I-am cerut să vorbească ca și cum ar fi acel capac: „Sunt un capac înghețat". A făcut asta și apoi a vorbit despre felul în care ea izola cele două extremități.
I-am spus să vorbească ca și cum ar fi o extremitate: „Sunt o extremitate"... și apoi a descris alte aspecte ale acestui fapt.
I-am spus să pună o mână în locul în care se afla capacul înghețat și pe cealaltă mână în locul unde se afla extremitatea, iar apoi să respire înspre aceste locuri. Astfel sentimentele sale s-au intensificat. Picioarele au început să-i tremure, iar eu am încurajat-o.
Simțea o tristețe imensă. A început să plângă, dar nu putea să spună nimic.
I-am spus să își miște degetele de la picioare. A reușit cu greu să miște doar degetele de la un singur picior. După o vreme am ajutat-o să le miște și pe cele de la piciorul celălalt.
Apoi a început să eructeze de mai multe ori. A spus că acest lucru îi era familiar.
Din punct de vedere somatic, eructația este o eliberare excelentă și începutul mișcării către expresie.
Cu sigurană a simțit direcția ascendentă a energiei sale, dar cuvintele nu apăruseră încă. Am încurajat așadar eliberarea somatică și treptat a reușit să atribuie câteva cuvinte sentimentelor sale. I-am spus să le adreseze direct, ca și cum persoana care a rănit-o s-ar afla acolo.
Aceasta reprezenta încheierea unei dureri uriașe pe care a purtat-o cu ea, în tăcere, timp de atâția ani.
Cerându-i să își exprime sentimentele cu ajutorul metaforelor („capac", „extremitate") am putut să lucrăm direct cu ele. Cerându-i să le stăpânească,am ajutat-o să-și concentreze atenția, care mai înainte era difuză și ezitantă - lucru normal de altfel, căci nimeni nu vrea să simtă durerea.
Sprijinind-o să interacționeze cu energia și sentimentele din corpul său am ocolit complet procesul ei de gândire și am lăsat să aibă loc acea derulare naturală. Dacă rămâi la procesul corpului, acest lucru se întâmplă întotdeauna, deoarece corpul dorește să se îndrepte întotdeauna spre vindecare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu