Case #24 - Copilul abandonat

A trecut ceva vreme, la începutul ședinței, până când am stabilit o legătură cu Jane. Am observat topul galben/ auriu pe care îl purta. Mi-a spus că îi plac culorile de foc, deoarece aduc căldură, lucru ce o ajută să depășească sentimentul de tristețe. Jane mi-a explicat că îi place să fie înconjurată de oameni entuziasmați și inteligenți; în caz contrar nu îi captează interesul.
Am întrebat-o cu ce voia să lucrăm și mi-a răspuns: afaceri, tată și iubit. I-am cerut să aleagă un singur subiect, iar ea a ales afacerile.
Nu contează ce alege persoana, orice ar fi ne este de folos.
Am întrebat-o care este exact problema - mi-a spus că este egocentrică și că își urmărește interesul, indiferent de ceilalți.
Am confirmat aspectele pozitive ale acestui lucru în afaceri, dar am înțeles de asemenea și modul în care ceilalți ar putea fi deranjați.
Apoi a mărturisit că tânjea după apreciere și că de fapt fusese adoptată. Părinții naturali o abandonaseră sub un pod.
Astfel, lucrurile s-au schimbat semnificativ pentru mine. Faptul că a scos la iveală un lucru atât de important și sensibil înseamnă că îmi încredințează ceva foarte personal și intim. În loc să consider asta ca fiind o informație folositoare și relevantă despre sine și să mă opresc la contextul egoncetrismului, am luat lucrurile mult mai în serios, ca un strigăt adânc pentru „recunoașterea" de care spunea că are nevoie.
Am înțeles apoi și nevoia ei pentru căldură.
Am întrebat-o ce simte, dar nu a putut să indentifice nimic, în afară de faptul că picioarele ei erau reci din cauza aerului condiționat.
Am întrebat-o despre sentimentul de răceală în relații și i-am indicat faptul că aceasta reprezenta opusul căldurii pe care o căuta în relații.
Însă nu voiam să pierd timpul vorbind despre asta. Am întrebat-o cât timp fusese lăsată sub pod. Nu știa, așa că i-am spus să presupună. A spus că poate o zi.
În mod sigur ar fi cuprins-o frigul în tot acel timp.
Lămurind această amintire a întâmplări traumatice, am vrut să o asigur că altceva s-a întâmplat de fapt. Am întrebat-o dacă pot să mă apropii și dacă poate să își pună capul pe umărul meu.
A spus că da, e lucrul pe care și l-a dorit mereu.
Am făcut asta și i-am cerut să inspire cât de multă căldură posibil. I-a luat ceva timp, o vreme nu a reușit. Apoi a început să o facă, respira foarte repede ca un bebeluș. Într-un final ritmul s-a domolit; am întrebat-o ce a simțit, mi-a spus că a fost o căldură, deși picioarele ei erau tot reci. I le-am acoperit cu ceva și am continuat. A sesizat niște sunete din stomac. I-am cerut să îmi spună despre experiența ei și a povestit cum a încercat din greu să țină diete.
Era în mod cert vorba despre foame de căldură emoțională. Am întrebat-o și apoi i-am pus mâna în dreptul stomacului și i-am spus să inspire acea căldură.
Am făcut acest lucru pentru mai mult timp, apoi, avertizând-o m-am retras.
A spus că a fost la multe seminarii, dar niciodată nu a primti acest răspus pentru problemele sale.
Procesul Gestalt a constat atât în concentrarea asupra relației în momentul prezent, cât și asupra cadrului contextual și a lucrurilor care lipseau din acesta. Toate lucrurile despre care vorbea se legau - nevoia de apreciere, dorința de căldură, foamea și supra-alimentarea, interesul în supraviețuirea sinelui.
Am alimentat recunoașterea la cel mai profund nivel, mai ales non verbal, și la nivelul atingerii; deoarece comunicarea unui bebeluș se face în cea mai mare parte la nivel non-verbal, prin atingeri.
Munca de facilitare în terapie poate fi utilă, dar cele mai profunde schimbări vin prin intermediul relațiilor. Obișnuirea cu nevoile relaționale ale clientului reprezintă cheia, iar găsirea căii de a împlini acele nevoie dau naștere unui impact profund.