Case #69 - Scoaterea la iveală a creativității

Britanny a menționat prima dată faptul că avea probleme cu stomacul și digestia. Voiam să o cunosc puțin înainte de a aborda subiectul, deoarece spusese că se simte puțin stânjenită din pricina lui.
Era directoarea unei școli și avea probleme cu un elev. Am empatizat cu ea din punctul de vedere al experiențelor mele. Acest lucru a stabilit o conexiune. Am avut senzația că pe umerii ei apasă o greutate pe care o împărtășea acum. Povestea că se simte nemotivată, mai ales în ce privea munca ei - nu voia să meargă la muncă decât după masă și mai erau câteva astfel de semne de suprasolicitare.
Am întrebat-o despre cum o ducea acasă. A spus că e bine. Atât soțul, cât și fiul său o apreciază. Spunea că ascundea lucruri în jurul casei pe care ei trebuiau să le găsească în joacă. Spunea că vrea să atașeze rotițe mobilei pentru a o putea muta prin casă, ca atunci când ei se întorc acasă să fie mereu în alt loc. Am remarcat latura ei creativă și jucăușă.
Britanny povestea că a petrecut câteva zile cu socrii ei. Deoarece erau în vârstă, nu făceau decât să mănânce, să doarmă și să joace cărți. După o vreme s-a plictisit și a vrut să schimbe regulile jocului pentru varietate. I-am indicat faptul că aceasta era creativitatea și caracterul ei jucăuș la muncă. Dar ei nu au fost de acord, așa că ea s-a plictisit foarte tare - și atunci a apărut și problema ei la stomac.
Am fost tăcuți o vreme. Povestea că atunci când era mai tânără nu era foarte vorbăreață, dar obișnuia să scrie. I-am cerut să își imagineze că scrie o poveste... care ar fi titlul ei? A spus că s-ar numi: „Oul". Am întrebat-o care ar fi primele paragrafe. A vobit despre un pui care iese din ou.
Am întrebat ce s-a mai petrecut în viața ei recent. Mi-a povestit că încerca să schimbe lucrurile la școala ei. Mi-a spus cum a ajutat un prieten să scrie un referat care l-a ajutat să obțină o slujbă - ea a fost foarte încântată.
I-am sugerat că lucrurile care ieșeau la suprafață în cazul ei erau creativitatea și caracterul jucăuș - iar ea a fost de acord.
Am întrebat-o cum ar putea să le folosească la serviciu. Nu avea idee. Am invitat-o să jucăm un joc în care eu trebuia să sugerez niște schimbări creative la muncă, iar ea trebuia să facă la fel. Am făcut acest lucru o vreme. Apoi a spus că încercase asta o dată, dar atât elevii cât și profesorii au criticat-o pentru că s-a abătut de la lista de lucruri care ar fi trebuit acoperite.
Era locul în care avea nevoie de sprijin și i-am indicat faptul că avea nevoie de încă un complotist alături de ea. A spus că nu prea este posibil acest lucru. I-am spus însă că acea durere de stomac pe care a resimțit-o când era în vizită la socrii ei era o consecință a suprimării creativității sale.
I-am spus să scrie un raport pentru școala ei - ce fel de recomandări profesionale ar face?
I-am spus să vină zilnic cu un exercițiu creativ pentru grup. A șovăit la început, dar a fost de acord să se gândească la asta.
La un moment dat a observat șosetele mele colorate și le-a comparat cu șosetele ei la fel de colorate. Am sugerat grupului să facem un joc „Șosețelele". Ne-am distrat foarte tare și i-am demonstrat astfel cum poate fi aplicată creativitatea în cadrul unei lecții. I-am oferit astfel un exemplu, folosind propria poziție pentru a incorpora distracția și o intervenție exterioară.
În cadrul acestei ședințe prima imagine a fost aceea de greutate și supărare. Următoarea figură era creativitatea. Abordarea Gestalt constă în găsirea unei căi de a aduce prospețime în viețile oamenilor; acest lucru se întâmplă în mod fenomenologic - din interior spre exterior - pornind de la realitatea lor și folosind indicatoarele și limbajul oferit de ei. Ne concentrăm de asemenea și pe sprijin - în acest caz, nu avea sprijinul necesar pentru a introduce această latură a sa în munca ei. Folosid această forță a sa - scrisul - am încurajat-o să viseze și am sprijinit-o să scoată la iveală acea latură a sa. În Gestalt lucrăm cu ceea ce este evident - scoaterea la iveală este una directă și nu necesită o interpretare - ceea ce este important este să o aplici în problema respectivă. Sprijinul final pe care i l-am oferit a fost o permisiune - i-am oferit un mod de abordare, pornind de la un lucru pe care l-a observat ea - șosetele - și folosindu-mi autoritatea ca un exemplu pentru folosirea creativității la clasă.

Case #68 - Adevăruri extrem de dureroase

Mandy and Brian au venit pentru consiliere de cuplu. Erau într-o criză. După 15 ani de căsătorie și doi copii, Brian avea o aventură (a patra de-a lungul mariajului), iar Mandy, la 40 de ani, era disperată să salveze căsnicia. Era hotărâtă să nu se despartă. Brian a venit fără tragere de inimă la ședință.
Am lucrat mai întâi cu Mandy, deoarece Brian era foarte prudent și nu dorea să se deschidă. Am explorat trecutul lor și contextul ei personal. Apoi am întrebat-o despre căsnicie. A spus că nu au mai avut relații intime de 6 ani, iar ea a învățat să se acomodeze cu asta. Aștepta ca el să preia conducerea, iar el nu o făcea niciodată. A vorbit cu prietenii ei, iar ei au spus că nu ar trebui să se aștepte la mai mult și să încerce să meargă mai departe cu alte lucruri din viața ei, cum ar fi copiii, etc.
Am întrebat-o în procente nivelul calității din căsnicia lor în diferite zone - intimitate, sex, copii, finanțe, sprijin. Acestea variau de la 5% la 50% cel mai înalt procent, intimitatea fiind la cel mai jos nivel.
A spus că ar trebui ca procentul să fie de 30% pentru ca ea să fie satisfăcută, iar ea era hotărâtă să facă orice pentru asta.
Apoi l-am întrebat pe Brian procentul lui. Erau într-un fel aproape similare, unele mai joase, altele mai înalte. El a spus că pentru el e nevoie de 75% ca să fie satisfăcut.
Aceste probleme durau de 10 ani. Nu vorbeau prea mult despre problemele interpersonale și alegeau amândoi să evite subiectele dificile.
Mandy reușise cu ajutorul meditației. Brian își inducea o amorțeală și se afunda în muncă. Acum treceau printr-o criză. El nu voia să renunțe la aventura lui, ea nu dorea ca lucrurile să continue așa. Erau într-un punct mort și aveau foarte puține abilități de comunicare în acest sens.
După ce am lucrat cu Brian am realizat că el era terminat. Nu avea niciun interes în salvarea căsniciei, chiar dacă ar fi putut fi salvată. El depășise momentul și voia să iasă din asta.
Pentru Mandy, acest lucru era intolerabil. Ea era hotărâtă să găsească o cale. Dragostea ei trebuia să îi topească armura.
Totuși, dacă el nu renunța la aventura lui, se va agăța de el până la final, refuzându-i libertatea unui divorț. I-am indicat că aceasta era mai mult o bătălie, decât un efort de a topi armura lui cu iubirea ei.
Era dificil pentru ea să observe asta. Era nerăbdătoare și foarte hotărâtă, încât nu putea înfrunta adevărul poziției lui Brian.
L-am întrebat dacă pentru el s-a terminat totul și dacă nu există nici o posibilitate ca el să se răzgândească. A spus că așa este.
Așa că i-am cerut să formuleze către ea acea afirmație cu „adevărul".
Pentru Mandy era aproape imposibil să asculte asta. Voia să se certe, să îl convingă, să nege, să amenințe. I-am oferit foarte mult sprijin, confirmându-i sentimentele. O dată ce a acceptat să asculte afirmația lui, a spus că mai degrabă ar muri, pentru că era mult prea dificil.
Din nou, i-am spus că înțeleg că se simte groaznic, că este foarte speriată. Am întrebat-o dacă vrea să audă experiența divorțului meu și i-am povestit cum am depășit acel moment.
A ajutat-o puțin, dar era extrem de supărată.
Brian a ieșit din starea de amorțeală și moliciune și i-a spus că ține la ea și că durerea ei îl întristează, dar că afecțiunea lui nu mai este una de natură intimă, ci doar de prietenie.
Voia să încerce din nou să se prefacă, să evite subiectul, dar era prea târziu.
Sprijin mereu oamenii să se confrunte cu situațiile. Dar angajamentul meu primar era acela de a-i ajuta să vorbească despre adevărurile lor, să îi ascult pe toți și să le ofer sprijinul de care au nevoie pentru a fi prezenți în proces. Este extrem de dificil când este vorba de lucruri devastatoare precum terminarea unei relații.
În acest caz, Mandy nu avea nimic de câștigat dacăcontinua să „încerce" în fața ostilității lui Brian. Încercarea ei era un fel de încercare de a controla situația, lucru care a devenit vizibil când s-a confruntat cu alegerile lui. Ea a spus că voia o căsnicie intactă, indiferent de ce voia el.
I-am spus să formuleze acest lucru într-o afirmație pentru el - Nu îmi pasă ce vrei tu, îmi doresc doar lucurile care sunt importante pentru mine.
El a apreciat faptul că a auzit în mod clar acest lucru și faptul că pentru ea era greu să spună acest lucru, dar reprezenta realitatea din acel moment. Făcea tranzacția mai clară și devenise evident pentru ea că efortul ei nu avea cum să îi topească armura cu iubirea ei, dar de fapt afirma nevoia ei cu privire la asta.
Eu le numesc „vicii" - stăpânirea părții noastre întunecate. O identificăm ca iubire sau ca victimă, dar este greu să accepți faptul că de fapt nu îți pasă de celălalt. E nevoie de mult curaj și de foarte mult sprijin pentru a reuși, dar acest adevăr este mereu revigorant și ajută să se producă o schimbare.
Această ședință a tratat aceste adevăruri dificile, dar fără aceste vorbe sincere rămâne doar amărăciunea, furia și defensiva. „Povestea" pe care o spune fiecare persoană legată de relație devine mult mai ascunsă.
Dar spunerea adevărului nu se face pentru a lovi în celălalt. Este vorba despre adevărurile personale ale cuiva. Cealaltă parte are nevoie de sprijin pentru a auzi aceste lucruri. Gestalt se concentrează pe povestirea acestor adevăruri relaționale și înțelegem că e nevoie de putere transformațională pentru a face asta.
Abordăm dinamica relațională cu intenția de a îmbunătăți calitatea relației, nu pentru a obține un anumit rezultat sau pentru a aproba și dezaproba celălalt partener.

Case #67 - Un mariaj tradițional sau unul modern?

Hong și Yuen erau logodiți. Ea avea 35 de ani, iar el 43. Au venit din pricina unei dispute dificile pe care nu au reușit să o rezolve. Conform tradiției, Hong voia ca mama lui să vină să locuiască cu ei după căsătorie, iar Yuen era total împotrivă.
După ce am explorat puțin contextul lor, am întrebat pe fiecare din ei care e principala lor îngrijorare legată de căsătorie. Au fost amândoi de acord că este un punct sensibil.
Cu toate acestea, ei nu discutaseră în detaliu o largă serie de probleme de viitor. Așa că, mai întâi, am făcut un pas în spate pentru a le oferi o perspectivă de ansamblu. Am marcat un capăt care să reprezinte simbolul relației maritale tradiționale chineze, iar celălalt capăt marcat reprezenta o relație modernă. Apoi i-am întrebat pe fiecare unde se află în acel spectru. Hong era la 30% distanță față de capătul tradițional, iar Yuen la 30% față de cel modern.
Le-am explicat că acesta este miezul problemei și că există și alte situații specifice în care o astfel de diferență s-ar putea transforma într-un conflict. Am cerut o afirmație care să rezume poziția lor. Pentru Hong aceasta era reprezentată de o familie extinsă. Voia ca Yuen să fie „blândă și ascultătoare". Yuen voia un cuplu care să trăiască separat de familie și care să fie independent, voia ca ei să poată lua decizii de unii singuri în ceea ce privește problemele lor.
Le-am cerut mai întâi să adreseze o afirmație unul celuilalt: „Observ că nu ești la fel ca mine, ceea ce este dificil". Acest proces i-a confruntat cu realitatea acestei diferențe.  Hong a încercat să adauge „și sper că te vei schimba", dar l-am oprit - aceasta este o problemă esențială în ce privește cuplurile, ei speră că celălalt se va schimba (cu timpul).
Așa că le-am cerut să facă o altă afirmație: „Văd diferențele dintre noi; s-ar putea să nu fiu de acord cu opinia ta, dar îți respect poziția."
A fost dificil pentru amândoi, iar Yuen era inflexibilă, deoarece considera că asta ar fi însemnat o capitulare față de poziția lui Hong. I-am explicat că respectul nu însemna că trebuie să fie de acord cu el, iar în cele din urmă a făcut afirmația.
Pentru fiecare dintre ei aceste afirmații au declanșat o mulțime de emoții - au fost nevoiți să se oprească din încercarea de a-l convinge pe celălalt, trebuind doar să îl observe. Este mereu o amenințare pentru cupluri.
Era de înțeles faptul că Yuen era necăjită de această particularitate - nu doar că era atașată de ideea de a avea casa doar pentru ei, dar se temea de asemenea să fie guvernată de greutatea tradiției aflată de partea lui Hong și se temea de faptul că ea era o femeie într-o lume încă patriarhală.
I-am spus lui Hong despre una dintre cercetările lui John Gottman despre cupluri - aceea conform căreia căsniciile sunt cu atât mai reușite, cu cât bărbatul acceptă să fie influențat de soție. Acest lucru este foarte probabil, deoarece, în sens structural, bărbații tind să dețină puterea în majoritatea domeniilor.
Apoi i-am ajutat să negocieze această problemă. Le-am explicat că în anumite cazuri e într-adevăr ori albă ori neagră, dar unele probleme pot avea soluții creative.
Yuen voia cel puțin după-amiezile pentru ei.
Hong a propus ca mama lui să vină în timpul zilei, deoarece folosea o cameră de la parter pe post de birou. Yuen a fost de acord.
Am întrebat care este propunerea ei. Ea voia ca ei să își petreacă weekendurile împreună, îngăduind ca părinții lui să vină din când în când la cină.
Hong nu voia un angajament rigid. I-am indicat faptul că o negociere trebuie să aibă limite clare. Au discutat anumite detalii și au ajuns la un consens.
Dintr-o dată Hong s-a întunecat la față. Discuția decursese extraordinar de bine, iar ei au trecut peste certurile lor. Ajunseseră la o înțelegere în ceea ce privește aceste probleme.
El a spus însă: „cum o să îi spun mamei?" Era cu adevărat abătut: avea în fața lui o sarcină de dezvoltare în ce privește diferențierea, iar el o refuza.
Yuen s-a supărat foarte tare și a început să plângă. A început să se teamă foarte tare că el ar putea să dea înapoi de la înțelegerea lor și să impună pur și simplu autoritatea lui „trebuie" ce ține de modelul tradițional. Ea a început să se certe cu el.
Am oprit-o și i-am cerut să îl privească în față. I s-a părut dificil, era furioasă și se temea. Când ambele persoane sunt supărate, este greu pentru una din ele să se abțină și să îl sprijine pe celălalt.
Am ales să o rog pe ea să facă acest lucru. În sinea lui se ducea o luptă profundă între simțul datoriei și dorința lui de a prioritiza relația lor. Ea a fost cea care a inițiat ședința terapeutică și care avea mai multe cunoștințe psihologice. Așa că m-am concentrat asupra ei și i-am oferit sprijin. I-am cerut să rămână în prezent și să observe lupta lui. A fost dificil pentru ea, dar am ajutat-o să se concentreze. I-am prezentat dragostea ca o opțiune a acelui moment. I-am spus - poți să observi lupta lui sinceră și poți să îl iubești în ciuda faptului că este diferit?
A lăsat deoparte temerea ei și și-a schimbat atitudinea. A spus „Nu voi uita niciodată intenția mea de a te iubi, în ciuda tuturor diferențelor". Acesta a fost un moment profund între ei, iar eu aveam de asemenea lacrimi în ochi. Depășiseră conflictul lor și, de fapt, și-au adâncit dragostea și capacitatea de a iubi într-un mod esențial. El s-a simțit înțeles pe deplin și i-a spus „ești blândă și iubitoare cu mine acum". Au riscat amândoi și au ajuns împreună într-un nou loc.
Le-am indicat faptul că vor mai fi o grămadă de astfel de probleme, dar că acum știu cum să le depășească.
În Gestalt ne interesează diferențele, ca potențial punct de contact pozitiv. Acest lucru presupune autosusținere la contactul cu limitele și un interes pentru celălalt. Majoritatea consideră acest lucru ca fiind dificil și de regulă au nevoie de sprijin pentru a reuși. Sprijinul trebuie să fie deopotrivă practic - să arate cum se face - dar și emoțional. Este o provocare să descoperi diferențe și de multe ori oamenii sunt furioși sau ezitanți. Când Yuen a reușit să fie prezentă pentru ea și apoi pentru Hong în momentul lui de vulnerabilitate, o situație imposibilă a reușit să se schimbe.

Case #66 - Părăsirea cercului

Ping vorbea despre familia în care crescuse. Bunicii ei nu îi acordau prea multă atenție ei sau surorii ei, deoarece preferau băieții.
De asemenea, nu se simțea iubită de părinții ei. Mama ei avea grijă de ea, dar foarte rar îi arăta vreun semn de blândețe. Tatăl ei nu a îmbrățișat-o niciodată.
A povestit un incident petrecut la vârsta de 8 ani. Mama ei o îmbrăca; Ping i-a spus că vrea o rochie de altă culoare. L-a trezit pe tatăl său care într-un acces de furie a ridicat-o și a aruncat-o pe scări. Deși fața îi sângera, a fost obligată să meargă la școală. Profesoara părea îngrijorată, dar nu s-a întâmplat nimic după aceea. Nu voia să meargă acasă, așa că s-a ascuns într-o grotă până când cineva i-a spus mamei sale, iar ea a venit să o ia. Mama ei a lăcrimat puțin când a văzut în ce stare este, dar tatăl ei nu a avut nicio remușcare.
În timp ce povestea, plângea și descria cât de multă durere se afla în sufletul ei.
Am fost blând cu ea, dar ea se afla în lumea ei îndurerată și mă percepea doar vag.
I-am atras atenția asupra faptului că eram bărbat, că îmi păsa, dar că este o postură delicat, deoarece tatăl ei a fost cel care i-a provocat durerea; reprezentam în același timp persoana care îi oferea atenție, dar și autoritatea în vârstă, care o rănise inițial atât de rău.
Ping a dat din cap aprobator și a izbucnit în lacrimi. Spunea că vrea să fie independentă, că vrea să fie ea însăși și să ia singură decizii.
Am aprobat-o și i-am spus că o voi sprijini cât voi putea.
Spunea că mama ei o presa acum să se căsătorească și că încerca să o influențeze în luarea deciziilor legate de muncă.
Continuam să o readuc în prezent, la sprijinul meu, la faptul că eu eram un bărbat care îi oferea sprijinul.
I-am îndreptat constant atenția asupra respirației, deoarece își tot ținea respirația. În lipsa acestei mișcări energice, nu aveam nicio șansă să integrăm noua ei experiență.
Ping vorbea din nou despre faptul că își dorea propria autonomie, că voia „să iasă din acel cerc", care reprezenta o închisoare creată de așteptările familiei sale.
Am invitat-o la un experiment simplu.
Ne-am ridicat amândoi și ne-am imaginat un cerc în jurul nostru. Am ținut-o de mână și i-am reamintit de sprijinul meu în favoarea autonomiei sale. Acest tip de sprijin trebuie să vină în mod special de la tată, iar în cazul ei lipsea, împreună cu grija. Așa că eu i le ofeream pe amândouă.
A durat ceva, dar în cele din urmă a făcut un pas în afara cercului, iar eu am pășit alături de ea.
I-am luat apoi mâinile și i-am zis: „ acum poți determina termenii pe care dorești să se bazeze o relație. Poți să insiști asupra iubirii și prețuirii unui bărbat".
I-am transmis acest mesaj pentru a întări următorul pas posibil - identificarea unui tip de relație diferit cu un bărbat, unul care să nu fie o copie inconștientă a tatălui său. A spus: „pot să sper și să cer asta".
I-am corectat exprimarea, deoarece acesta era un limbaj lipsit de ajutor și de forță.
I-am cerut să reformuleze într-un fel care să stabilească limitele în mod clar - minimumul pe care îl solicita, limitele ei.
Astfel a primit sprijin și îndrumare de la un bărbat, referitor la ceea ce putea aștepta din partea mea.
A fost afectată profund de acest proces. Era simplu, dar sprijinit de dorința ei; în Gestalt, accentul se pune întotdeauna pe integrare, pe pași mărunți, încorporați în mod automat în conștientizare și experiență prin experiment.