Betina se temea de moartea soțul ei - fuseseră câteva morți timpurii în familia ei, iar o ghicitoare îi spusese că el ar putea muri, iar el stătea treaz până târziu în fiecare noapte.
În timp ce vorbeam, devenea clar faptul că el o neglija stând treaz până târziu în fiecare noapte, bând și jucând jocuri de noroc cu prietenii săi; când venea acasă era zgomotos și nepăsător și o trezea. Petrecea foarte puțin timp cu familia și pierduse banii familiei la pariuri.
Acest lucru dura aproape de la începutul căsătoriei lor, de zeci de ani. În ce privește sistemul familial care conține un element abuziv și care persistă de ceva vreme, există un aspect concret al dinamicii, care de regulă este legat de context în Gestalt.
Ajunsese într-un punct în care era foarte furioasă, dar de-abia își vorbeau.
I-am indicat faptul că o dată cu durerea provocată de moartea lui, probabil ar simți și ușurare. A fost de acord. În Gestalt suntem interesați de ambele capete ale polarității.
Am întrebat-o ce ar aștepta de la mine - a spus că să o îndrum ce să facă.
A spus de asemenea că și tatăl ei era cam la fel, pierdea nopțile la jocuri de noroc. Acesta este un indiciu al contextului.
Era clar că aceasta era o situație serioasă, persistentă și foarte epuizantă.
Soțul ei se confesase cumnatei ei, care a criticat-o apoi pe Betina.
În timp ce povestea aceste lucruri se ciupea, așa că am invitat-o să o „ciupească" pe cumnata ei și am așezat o pernă în fața sa. A fost foarte ezitantă și s-a ciupit mai tare. Am fost puțin agresiv - am insistat să încerce perna - indicând faptul că aceasta este „doar o pernă" și că nu vor exista repercursiuni. A fost dificil pentru ea, dar a reușit, cufundându-și degetele în pernă. Este ceea ce în Gestalt numim „retroflecție" - să îți faci ție ceea ce ai vrea să le faci altora.
I-am spus să vorbească. A povestit însă că și ceilalți frați ai săi își băgau nasul și o criticau.
Am oprit acest proces. Întregul proces scotea la iveală o slăbiciune ascunsă, o lipsă de sprijin și un model între generații ce avea calitatea unei relații abuzive.Această situație nu avea să se rezolve prin simplele mele indicații „nu fă asta". Suportul necesar pentru a ieși din această problemă părea să fie imens și nu era realist să încerci să rezolvi asta într-o singură ședință - este important să ne recunoaștem limitele ca terapeuți și să nu încercăm ceva care să dea speranțe false.
Am sporit conștientizarea ei prin îndreptarea spre cealaltă direcție. Am întrebat-o dacă crede că toți bărbații sunt egoiști, dar mi-a spus că nu crede asta. I-am spus că eu cred că bărbații sunt puțin egoiști. A răspuns - „eu am permis asta". În acest mod, a făcut un pas în față și și-a asumat răspunderea, fără să fiu nevoit să o „confrunt„.
Am privit-o și i-am spus că observ cât este de nefericită. A fost un moment de întâlnire. Nu voiam să încerc să o salvez din acel loc sau să repar ceva - oricât de mult, desigur, aș fi dorit o altă viață pentru ea.
Am stat acolo cu ea. I-am spus ceea ce am văzut - o situație similară cu experiența mamei sale, o situație care dura de zeci de ani, care părea să se înrăutățească din ce în ce mai tare și în care părea că se blocase, în ciuda cunoștințelor sale psihologice.
Sublinierea naturii depresive a situației era o modalitate de a nu o bagateliza. Nu am comentat, judecat sau sprijinit, doar am confirmat. Astfel, o puteam vedea, am stat alături de ea, privind realitatea așa cum era.
În Gestalt se numește „ședere cu vidul creativ". Nu pare creativ, dar stând alături, fără să cazi înăuntru sau să fugi de el, poate ieși la iveală altceva.
A spus, „ei bine, am încetat să ne mai vorbim, iar asta este o ușurare". Am înțeles și i-am indicat faptul că mariajul era de altfel terminat. Așadar, ce urma?
Am întrebat-o în ce procent crede că mai este vreo șansă de schimbare. Mă așteptam la ceva foarte scăzut. Dacă ar fi spus zero, aș fi lucrat cu ea să iasă din impas.
M-a surprins în schimb spunând 15%, ceea ce indica o șansă ca lucrurile să se schimbe.
Am întrebat-o ce ar presupune asta - aici era indiciul unei posibile acțiuni.
A spus că ar putea găsi modalități să fie fericită. Acesta era un lucru bun - era o soluție subiectivă cu care să începem.
Când am cerut și altceva, a spus că s-ar putea concentra asupra copiilor, dar i-am spus că este ceea ce face în prezent pentru a face față căsniciei.
A identificat alte căi prin care putea deveni mai fericită. Voiam însă mai mult de la ea - niște acțiuni obiective pe care le putea face pentru a schimba relația.
A spus că el se plânge de faptul că nu îi mai pregătește micul dejun. Era clar că el își dorea încă atenție și că aceasta îi lipsea.
Am întrebat-o ce ar putea să îi ceară în schimb, dacă ea pregătea micul dejun. A răspuns că ar vrea să petreacă mai mult timp cu familia. Părea un bun început - nu era prea profund, dar era un semnal către ceva diferit. I-am spus să cuantifice cât timp ar fi vrut și cât de des. I-am sugerat că ar putea să se ofere să îi pregăteasă micul dejun de același număr de ori.
I-am spus că, dacă dorește să contruiască o relație din cenușă, ar putea dura câțiva ani, iar ea va avea nevoie de foarte mult sprijin de-a lungul procesului.
În Gestalt suntem mulțumiți cu câte o piesă mică - integrată pe rând.
În acest caz, ceva a ieșit la iveală din vid și a fost vorba mai degrabă de faptele ei, decât de rezultatul invitației mele de a-mi spune ce ar face. „Indicația" mea a fost să îi direcționez atenția spre ceea ce „era" și apoi să o ajut să se ancoreze în acea figură emergentă a lucrurilor pentru care avea energie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu