S-a dovedit că deşi avea prieteni, era foarte sociabilă şi era bine văzută de ceilalţi, se simţea totuşi nefericită şi singură.
Am intrat cu ea într-un dialog direct. I-am spus – mă simt foarte confortabil în prezenţa ta. Am impresia că eşti foarte îngăduitoare şi există suficient loc ca să mă simt eu însumi, astfel încât să mă poţi accepta. Ea m-a aprobat – acesta fiind modul ei de a se comporta cu oamenii.
I-am spus cât de mult mi-a plăcut acest sentiment – de a mă simţi foarte în siguranţă. Ea a dat din cap şi a afirmat că acest lucru este important şi pentru ea. I-am explicat cum îmi imaginez că ar fi posibil să o avantajeze acest sentiment – de a se încrede în sine, de a se sprijini pe sine, sau de a-şi accepta propria căldură sufletească. Ca terapeut, a fost un pic cam dificil pentru mine de a mă situa în poziţia de autoritate, de profesionist, sau de mărinimos, deoarece am simţit propriile trebuinţe care apareau în faţa generozităţii ei.
Ea a dat din cap - ar putea recunoaşte toate acestea, deşi rareori le-a putut exprima în mod atât de direct.
Am remarcat de asemenea că şi eu mă simt un pic inconfortabil într-un fel mai greu de definit. Ea urmarea numai să ofere, şi avea o mulţime de oferit. Dar oare chiar este capabilă să primească. Poate primi ceva din partea mea?
Ochii i s-au înlăcrimat. A spus că acest lucru este dificil.
Chiar şi eu am fost impresionat pe moment. Am stat pentru o vreme împreună, în linişte, în acest contact emoţional.
Dar nu putea prelua nimic de la mine. Ea se simţea aproape obligată să dăruiască. Această situaţie nu a fost echilibrată.
Astfel că am recurs la un experiment Gestalt. Am găsit câteva bile frumoase de sticlă în cameră şi le-am luat în mâna. I-am spus, voi începe să-ţi dau câte o singură bilă de sticlă. Vreau să o iei de la mine, ca şi cum ai primi un cadou.
Ea a fost de acord şi am făcut acest lucru. Am făcut-o foarte încet, uitându-mă la ea, ca să mă asigur că într-adevăr le primea de la mine. Ea a fost şubredă, şi-a manifestat vulnerabilitatea şi a plâns ori de câte ori a luat o bilă.
Mi-a spus că a fost prima dată când îşi poate aminti că după o lungă perioada de timp, a luat cu adevărat ceva de la altă persoană. Ea a fost mereu cea care dăruieşte, primindu-şi astfel recunoaşterea. Dar totul a fost în cele din urmă degeaba, deoarece fluxul nu era reciproc şi, ca rezultat, relaţiile tindeau să stagneze. De aici însingurarea ei, în ciuda faptului că era bine văzută şi avea mulţi prieteni.
Aici, m-am folosit în dialog, de propria mea experienţă. Decât să vorbim despre restul vieţii ei, am adus-o mai degrabă în prezent, iar experimentul a fost între noi doi. Astfel, noua ei experienţă a fost posibilă, deoarece m-am investigat şi eu, la fel de mult ca ea. Am adus conştientizarea într-o tranzacţie relaţională, care a fost în mod normal, automată şi în afară conştientizării. Aducând în discuţie propria mea experienţă (şi nu o judecată), ea a putut să accepte, şi să fie deschisă la ceva diferit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu