lifeworksgestaltl1

vineri, 20 februarie 2015

Case #17 - Parcurgând povestea grajdurilor

Jack avea probleme mentale.  Suferise foarte mult în viață; fusese la mai multe clinici, luase o mulțime de medicamente și făcea terapie în încercarea de a trata ceea ce simțea că e o povară imposibil de dus. Stima de sine era scăzută și nu prea avea încredere în oameni; era foarte timid.
A început să vorbească, dorind să spună povestea suferinței sale.
L-am întrerupt imediat. Aveam senzația că aceasta era o poveste veche și uzată care nu îi mai era de folos, poate îl făcea doar să stârnească mila, să se autocompătimească sau să justifice suferința sa continuă.
I-am spus că îl voi ghida, pentru a putea face diferența între lucrurile plăcute și cele dureroase. I-am spus să privească în jur prin cameră și să identifice persoanele pe care le privea cu plăcere pe o scală de la mai plăcut la mai puțin plăcut.
I-am spus apoi să aleagă persoana pe care se simțea cel mai confortabil să o privească. L-a ales pe terapeutul său care se afla în grup. I-am cerut să îmi descrie ce simțea. A observat o căldură în piept. I-am spus să respire în acel loc. S-a relaxat vizibil, fața i s-a îmbunat.
Apoi i-am spus să aleagă următoarea persoană din grup pe care o putea privi confortabil. L-a ales pe membrul cel mai tânăr. I-am cerut să facă același lucru.
La finalul acestui procedeu, experiența sa era una de pace și mulțumire.
Acest experiment s-a opus poveștii triste despre suferința sa și l-a pus în legătură cu lucruri care împrospătau relațiile din prezent.
Gestal acționează în prezent, aici și acum. Ar pute fi folositor să cunoști povestea, pentru a vedea contextul sau a înțelege mai profund anumite lucruri. Unele povești, însă, sunt actuale, trebuie spuse și ascultate, pe când altele sunt învechite, nu aduc nimic nou și sporesc propria rigiditatea.
Toate poveștile sunt aduse în cele din urmă în prezent, acolo unde avem posibilitatea de a alege, un punct cheie în Gestalt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Mine

Steve Vinay Gunther·

Predau și practic terapia gestalt, coaching de orientare în carieră și consiliere familială. Susțin seminarii și training-uri atât în Australia, cât și în China, Japonia, Coreea, SUA și Mexic. Sunt autorul cărții Înțelege femeia din viața ta, o carte cu sfaturi pentru bărbați despre relațiile cu femeile. Ca director al Lifeworks ofer terapie, training și supervizare. Sunt un candidat la doctorat, unde studiez dinamica interpersonală a puterii. Sunt de asemenea directorul unui Masterat de Psihologie spirituală din cadrul Universității Ryokan, o instituție online acreditată, cu sediul în LA.

© Lifeworks 2012

Contact: admin@learngestalt.com

Cui i se adresează acest blog?

Cazurile prezentate se adresează terapeuților, studenților și celor a căror profesie constă în a le oferi sprijin altor oameni. Scopul este să arătăm cum poate fi pusă în practică terapia Gestalt, îmbinând aspectele teoretice cu provocările clinice.

Pentru că se adresează în primul rând profesioniștilor, acest blog este disponibil celor abonați. Te rugăm să introduci adresa de email pentru a primi gratuit actualizările blogului de fiecare dată când e adăugat un nou articol.

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

© Lifeworks 2012

Contact: admin@learngestalt.com

Limbi:

HOME

Informed Consent & Rates

PROFESSIONAL TRAINING

Gestalt Therapy Defined

PROFESSIONAL SERVICES

PAYMENTS

OTHER STUFF

Links

Book:Advice for Men about Women

BLOGS

• English

Bahasa

Čeština

Deutsch

Español

Français

Greek ελληνικά

Hindi हिंदी

Magyar

Melayu

Italiano

Korean한국의

Polski

Português

Română

Russian Русский

Serbian српски

Chinese 中文

Japanese 日本語

Arabic العربية

English Bahasa Čeština Deutsch Español Filipino Français ελληνικά हिंदी Magyar Melayu Italiano 한국의 Polski Português Română Русский српски 中文 日本語 العربية

If you are interested in following my travels/adventures in the course of my teaching work around the world, feel free to follow my Facebook Page!

Can you translate into Romanian? I am looking for volunteers who would like to continue to make this translation available. Please contact me if you would like to contribute.

Gestalt therapy sessions

For personal therapy with me: www.qualityonlinetherapy.com

vinaysmile

This Gestalt therapy blog is translated into multiple languages. You are welcome to subscribe

logosm1

Links

Career Decision Coaching

Here

and here

Lifeworks

Gestalt training and much more

http://www.depth.net.au

For Men

Here is a dedicated site for my book Understanding the Woman in Your Life

http://www.manlovesawoman.com

The Unvirtues

A site dedicated to this novel approach to the dynamics of self interest in relationship

http://www.unvirtues.com

Learn Gestalt

A site with Gestalt training professional development videos, available for CE points

http://www.learngestalt.com

We help people live more authentically

Want more? See the Archives column here

Gestalt therapy demonstration sessions

Touching pain and anger: https://youtu.be/3r-lsBhfzqY (40m)

Permission to feel: https://youtu.be/2rSNpLBAqj0 (54m)

Marriage after 50: https://youtu.be/JRb1mhmtIVQ (1h 17m)

Serafina - Angel wings: https://youtu.be/iY_FeviFRGQ (45m)

Barb Wire Tattoo: https://youtu.be/WlA9Xfgv6NM (37m)

A natural empath; vibrating with joy: https://youtu.be/tZCHRUrjJ7Y (39m)

Dealing with a metal spider: https://youtu.be/3Z9905IhYBA (51m)

Interactive group: https://youtu.be/G0DVb81X2tY (1h 57m)