o durere profundă și respirația întretăiată. Am ținut-o, am respirat și am fost prezent lângă ea, ascultându-i durerea îngrozitoare din plâns.
După un timp s-a liniștit și a rămas nemișcată. I-am spus cuvine de mulțumire.
Apoi s-a ridicat și s-a uitat la mine. Mi-a spus „acum vreau să îți dau ceva". Am simțit un schimb între energia mea și a ei. I-am spus că simt o căldură. Mi-a spus că și ea simte o căldură prin tot corpul.
Am întrebat-o ce vrea să îmi dea, dar pentru o vreme s-a chinuit să își găsească cuvintele.
Apoi a spus „aș vrea să îți sărut ochii cu ochii mei." Am simțit deschiderea ei și schimbul de energie dintre noi. I-am spus „acum te afli în corpul tău și ești gata pentru o relație". M-a aprobat.
Nu am ales primele imagini pe care le-a prezentat (senzația de îngheț) și nici pe următoarele (lipsa generală a sentimentelor din corpul său). Am răspuns dialogic și am așteptat până când a ieșit altceva la iveală, și anume o treabă familială nerezolvată.
Faptul că a fost martoră a unei astfel de traume a lăsat urme adânci asupra ei și, în ciuda faptului că fratele său își revenise, durerea și vina încă o măcinau. Nu putea merge mai departe până când nu i se observa durerea și nu primea sprijinul necesar.
Această experiență a declanșat o experiență vindecătoare, ce i-a permis să renunțe la durere și vină, să-și recapete senzațiile corporale și să fie pregătită senzații sexuale.
|
|
|
